vineri, 8 mai 2009

Eu pot! Tu poţi!

Am un chef teribil sa scriu despre a2-a cea mai faina(repet iar…faina nu frumoasa) experienta din viata mea!!! Stii prea bine ca vreau sa scriu despre ONG, despre saptamana in care m-am simtit acolo unde nu neaparat visam, unde imi doream sa fiu! M-am simtit acasa, alaturi de o mare familie adunata asa...din toate judetele tarii, in frunte cu multi ardeleni cu un accent ciudat : ))
Organizatia asta nonguvernamentala cum o numesc unii sau...nationala cum ii spunem noi inseamna pentru mine un vis implinit(si tu stii asta prea bine!) pentru altii -o iluzie poate care a devenit realitate! si aici vreau sa le multumesc unora pentru ca incercau sa ma aduca cu picioarele pe pamant(ca sa nu spun substratul litologic) si m-au facut sa nu consider al 2-lea ONG o iluzie.
Asa cum un excursionist porneste la drum cu un anumit scop, cu anumite obiective, asa am pornit si noi toti intr-un drum lung, greu si obositor, dar al carui capat reprezenta rasplata pentru curajul de a porni la drum! Am avut toti curajul sa pornim la drum, sa speram si sa avem vise marete! In cele din urma le-am atins!
Cu toate ca uneori eram singuri in expeditia noastra, cu toate ca am fost nevoiti sa cautam singuri unele raspunsuri sau pur si simplu am avut mereu pe cineva alaturi...a fost greu! Stiu ca si tie ti-a fost greu sa treci de intrebarea stupida...”ce se intampla daca nu ajung la capatul drumului? Daca voi abandona pe ultima suta de metri?” , dar am trecut cu totii peste intrebarea stupida, atat de apasatoare si am depasit frica de esec!
M-am lovit si poate ca si tu de tot felul de...personaje care pur si simplu “puteau si ele” sa faca ce faceam noi...puteau sa ajunga acolo sus atat de usor. dar oare de ce nu au ajuns? Si gandeste-te bine, care e diferenta intre tine si ei? Ce ai tu si ce nu au ei?
Pasiunea, asta e ceea ce le lipseste celorlalti! Noi nu vom considera niciodata cazaturile de pe traseu punctele noastre slabe ci vor fi punctele noastre tari! Aminteste-ti cand in gropile pline de noroi din drumul nostru a fost tavalita munca noastra, in care noi am pus atat de mult suflet! Dar toate acelea au fost numai amintiri, momente care ne-au facut si mai puternici si mai dornici de a vedea luminita de la capatul tunelului! Tin minte si acum ca, la un moment dat, cea mai puternica cazatura a fost aceea in care m-am impiedicat de mine...a fost atunci cand imi puneam si eu intrebarea...”de ca atatea sacrificii?cui vreau sa demonstrez ca pot? “ gandindu-ma mai bine mi-am dat seama ca tot ce faceam era pentru mine si numai pentru mine! Mi-am demonstrat mie ca pot, ne-am demonstrat noi insine ca putem ! si daca vorbesc de faptul ca mi-am demonstrat ca pot...inseamna ca am ajuns la capatul drumului. Am ajuns cum ar numi unii “acolo sus” ... am ajuns la capatul drumului, sus pe culme de unde vedeam tot, de unde respiram un aer greu, plin de emotie, bucurie, dar in acelasi timp si satisfactie! Dupa zile de extaz poate si imi permit sa le numesc zile de vis ne-am intors din nou la munca! Trebuia sa ne coboram de pe munte cu ...fruntea sus! si am facut-o cu totii! Unii au continuat sa urce si au ajuns mai sus. sus de tot, pe creasta cea mai inalta! Bravo lor! eu, nu am mai continuat ci m-am coborat jos obosita poate de apasarea unui nou gand pentru un nou drum. Drum pe care, o sa il luam de la capat alta data. Cand? vei vedea!

Tin minte si acum ca, singurul scop pentru care am pornit la drum a fost pentru proba practica(pe bune!) si pentru a descoperi noi prieteni! Si i-am descoperit...i-am gasit ascunsi poate pe dupa o cortina de emotii, peste care era presarata si putina sfiala sau retinere. A fost de ajuns o zi ca sa rupem cortina, sa o punem la pamant si sa ramana intre noi un camp intins necunoscut, dar care treptat s-a luminat tot mai mult si am descoperit floarea ascunsa din interiorul fiecaruia. Am descoperit ca...avem in primul rand aceeasi pasiune. Si asta ne-a facut atat de apropiati! Aceeasi pasiune ne-a facut sa fim uniti, sa radem, sa tremuram de emotii sau sa speram impreuna! Am petrecut nopti lungi impreuna, ne-am aratat adevarata fata. i-am lasat pe ceilalti sa ne cunoasca si...sa patrunda chiar in lumea noastra( euforica in unele cazuri : )) ) faptul ca socializam, faptul ca vorbeam deschis si imi spuneam nemultumirile, ofurile sau orice altceva, iar altii ma ascultau si impartaseam cu ei chiar aceleasi sentimente m-a impins sa cred ca suntem o mare familie. Am avut de invatat multe unii de la altii. Cei mici, de la cei mari si cei mari, de la cei mici! I-am invatat pe unii si le-am demonstrat ca uneori viata e atat de simpla, ca lucrurile marunte care acum ne impiedica sa facem ceea ce ne place cu adevarat sunt de fapt esenta drumului lung.sunt cristalele de zahar dintr-o ceasca de cafea, fara de care gustul nu ar mai fi acelasi. Am invatat sa pretuim adevarata valoare, am ajuns sa ne dam seama ca, uneori viata nu e atat de corecta poate.(evident ca sti la ce ma refer) Ca poate nu meritam tot timpul ceea ce primim, dar fara lupta si fara munca nu vom obtine niciodata nimic. Wawwww ce cuvinte mari...si totusi e adevarat!

miercuri, 6 mai 2009

Puţin din gustul ONG'ului !

In fine.....hai sa trec la adevaratul ONG...si trebuie sa stii ca...saptamana asta petrecuta aici la Satu Mare, dar si cea de acum un an de la Buzau a fost o experienta unica care nu poate fi cumparata cu nici o alta excursie, tabara sau vacanta!cele mai faine vacante au fost cele petrecute la ONG(exceptand vacanta de vara de anul asta care a fost...the best! )...imi placea ca...noi veneam acasa, rupti de oboseala, iar prietenii nostri de la cluj mergeau linistiti la scoala dupa o vacanta linistita...cu somn pana pe la 1-2 in mijlocul zilei( cred ca noi pe la 2 in mijlocul zilei eram in plin extaz inaintea probei teoretice mai ales...stiti voi cat de nerabdatori am fost sa intram in salile de concurs ...doar asta era scopul ONG-ului...pentru unii!) dupa tot ce a reprezentat ONG-ul si dupa tot ce am vazut, facut si invatat acolo trebuie sa iti spun ca... mai vreau!!! Ce mai vreau???pai...mai vreau sa fac maraton de ore nedormite, sa le fac mizerie la baieti in camera si sa ii trezesc ca la armata,mai vreau sa mananc iaurt de ala bun cum era doar la noi la cantina si pastele alea cu sosul de ciuperci....aaa...mai vreau si sos alb si acru direct in ochi, mai vreau bataie cu Anda( ati vazut...buturuga mica rastoarna carul mare), mai vreau sa intreb daca a sunat D-na Potra si sa rad tot timpul cand suna(apropo...a mai sunat??? ), mai vreau sa il tachinez pe Alex mic cu intrebarea...”ce mai face doamna Deczi?”. Gata cu...”mai vreau” acum apas butonul...”mi dor” (nu uita, ardealul isi pune amprenta)- Mi dor de camera galbena cu 8 paturi, plina de postere si inscriptii dintr-o limba necunoscuta de noi, mi dor de super bagajul meu care statea intre mine si anda mereu...si pe care incercam sa nu il murdaresc cu nimic. mi dor de sutele de poze(1751) facute la 3 noaptea si nu in ultimul rand...mi dor sa o trezesc pe asta mica noaptea ca sa imi fac poze cu ea!!!(apropo, a sunat dna Potra? )

“asa si?”...”ziceai ca”...”asa si?”...”ziceai ca?” ziceai ca ce??? Acum, cand scriu m-as intoarce in timp...la naiba!!!a fost fain jur! Cred ca aceea a fost cea mai scurta noapte de la ONG si poate in acelasi timp...cea mai grea. Dar a fost atata de fain!!! Paturi ude, miros greu a dry spirt...geamul deschis si un super curent la capul meu, recipientul unde se arunca deseurile si anda langa mine, cartile imprumutate de la profi ascunse bine pentru a nu fi deteriorate, telefonul si aparatul ascunse si ele, mizerie ca in cocina de porci la mine in pat, coji de seminte pe jos, bluza roz leoarca......mai vreau! Incepe sa imi fie dor chiar de telefoanele doamnei potra si de...soneria telefonului care suna dupa doar doua ore jumate de dormit sau de...telefoanele enervante ale lui Beny de la 6:30 dimineata...waw....parca as fi fost la armata! Daca ma gandesc mai bine...am facut armata din unii!!!...saracele colege de camera straine...oare ce vor crede despre noi??? Vor spune ca suntem...ne...educate! “asa si???”

Ioi in timp ce scriu imi tot amintesc o gramada de peripetii cum le numea Creanga...atunci noaptea, cand era prea bine daca nu faceam eu ceva...cum am pornit noi voiniceste spre baieti si...pe drum ne-am intalnit cu bestia de tanti roscata, dar gratie talentului meu si carismei mele de invidiat, am tratat cu tanti si ne-a lasat sa mergem sus!!! Va dati seama...cum am spus cuvintele magice...”noi suntem din camera 4, de la cluj” i-au si tremurat genunchii. Mai trebuia doar sa ma prezint sa spun...Piti...si cred ca ne si dadea cheia intarnatului!!! Si mai departe...la baieti in camera. Pe bune ca imi vine sa rad! Imi amintesc cum dormeati toti ma...ca niste... tineri tovarasi care au venit la ONG pentru...premiu ( bine nu se pune ca voi chiar l-ati luat!:)) ) ce fete aveati cand v-am trezit!!! Aveati ochii ca aia din rasa mongoloida! Ce sa mai zic de saracul porumbel...poate in noaptea aia a avut un soc puternic de la blitul aparatului si de acolo depresia care a cauzat tragicul sfarsit...si totusi cred ca lipsa hranei si singuratatea din timpul excursiei au generat incidentul...apropo unde naiba l-ati aruncat???sper ca supa de “pui” din urmatoarea zi...era chiar de pui de gaina...nu de...pui de porumbel!!!

In fine...mi-am amintit acum ca, dupa noaptea asta crunta de...(avea cargo un vers, dar nu il spun...ca...ne dam de gol...si se stie ca...lotul de la cluj a fost cel mai disciplinat!!!) deci dupa noaptea crunta doamna de la internat stia ca eu sunt din camera 4!!! Pentru a nu stiu cata oara,iar eram reprezentantul judetului. De ce pentru a nu stiu cata oara??? Pai pentru ca...50% din tinerii(ca sa nu le spun elevi sau adolescenti) din internat ma felicitau PE MINE pentru succesul baietilor!!! Daca mai stateam cateva zile, nu era exclusa ipoteza ca eu sa primesc un buchet mare de flori pentru reusita voastra! Dar ce mai conteaza...tot eu am urlat cel mai tare la festivitate...si...recunoasteti ca v-a fost rusine cu mine atunci!!! Oricum si mie mi-a fost rusine cu voi pentru ca ...nu ati stiut din prima care e...cea mai buna vopsea pentru Paste(nu pot sa scriu adevaratul cuvant...va respect prea mult ONG-isti...)...sau...unde se localizeaza ...snitelul!!!( daca acum, in acest moment si chiar in aceasta clipa ireversibila stie cineva despre ce vorbesc...”asa si?”...imi cer scuze solemn si promit ca la anu’...o sa pregatesc bancuri si mai porcoase). Apropoooo...a sunat dna potra???daca nu...sigur a sunat profa ta Anda, presimt eu ca...vrea sa te sune exact in acest moment!!!


Eu tot scriu aici de cateva ore...si tin sa te anunt ca e 2:30 dimineata...dar nu e nici o problema ONG-ul a fost cum spuneam...o experienta...deci am o experienta vasta in ceea ce priveste maratonul de ore nedormite! Si legat de maratonul de ore nedormite, trebuie amintit ca, in secolul XXI, intr-un internat din Satu Mare, cu nume maghiar si greu de pronuntat pentru noi, am fost nevoita sa invat la lumina lanternei de speolog si a brichetei de slaba calitate, cu luminita albastru-tipator, gen farurile de la masinutele chinezesti cumparate din piata...da’ voi va ganditi ca acum o sa am ochii rosi precum ii avea asta mica cand o trezeam din somn??(P.S. nu isi mai amintea nimic urmatoarea zi)


Apropo Anda erai cea mai draguta fiinta a acestei lumi atunci cand urlai in plina noapte pentru ca...nici eu nu mai stiu...de ce urlai tu??? Aaaaaa pentru ca te trezeam si iti ziceam ca a venit “domnul care e o mare stea” si te-a vazut dormind? Sau pentru ca ti-am udat hainele si patul de 2-3 ori in 5 minute? ( sincer chiar fara sa vreau! ) dar acum ma gandesc ca toate acele izbucniri vor fi iertate pentru ca intr-o dimineata tu m-ai salvat de la o gafa jenanta...multumesc ca mi-ai zis sa spal cana...ca de nu...picam de fraiere si fete rele!!! (si acum parca te aud cum spui un NU! Simplu si hotarat, dar plin de inteles) asa si???ziceai ca... Tot eu am fost reprezentantul Clujului...eu v-am facut rost de tabelul cu rezultatele si tot eu am fost prima care v-a spus ce note ati luat( acum putine pile nu strica niciodata si Anda, tu stii asta!!!)

Acum ascult melodia mea!!!!!!melodia ong-ului care...e foarte trista pentru actiunile nocturne din camera 4, dar e bine...imi voi aminti de noptile lungi in care m-ati lasat singura, doar cu lanterna aprinsa si cu harta in fata( va vad eu la anu’ cand o sa fiti a10-a ce geografie bagati).si...in noptile acelea pline de singurarate in care ma gandeam si...imi doream oarecum un cutremur ca sa nu mai dau teoretica, doar melodia mea( Anda, e meritul tau aici) imi ridica moralul extraordinar de mult...chitara aia atat de lenta si vocea care parca adormea un copil a lui Michael Andrews sau Gary Jules( nu stiu exact care dintre ei era...dar stie Anda, ea stie tot) ma ajutau foarte mult...mai exact...ma faceau sa imi fie si mai tare somn, cu toate ca energizantul era mereu langa mine si, in loc sa imi stric ochii(de parca era prima noapte din viata mea stand cu harta in fata ), ma puneam sa ma culc cam...10800 de min

La naiba...iar e ora 3 (asta e alta zi in care scriu despre voi...deci....la urmatoarea intalnire- astept cate o bere din partea fiecaruia si Anda, tu poti sa vi tot cu Dry Spirt) Deci, in concluzie, asadar cu durere imensa in suflet si o bucurie mare pentru voi...trebuie sa va marturisesc ca...termin in sfarsit cu articolul asta!!! Voi stiti ca as putea sa povestesc despre noi la nesfarsit, dar pentru ca maine ma duc special la scoala numai pentru geografie (ce fraiera, asai???...dar cred ca ti se pare) trebuie sa ma opresc aici...pffff oare a sunat dna potra?

Simt nevoia de un final maret si, cum am spus si anul trecut dupa ONG Buzau 2008 (pentru tine muc am scris de bz)...si alta data o sa o facem si mai si mai lata!!!

Nu puteam sa inchei fara sa amintesc de prietenii din toata taraaaaaaaa!!! va salut ardeleneste pe toti, in special pe..."nefraierii" de la proba practica care ati venit la poze!:)) la anu'...vom da pe spate si mai multe sticle verzi, dar fara sa imi pierd eu caietu'...ne vom facem si mai multe pozeeee in tot felul de locuri ciudate si...la naiba! nu mai scriu nimic ca mi se face super dor si...pana la anu' o sa trebuiasca sa suferim fara ONG! :)) ar lua o vesnicie sa scriu despre fiecare dintre voi...asa ca...vorbim in particular!!!:))

Multumesc muuult muuult pentru saptamana minunata....10-16 aprilie!!!


“A-ti admite limitele inseamna a fi deja capabil sa le depasesti!”


Internship platit cu biroul la munte

Bine v-am regasit!  Acum 11 luni scriam pentru ultima data pe blogul personal. Au fost de atunci zile in care mi-am cautat dori...