Cheile Turzii- o tură mai specială





Apar şi dispar subit; mi se par misterioase, dar în acelaşi timp deţin răspunsul întrebărilor mele. Înfipte parcă în pământ, răsărite dintr-un masiv stâncos spintecat în două de un pârâu mult prea firav, Cheile Turzii îşi fac intrarea impozant, grandios.

Le zăresc din depărtare. Despicătura din stâncă mă ademeneşte, mă atrage să descopăr o lume nouă, o lume fascinantă a apei şi a calcarului. - Haide! mă îndeamnă - . Urmăresc poteca şi mă apropii tot mai mult de stâncile cenuşii, albicioase, erodate parcă de privirile pierdute ale miilor de drumeţi.


Cobor alene, fără să îmi dau seama, în măruntaiele muntelui. Mă afund tot mai mult în fortăreaţa naturală care prinde dimensiuni gigantice. Arunc o privire în sus...văd doar pereţi înalţi şi abrupţi. Mă cuprinde un sentiment bizar, dar încrederea îmi invadează simţutile şi pornesc mai departe. Admir peisajul miraculor care se deschide treptat în faţa mea: versanţii abrupţi, crestele înalte şi turnurile de piatră mărginesc de o parte şi de alta cursul de apă ce şerpuieşte liniştit. Crestele se întind continuu, spre înălţimi, înghitind cerul ce închide despicătura din piatră.



O armonie desăvârşită între apă, aer şi pământ. Candoarea naturii mă vrăjeşte şi simt cum simţurile mele explorează până la extreme împrejurimile. Respir lacom şi profund aerul în care domneşte misterul, simt răcoarea şi umezeala rocii, privesc cu multă curiozitate fiecare plantă, fiecare formă cioplită în stâncă de măiestria apei, ascult cu încântare sunetul naturii. E o adevărată hrană pentru suflet. Îmi dau seama că mă aflu în locul în care tăcerea vorbeşte pentru mine, în care e de-ajuns să priveşti şi să asculţi pentru a te face înţeles. Păşind pe cărările cheilor, îţi dai seama că intri într-o adevărată comuniune cu tot ce te înconjoară, lăsând loc formelor să te copleşească.

Aici, în chei, carstul apare în toată splendoarea şi frumuseţea lui. Văd stânci şlefuite cu măiestrie, aşa cum doar apa o face: centimetru cu centimetru, până când se ajunge la perfecţiune, la puritate şi la frumuseţea deplină.

Pentru frumuseţea lor, pentru sălbăticia conservată, pentru peisajul încântător sau pur şi simplu pentru apariţia sublimă, Cheile Turzii sunt un veritabil miracol al naturii. Un colţ de lume special, unde putem face cunoştinţă cu natura în toată sălbăticia, complexitatea şi totodată simplitatea ei.

Nu întâmplător am ales ca titlul articolului să fie "Cheile Turzii - o tură mai specială". De ce mai specială? Pentru că a fost o zi în care defileul a fost pe jumatate plin cu geografi - eram în jur de 80 de profesori de geografie şi o mână de elevi .

Cu toţii ne-am lăsat vrăjiţi de frumuseţea "catedralei de piatră", de înălţimile crestei, de versanţii abrupţi, iar ceea ce a facut ca tura din chei să fie şi mai diferită de celelalte au fost explicaţiile primite chiar la intrarea în defileu.
A fost o zi specială pentru că am reîntâlnit oameni dragi mie, dar am cunoscut şi alţii noi. Socializam, râdeam, ne aminteam de vremurile bune ale ONG-ului...vorbeam de la egal la egal(s-ar putea să găseşti pe celălalt blog un articol despre ~vorbitul de la egal la egal~).


Pentru că ieşirea a fost acum ceva vreme(pe 10 oct.), iar între timp am avut ocazia să mă las vrajită şi de frumuseţea Alpilor Austrieci, am să las pozele să vorbească în locul meu, nu înainde de a mulţumi celor cărora trebuie să le mulţumesc pentru ziua geografică din chei !


P.S. pentru pozele 2, 3, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11 şi 14 - foto: Cristina Pop