marți, 31 martie 2015

Primăvara se numără ieșirile la munte




Acum exact o luna, la inceput de primavara din punct de vedere simbolistic si in acceptiunea populara a romanilor, am petrecut un weekend alaturi de oameni frumosi, pe carari ale Muntilor Trascau, intr-o drumetie prin Cheile Turzii si alta pe Vf. Piatra Secuiului.
Dupa principiul organizarii spontane, asa ne-am planificat si noi iesirile si asa am si adunat o mana de oameni dornici de a petrece timp de calitate in natura, indiferent de vreme.
In ziua de sambata am ales sa abordam traseul inspre Vf. Piatra Secuiului(1128m), cu pornire din Rimetea. Despre enclava culturala si arhitectonica a peisajului, Rimetea, am mai scris de multe ori, cu scopul de a promova buna organizare a secuilor gospodari din comuna de la poalele Coltilor Trascaului. Este, probabil, unul din cele mai frumoase sate din Romania, nu doar pentru aspectul cladirilor si organizarea retelei stradale, cat si pentru prezenta catenelor calcaroase din jurul satului si a posibilitatilor de practicare a diferitelor tipuri de turism de aventura.
Despre Rimetea, muntii din jur si alte obiective turistice din apropiere precum Cheile Aiudului si Cetatea Coltesti puteti citi intr-un articol mai vechi aici.







Pe langa toate informatiile care abunda pe internet despre populatia maghiara si ceea ce reprezinta astazi centrul asezarii rurale, cu locuintele traditionale, consider inedit trecutul si dezvoltarea comunei Rimetea. In 1291 Rimetea a devenit oras, ocupatia de baza fiind mineritul, sustinut in zona de Curtea Imperiala care a adus familii de mineri si mestesugari germani care au dezvoltat zona datorita bunei cunoasteri a mestesugurilor. Vin apoi slavii, dupa care urmeaza colonizarea maghiara, pe domeniile carora se stabilesc si romani. Mineritul era practicat indeosebi in Ardascheia, unde materialul vulcanic a patruns intre roca cristalina(micasisturi) si cea calcaroasa, formand depozitele de siderit(carbonat de fier) si limonit(oxid de fier). In sec XVII, cand mineritul nu a mai devenit prosper pentru asezare, locuitorii au fost nevoieti sa-si schimbe ocupatia de baza in ceva mai putin banos, insa ce le-a adus si astazi renumele in Transilvania. Au aparut familii de cioplitori in piatra, iar agricultura a devenit o ocupatie de baza. Gospodarindu-se dupa o randuiala proprie, Rimetea a devenit si astazi un sat autentic, cu particularitati culturale ce-i ofera titlul de unicat. (articol complet aici).
Noi am ajuns in comuna tocmai cand localnicii si turistii se pregateau de sarbatoare: Fărşangul, ”ultima batuta”, respectiv ultima petrecere inainte de intrarea in Postul Pastelui catolic. Sarbatoarea se concretizeaza in parcurgerea unor ritualuri pe ulitele satului cu diferite personaje a caror actiune graviteaza in jurul procesului de ingropare a iernii. Puscaturile de bici si acordurile muzicale ne-au insotit, astfel, aproape toata durata traseului.
Incepem urcarea urmarind crucea albastra pana in saua ce desparte Masivul Piatra Secuiului in doua parti: Coltii Trascaului la nord si Piatra Secuiului la sud. Cu gandul la managementul unor arii protejate, observ in timpul urcarii degradarea si multiplicarea potecii, patrunderea in zone cu grohotisuri nestabilizate si dezagregarea continua a rocilor prin abaterea de la poteca. Pentru cei carora nu le e greu sa inteleaga si sa-si imagineze extinderea fenomenului peste 10 ani in eventualitatea in care se continua tot asa, incercati sa nu va mai abateti de la poteca si sa urcati printr-un singur loc, chiar daca nu va convine...
Pe masura ce urcam vedeam cum ploaia dinspre Bedeleu se apropia tot mai mult de noi. Ajunsi pe varf la cele doua borne ne facem poza de grup si alte cateva de amintire, dupa care o luam inspre partea de sud, pentru a incepe coborarea. Fiindca deja incepuse ploaia, baietii o iau inainte pentru a veni cu masinile in intampinarea noastra, la Conacul Secuiesc. Planul era ca dupa ce am fi coborat spre agroterasele satului sa ne intoarcem pe sub pleasa calcaroasa a Pietrei Secuiului, pe la baza trenelor de grohotis, pana deasupra de Rimetea unde am lasat masinile.





Ploaia incepuse deja, cat sa ne ude si sa simtim faptul ca suntem in natura. Pana sa ajungem la Conacul Secuiesc, locul unde se mananca bine, iar ospitalitatea gazdelor denota atentia pentru cei care le trec pragul, ne-am umplut de noroi pana la genunchi. Din motive lesne de inteles n-am mai intrat, insa gandul ne este si acum la bucatele alese.

Ziua urmatoare, duminica, 1 Martie, am ales sa parcurgem versantul stang al Cheilor Turzii, de asemenea un traseu usor, sub forma de circuit, inceput dinspre Petrestii de Jos si finalizat tot acolo, aproape de locul de campare. Nici in acea zi nu am avut soare, insa am avut noi destul de multa buna dispozitie astfel incat, la finalul drumetiei, sa afirmam ca a fost inca o zi petrecuta intr-o companie frumoasa.
Traseul urmareste punctul rosu pana sus, deasupra cheilor unde se deschide o panorama larga inspre Culmea Petrestilor, Depresiunea Campiei Turzii si, in partea opusa, Depresiunea Hasdate. De acolo traseul traverseaza un camp de lapiezuri, dupa care incepe coborarea si in scurt timp ai ajuns la Cabana Cheile Turzii, pe acelasi marcaj, punctul rosu.




Pentru noi insa parcurgerea traseului pe sectorul de platou a fost una foarte... autentica, finalizata cu executarea unor elemente de gimnastica de clasa aVIII-a, norma de iarna: podul de sus! (parca asa era...ha, ha )
Ajunsi la baza versantilor calcarosi am facut o pauza de rasete, dupa care ne-am intors pe firul apei, prin chei. Ploaia a inceput asa ca ne-am oprit pentru cateva minute si in Pestera Cetatuia Mica, pentru a ne adaposti. Nu am zabovit mult, dupa care ne-am indreptat spre casa.  A urmat apoi o seara placuta, tot in stilul nostru caracteristic.



Cu toate ca nu au fost munti pe care sa-i fi urcat pentru prima data, cu toate ca nu au fost trasee noi, din contra, unele parcurse de multe ori, cu toate ca vremea nu a fost tocmai buna de iesit din casa, cu toate ca ne-a plouat in ambele zile, weekendul a fost unul dintre cele mai frumoase la munte, iar acest lucru se datoreaza oamenilor nobili alaturi de care am impartit potecile Trascaului.
A trecut o luna de atunci si... s-au schimbat multe. Se pare ca o tura la munte, introspectia din putinele momente de liniste, o mana de oameni potriviti la locul potrivit si o ploaie rece de primavara te ajuta sa iei decizii pe care unii le-ar considera o nebunie. E o nebunie placuta in stil geografic si va fi cat mai autentica!

”Tineretea e o stare de spirit”, spunea in 2008 unul dintre cei mai buni geomorfologi romani. Nu exista geograf fara tinerete, dar unele activitati ne-o pot asfixia. Noi alegem continuarea.

Fericire!



joi, 12 martie 2015

Parangul, panorama spre lumină




Weekendul trecut l-am petrecut in Muntii Parang, alaturi de prietenii si colegii Asociatiei de Turism pentru Tineret ADEONA. Dupa o saptamana dificila de care-mi voi aminti, pana la urma, cu bucurie sper peste ani, iesirea in Parang a venit la timpul si momentul potrivit. Multumesc divinitatii pentru acest lucru!
Pana la cabana am urcat cu telescaunul cateva minute bune. Ne-am imbracat bine si ne-am pregatit de o urcare incetinita a vechii instalatii. N-am mai ajuns in Parang din 2010, iar revenirea in statiunea de care ma leaga prima tabara la munte a fost una foarte placuta. Turistii erau putini, mai rasariti fiind localnicii din vale si cativa studenti veniti in practica de specialitate cu facultatea.
Dupa ore bune si productive in care introspectia si proiectarea deciziilor in viitor au fost cuvintele forte ale zilei, spre seara am primit si "rasplata" unei zile obositoare, dar productiva. Astfel, sambata seara am pornit intr-o plimbare scurta prin statiune, cam pe cand 8 Martie batea la usa in ceas de seara. Panorama a fost una de nopti numai bune pentru drumetie, cu Luna, vreme blanda si vant adormit... pana la un punct. Panorama Vaii Jiului si crestele albe luminate de Luna au fost muzele noastre.









Pe principiul "dupa munca si rasplata", duminica ne-am pornit cu totii intr-o scurta drumetie, pe Vf. Parangul Mic (2074m), intr-un frumos circuit care a inceput din statiunea montana cu acelasi nume, urcand deasupra partiei, continuand apoi pe curba de nivel urmarind banda rosie pret de cateva zeci de minute. Apoi, cand panta putin mai domoala ne-a permis sa urcam rapid pe creasta, am cotit-o in sus, iar de acolo am facut cale intoarsa, pe coama inzapezita a muntelui pana pe varful vizat. De acolo am coborat spre statiune.
Traseul a fost reusit si tare frumos, cu panorame superbe, vreme si companie placuta, zambete si cateva cadre interesante pentru iubitorii de natura si de frumos.








Pentru oricine doreste sa urmareasca acest traseu, recomand doar multa, multa atentie din momentul in care ajung pe creasta si pana la coborare. De asemenea deplasarea pe curba de nivel poate fi anevoioasa atunci cand e zapada mare asa ca inarmati-va cu rabdare si resurse de energie. Ochelarii de soare si tot ce mai contine echipamentul de iarna nu trebuie sa lipseasca!(stiti voi prea bine care e si puteti citi si pe la altii pe bloguri :D )
Surpriza drumetiei a fost pentru mine varful in sine, fiindca am gasit acolo un element tare drag mie, ce-mi aminteste, de fiecare data, de studentia la Cartografie: un semnal fluture, un reper pe care topografii si geodezii il folosesc in munca lor fara ca simpli drumeti sa stie ce reprezinta. Insa pentru noi, cei ce privim un munte in curbe de nivel si puncte de conta, reprezinta elemente si puncte a caror precizie este determinata cu o acuratete foarte, foarte mare si, incontestabil, ne bucuram de fiecare data cand vedem asa ceva la inaltime.





Filmuletul turei - click pentru video

Sa fiti iubiti si sa faceti in viata ceea ce va place, oricat de greu ar fi!
Ture frumoase si in siguranta, cu oameni buni!


Internship platit cu biroul la munte

Bine v-am regasit!  Acum 11 luni scriam pentru ultima data pe blogul personal. Au fost de atunci zile in care mi-am cautat dori...