joi, 31 octombrie 2013

Muntii Gilau - Unde-s multi, muntele creste!







Weekendul trecut a fost din nou momentul propice pentru o drumetie. Cum deja de trei weekenduri consecutive am facutr-o, am iesit si de aceasta data pe plaiuri montane alaturi de membri Clubului Alpin Roman, Sectia Universitara Cluj. De data aceasta ne-am adunat 26 de muntomani, unii mai mult, altii in devenire, pentru a face o drumetie intr-o zi aurita de toamna in Muntii Gilau.

In linii mari traseul a fost urmatorul:
Valea Ierii - Plopi - Ghiuri - Cerc - Caps

Pentru mine a fost pentru prima data o drumetie in zona Vaii Ieri, motiv pentru care m-am bucurat de doua ori. O data pentru ca am vazut locuri frumoase si noi pentru mine, iar a doua oara pentru ca a fost prima drumetie la care particip alaturi de CAR in care ne-am strans atat de multi iubitori ai muntelui. Parca si unde-s multi, muntele creste...





Pornim dimineata devreme(6:30) din Cluj si intr-o ora si ceva ajungem in Valea Ierii. Lasam o parte din masini aproape de monumentul cladit la baza drumului care vine dinspre satul Plopi, iar celelalte sunt duse in satul Caps, pentru a nu mai parcurge drumul asfaltat dintre Caps si Valea Ierii la intoarcere. Din Valea Ierii incepem sa urcam usor spre satul denumit si "La eroi" pentru a aminti de vechea granita trasata odata pe aici, cu vecinii de la vest de noi. Drumul serpuieste in serpentine frante, avand mereu in spate cursul Vaii Ierii ce incepe a fi luminat de razele diminetii. Ceata de vale se ridica pe masura ce ajungem si noi tot mai sus.
In prima pauza de mancare ne rasfatam multi dintre noi cu un chec bun de tot de la Zoran, ca rasplata pentru cei ce s-au trezit de dimineata ca sa ajunga prin locuri frumoase. Continuam de acolo sa inaintam domol pe culmea dintre Valea Ierii si Valea Finiselului spre Manastirea Plopi sau Manastirea "Inaltara Domnului" Muntele Rece.






Gospodariile sunt risipite pe culme si de-a lungul vailor, garduri mici urca pantele inierbate si delimiteaza proprietati care par a valora acolo mult mai mult decat am putea crede. Sunt locuri unde au trait o viata intreaga acei oameni ai muntelui si sunt locuri, munti si vai care pentru sateni inseamna acasa.
La Manastirea Plopi, un complex monahal nou construit in apropierea caruia este si cimitirul soldatilor eroi, facem pauza de regrupare. Continuam de acolo inspre vest, pe cumpana de ape dintre bazinele Somesului si ale Ariesului. Urcam prin padurea de foioase argintie un drum practicabil chiar si cu masina. Pe masura ce inaintam avem alte panorame, alte sate risipite se deschid in campul nostru vizual si alte vai brazdeaza acum grupa muntilor Gilau. Culmea Paltinei cu Dodestiul se ridica deasupra Vaii Rasca Mare, iar in plan indepartat, intre cele doua Somesuri, vedeam Muntele Ijar.







Urmatoarea pauza o facem in zona Varfului Tarlavii, avand in fata, pe un pinten domol, Biserica Rasca(alta Rasca decat cea din Jud. Suceava sau de langa Belis) si satul Muntele Rece. Din acel loc avea sa inceapa cea mai frumoasa parte a drumetiei. Ne apropiem de catunul Ghiuri unde, cu bunavointa unor localnici, trecem chiar prin orgada lor 26 de oameni si incepem coborarea spre satul Cerc. Calcam pe pajistile anormal de verzi pentru sfarsit de octombrie si ma incarcam, din nou, cu energie pentru saptamana ce avea sa vina. Era un peisaj tipic Apusean, cu munti domoli, case risipite printre versanti, gospodarii inglobate intr-un tot unitar, intr-o comunitate ce se facea remarcata prin frumusetea locurilor. Spre deosebire de gospodariile din Plopi sau Dodesti, in Cerc rar vedeai garduri sau traversai cateva scanduri batute de la o curte la alta. Treceam nestingheriti prin curtile oamenilor deschise larg spre vale si admiram sfios casutele pierdute sus pe culme. De cateva ori mai zaream fie in departare, fie aproape de noi morminte si cruci vechi ce ne aminteau ca oamenii muntelui aveau sa ramana in locurile unde-si dusesera existeanta de-a lungul vietii.
In Cerc facem si cateva poze artistice, in bataia rafalelor. Inglobam cu totii un cerc al iubitorilor de munte sus, pe un monticul luminat de razele soarelui de toamna. Zambete, ţineri de mana si entuziasm...











Din catunul Ghiuri pana jos, in Valea Calului, se ajunge usor, n-ai nevoie de poteci sau prea multe indicatii. Configuratia reliefului si cele cateva urme vechi de drumuri de care iti indica directia cea buna. Din Valea Calului mai inaintam cateva zeci de minute in aval, spre satul Caps. De acolo ne urcam in masini multumiti pentru ziua de toamna petrecuta in natura, la munte, prin locuri binecuvantate, cu iubitori ai muntelui pe masura frumusetii drumetiei.







In incheiere trebuie sa amintesc faptul ca am prins si mai mult drag de ceea ce inseamna conglomeratul de personaje si caractere nobile al celor ce compun CAR Sectia Universitara Cluj, ca am simtit cu adevarat ce inseamna un club de munte cu multi membri, pe care, incet, incet, pe weekend ce trece si tura de tura incep sa-i cunosc pe tot mai multi, daca nu prin nume, macar prin zambete.


Unde-s multi, muntele creste!
Sa cresteti muntii cu putinta si sa-i invatati si pe altii sa-i descopere, pentru ca mai apoi sa-i creasca si ei prin simpla lor prezenta la inaltime.

Vreme buna!

joi, 24 octombrie 2013

Varful Trascau - tura foto de toamna






Weekendul trecut cararile de munte m-au dus spre Varful Trascau, in Muntii Trascau. Tura facuta duminica alaturi de cativa membri ai Clubului Alpin Roman, Sectia Universitara Cluj(dl. si dna. Guja, Dana si Adi) a fost o incursiune in, pentru mine, unii dintre cei mai pitoresti munti de la noi, imbracati acum in straie de toamna, de sarbatoare a culorilor.

In linii mari traseul a fost urmatorul:
Aiud-Cabana/Padurea Sloboda-Ramet-Bradesti(DJ 107I)-Ponor-Valea Larga-Salciua
Parcurs fie cu masina, fie ne-am abatut de la drum pentru a urca pe Vf. Trascau(1217m), mi-am reconfirmat inca o data faptul ca intinsul Muntilor Trascau reprezinta unul dintre putinele zone din tara unde mai putem vedea atat de multe case de paie, locuinte risipite si parca uitate de lume, oameni a caror vieti sunt guvernate de legile naturii, de vreme si de roadele pamantului. Le putem vedea la locul lor, ca fiind o normalitate, o componenta a acelui peisaj care nu ar mai fi definit fara gaspodariile pierdute la baza catenelor calcaroase, fara drumuri de care ce patrund curajos printre pajistile imprejmuite de palcuri de paduri, fara linistea catunurilor de munte.





Cu toate ca nu ating inaltimea regasita in alte grupe ale Carpatilor Romaniei, Muntii Trascaului reprezinta, totusi, o unitate extrem de diversificata ca peisaj. Atractia turistica pe care o exercita acesti munti ai motilor consista tocmai din complexitatea si diversitatea lor peisagistica, geomorfologica. Nota caracteristica a peisajului montan este insusi carstul, relief bine reprezentat pe calcare atat pentru formele endocarstice cat si pentru exocarstul prezent in cuprinsul intregului teritoriu al Trascaului.

Partea centrala a Muntilor Trascau, unde a avut loc si drumetia noastra, este binecunoscuta si diferentiata de celelalte parti ale grupei montane prin nota caracteristica a asezarilor. Daca in partile de nord si inspre sudul grupei montane asezarile omenesti sunt prezente de-a lungul vailor sau in depresiunile intramontane unde s-au stabilit acum sute de ani motii din Transilvania, in partea centrala a Trascaului catunele urca pana sus pe platourile calcaroase, pe coamele alungite si deasupra catenelor calcaroase, spre incantarea celor ce au bucuria de a patrunde in intimitatea zonei. 






Pentru cautarea unghiului perfect si a pozei ideale, facem mai multe opriri in drumul nostru pana aproape de Vf. Trascaului si alegem sa mergem putin si pe creasta Cheilor Manastirii. De acolo, privind inspre est aveam in fata drumul serpuit ce urca din Valea Geoagiului, iar in vest vedeam Cheile Rametului si Valea Uzei.
La scurt timp dupa ce trecem de Valea Inzelului lasam masina si o luam la picior spre Varful Trascaului. Traseul nu e marcat de la drum spre varf, insa potecile si urmele bine batute te duc tot mai aproape de padurea de fag, unde cu usurinta vei gasi o poteca fie de animale, fie umblata chiar de vanatorii care animeaza zona in cautarea vanatului. Peisajul se schimba brusc, vaile presarate ici-colo cu cate o casa traditionala sunt inlocuite cu platoul calcaros a carui "vedete" din peisaj sunt tocmai dolinele ce se formeaza prin dizolvarea si dezagregarea calcarului. 
Unele dintre ele adunau apele din jur si formau zone inmlastinite, altele aveau aspectul unor mici doline-farfurie, cu aspect larg si putin adanci, iar altele se diferentiau in peisaj prin dimensiuni, aspectul depresionar usor sesizabil sau sisteme hidrologice ce comunicau cu reteaua carstica subterana. A fost o adevarata bucurie pentru mine sa vad atat de multe intr-o suprafata atat de restransa!








Urcarea prin padure nu tine foarte mult, caci dupa cateva zeci de minute in care patrundem in padurea de foioase ajungem pe Varful Trascaului, usor de gasit fiindca era cel mai inalt punct al acelor locuri, insa cu nimic special semnalizat. Facem acolo o pauza de povesti frumoase si, evident, poza de grup. Pornim de acolo inspre drum, prin apropierea Dealului Tarcaului in apropierea caruia aveam sa vedem si o pestera. Coborand de pe varf auzim in departare caini latrand si tragem concluzia ca sunt cainii vanatorilor care se faceau auziti prin cateva sunete de pusca. Mai in gluma, mai in serios, prezenta lor devine inevitabil sesizabila, caci la un moment dat bataile de pusca deveneau multe si... parca tot mai apropiate de noi. Saracii mistreti...





Ajungem intr-un final si la pestera si vad acolo un sistem foarte interesant in ceea ce priveste captarea apelor. O vale imensa avea sa adune apele si sa le ascunda intr-un sorb aproape de intrarea in pestera. Era un peisaj tipic de platou carstic, cu vai ce se pierd brusc in subteran, gropi de sufoziune, doline aflate pe aliniamentul gurii de pestera. Din nou a fost motiv de bucurie pentru mine, mai ales ca vedeam pentru prima data o groapa de sufoziune care in timp se va transforma intr-o dolina de prabusire.







Continuam traseul apoi cu masina spre Bradesti si urmam drumul spre Ponor, respectiv indicatoarele spre Manastirea Ponor. La un moment dat apare in drumul nostru un indicator spre care scria Salciua si atunci o cotim la dreapta dinspre drumul spre manastire. Interfluvii domoale, vai line cu palcuri de padure aramii, vaci pascand, cateva case cu acoperis de paie, caruri trase de boi, Masivul Bedeleu in departare si Salciua pierduta in depresiunea dintre munti. Cam asa arata imaginea spre finalul turei foto din weekend... 






Si uite-asa am prins iar energie pentru inca o sapamana la oras.

Drumuri bune!


Internship platit cu biroul la munte

Bine v-am regasit!  Acum 11 luni scriam pentru ultima data pe blogul personal. Au fost de atunci zile in care mi-am cautat dori...