Timpul trece, istoria rămâne



Pentru că nu sunt o foarte bună cunoscatoare şi pasionată de istorie, nu am să intru în detalii deloc. Oricum pe acestea le poţi găsi pe multe alte site-uri cu tematică specifică şi, evident, în cărţile de istorie!


Ulpia Traiana Sarmisegetusa a fost capitala Daciei romane întemeiată între 108- 110, în timpul Împăratului Traian, pe locul unde exista deja tabăra Legiunii aV-a Macedonica.


Ruinele coloniei se întind pe cca. 1500m lungime şi 1000m lăţime. Astfel, amfiteatrul este cea mai impunătoare construcţie din capitala Daciei, fiind locul în care romanii vedeau spectacole diverse precum luptele cu gladiatori, sport, drama sau declamări de poezie. A fost construit din piatră de râu, iar forma acestuia este una eliptică cu o capacitate de aprox. 5000 locuri pentru spectatori(aceştia îşi ocupau locurile într-o ordine socială foarte strictă, băncile fiind dispuse pe trei nivele).

Este format din două părţi: arena( unde se ţineau reprezentaţiile propriu-zise) şi caveea(cele 5000 locuri pentru spectatori). În centrul arenei se mai găseşte şi astăzi un bazin/canal folosit pentru curăţarea amfiteatrului. Se spune că pe aici a curs chiar sângele gladiatorilor. După retragerea Aureliană(părăsirea provinciei), amfiteatrul a fost transformat în fortăreaţă.


Forul Coloniei, monument istoric care se poate vizita şi astăzi, era centrul oraşului; locul în care se intersectau cele două drumuri principale. Curtea forului era împrejmuită de coloane din marmură, iar intrarea se făcea pe latura de nord, printr-o poartă monumentală. Basilica era clădirea ce impresiona prin arhitectura sa, iar din aceasta se trecea direct în Curia, sala în care consilierii oraşului discutau problemele oraşului.


Zidurile vechi, mult prea bătrâne, coloanele puse la pământ de vreme, pietrele şlefuite de ani aşezate singuratice printre rămăşiţele coloniei sau liniştea ce ascundea istoria locului m-au făcut să îmi pun un semn de întrebare asupra originii noastre, asupra celor care stau la baza culturii şi caracterului nostru. E necesar şi vital să ne cunoaştem trecutul, să ştim cine suntem cu adevărat, pentru că doar aşa vom ajunge să interacţionăm unii cu alţii în deplină înţelegere.