miercuri, 2 septembrie 2009

8,9 ha de apă - Lacul Bucura


Paşii ne-au purtat din nou pe cărări de munte spre cel mai mare şi mai întins lag glaciar nu doar din Retezat, ci şi din Romania. Am mers la Bucura - am urcat încet, încet şi cu sufletul la gură Şaua Bucurei, ne-am lăsat prinşi de farmecul muntelui pe Curmatura Bucurei şi în acelaşi ritm vrăjit ne-am întors spre cabana noastră dragă.


Porneam din nou la 6 dimineaţa; urmăream iar banda albastră şi poteca şerpuită care urcă şi tot urca încet printre jnepenii reci şi umezi...era acelaşi şir indian, iar eu eram aceeasi codaşă a lui! de acolo, din spate(spuneam eu) vedeam parcă şi mai bine măreţia muntelui - crestele stâncoase, Bucura I şi Bucura II, Vf. Custura sau pur şi simplu poteca lăsată în urmă prin pădure.


Popasul de la Genţiana a fost poate unul dintre cele mai frumoase - Cabana, care a apărut subit în poieniţă, părea adapostul perfect pentru orice drumeţ. Era dimineaţă, ne era frig, iar ceaiul cald şi aromat avea să fie porţia noastră de energie primită dimineaţa devreme!


Urmărim iar poteca, trecem peste pârâuri de munte şi ajungem la Pietrele - un lac pierdut parcă între jnepeni, grohotiş şi înălţimea culmilor. Ne tragem sufletul şi pornim cu mult curaj spre Curmătura Bucurei...puţina "distractie" timp de 10 min la urcare şi ajungem sus, pe Curmatură!


Acolo: un peisaj demn de poveste! În faţa, în caldarea complexă vedeam Bucura şi undeva ascuns, aproape de neobservat şi Refugiul care părea atât de mic în comparaţie cu imensul Lac Bucura.


Ne-a întâmpinat chiuitul marmotelor şi ceva strigăte fericite ale montaniarzilor care urcau pe Custura. Câteva poze, o ciocolată mâncată cu multă poftă, ceva priviri curioase aruncate în zare şi în sfârşit a urmat poza de grup!



Harta era iar cu mine şi o privire aruncată pe "hârtia lucioasă" mi-a dat iar aceeaşi satisfacţie; aceeaşi mulţumire deplină simţită acum un an, în Parâng, pe Vf. Cîrja! Vedeam cu ochii mei ceea ce pe hartă era doar o bulina albastră, ceea ce pe hartă erau câteva curbe de nivel mult prea apropiate sau ceea ce era doar o pată de culoare gri! Acolo, totul era altfel: geneza părea alta - geografia prindea noi dimensiuni, iar eu eram aceea care le descopeream!



Din nou timpul a fugit pe lângă noi, aşa că am facut cale întoarsă, nu înainte de a lua cu mine amintirea şi bucuria simţită pe creastă, atunci când fericirea pură mă copleşea ! Totuşi, mi-aş fi dorit să stau mai mult acolo unde cerul părea mult mai aproape de noi, acolo unde totul părea atât de simplu...acolo unde fericirea noastră era eternă!


Atunci, pe înalţimi, mi-am amintit că..."n-ai nevoie de foarte multe ca să fii fericit - e de ajuns o mână de prieteni în asfintit; e de ajuns un cântec şi puţin infinit!". Iar eu am avut cu mine prietenii alaturi de care am cântat întreg treseul, iar înfinitul...l-am regasit acolo sus, la 2200m, pe creastă!

Internship platit cu biroul la munte

Bine v-am regasit!  Acum 11 luni scriam pentru ultima data pe blogul personal. Au fost de atunci zile in care mi-am cautat dori...