Nici nu m-am acomodat bine cu noul numar de “veri” carate dupa mine si am facut tot felul de chestii(lipsa de inspiratie-nu gasesc un sinonim) specifice varstei, specifice anilor in care “dormi putin, dar iubesti si razi din plin”…munte, prieteni, acorduri de chitara, poze haioase, foc de tabara, glume, rasete multe si catarat!
Dupa de-a dreptul o zi furtunoasa prin Chei a venit 
o zi calda, insorita si…am pornit voiniceste printre stancile taiate de apa in cautarea unui…loc bun de catarat! Ne-am oprit, ne-am pus jos si priveam spre stanca; unii dintre noi spuneau…”eu nu pot sa catar pe aici!” si pana la urma am incercat si…am reusit! Era a2-a oara cand cataram, dar era pentru prima data practic cand cataram serios,
pe un perete destul de vertical...dificultatea...5-6+ nu mai stiu; poate n-o fi mare lucru, si stiu ca nu e mare lucru, dar pentru unii dintre noi, cei incepatori, a fost!
Cand am ajuns sus, am privit spre cei care isi asteptau linistiti randul;am privit in jos...eram uimita de mine...nu stiam cum am catarat atat 
de mult intr-un timp atat de scurt! Nu am zabovit prea mult acolo...mainile si picioarele imi erau obosite si...urmau in scurt timp sa imi tremure precum “masina de cusut”! (nu eu am spus perla)
Ajunsa jos eram de-a dreptul fericita si...oarecum mandra de mine! Mi-am demonstrat ca am putut pana la urma sa catar pe un astfel de traseu si mi-am promis ca voi mai catara!
Lumea trecea pe poteca si...se cam “holbau” la noi asa ca...am urcat putin mai sus, la Scoala Turdeana, 
dar si acolo eram luati in vizor de parca si mai multi amatori de drumetii...
Peste 1-2 ore am catarat iar, ce-i drept in mare mare graba. Am privit iar in jos, in sus, in dreapta, in stanga...erau doar pereti de piatra verticali, vedeam doar stanca si cerul albastru!
M-am coborat repede - ne grabeam! Dar ne-am promis ca vom catara cat de curand!
Maine, poaimaine mergem in Retezat si...da, cataram si acolo!
Comentarii
Trimiteți un comentariu