duminică, 18 aprilie 2010

Povestea noastră - ONG Târgovişte 2010



Am revenit, am plecat, le-am făcut pe toate… am fost iar în oraşul geografilor pentru o săptămână, pe plaiuri dâmboviţene de această dată - în Târgovişte.

Emoţie, nerăbdare şi multă multă bună dispoziţie se ascundeau în bagajul meu mult prea imens, dar totuşi neăncăpător pentru a aduna toate amintirile la întoarcere. Cu toate acestea, le-am îndesat şi le voi păstra la loc sigur într-un colţ din sufletul meu dedicat mereu doar Familiei ONGului.

Povestea nu începe în 5 aprilie dimineaţa în gara, nici pe tren sau internat, ci povestea noastră, pentru că aşa îmi place să o numesc, începe cu mult timp în urmă. Pentru unii a început mai repede, pentru alţii mai târziu. Când a început pentru mine? Acum câteva luni bune, chiar anul trecut când mi-am întipărit în minte dorinţa revederii cu voi; reîntregirea şi reînnoirea lotului, apariţia unor noi siluete printre vechii şi bine cunoscuţii veterani dependenţi deja de... săptămâna specială al cărei nume de cod e simplu:”ONG”. Mi-am sădit în minte dorinţa de a ajunge acolo unde sunt cei mai buni, doar pentru a învăţa încă o dată de la voi care e farmecul prieteniei, al nopţilor nedormite , stând în jurul sticlei cu lacrimi în ochi şi cu sufletul deschis celor ce vor vrea să te cunoască aşa cum eşti tu cu adevărat.

Buzău 2008, 29 aprilie e ziua care va rămâne pentru mine “sărbătorea” ce reprezintă debutul unui nou stil de viaţă, debutul unei alte mentalităţi ... schimbarea în mai bine! Pe an ce trece fiecare dintre voi pune câte o piatră la temelia caracterului meu, iar eu, inevitabil, contribui cu o fărâmă de nisip la baza şi pilonul caracterului vostru. Asta e ceea ce ne face să fim unici, să spunem cu mândrie că... atunci şi acolo totul a fost altfel. A fost altfel pentru că noi suntem altfel, pentru că ne completăm unii pe alţii, pentru că descoperim în fiecare esenţa, dăm ce e mai bun din noi şi scoatem la lumină cel mai preţios diamant ascuns în sufletul nostru.

Înlocuim inhibiţiile, regulile şi formalitatea cu naturaleţea şi puritatea, inocenţa şi simplitatea vârstei din care vrem să dăm puţin şi celor ce au ales să fie alături de noi, să ne susţină sau pur şi simplu să ne însoţească la ONG.
Îmi e greu, mi se pare penibil şi neverosimil să-ţi spun că săptămâna departe de casă, prieteni sau familie pare poate cea mai frumoasă din an. Poate spun asta şi pentru că nopţi întregi, săptămâni la rândul visam ziua în care eram cu toţii la un loc... îmi doream iar să sper, să plâng, să râd, să visez împreună cu voi, cei ce sunteţi o parte din mine! Nopţi nedormite, energizante al căror miros mă dezgustă şi acum, tutun peste măsura, certuri cu prietenii sau timpul liber ocupat cu orele de studiu s-au transformat peste noapte în săptămâna miraculoasă în care uitam de tot; de probleme, de rutina ce am lăsat-o acasă, de greutăţile peste care am fost nevoiţi să trecem pentru a fi acolo unde timpul devine infinit pentru o săptămână.

De ce spun că timpul devine infinit? De ce spun că ziua la ONG nu are doar 24 de ore ci 25, 26, 30, 56 sau 90? Pentru că an de an, în fiecare vacanţă de Paşte are loc într-un oraş din ţară cel mai complex, ciudat, inexplicabil şi în curs de cercetare fenomen : faptul că, în doar 7 zile, ajungem să ne cunoaştem aşa cum numai în luni de zile şi poate ani am fi putut să o facem. Ajungem să ne cunoaştem în primul rând pe noi înşine şi reuşim să ne schimbăm pur şi simplu caracterul. Ne deschidem atât de mult în faţa celor ce îi cunoaştem de numai 5 zile, avem curajul de a trece peste barierele inhibiţiilor şi de a spune fără reţineri ceea ce suntem cu adevărat ; ceea ce se ascunde în spatele imaginii aparente, ceea ce se ascunde în spatele unui ton dur şi a atitudinii mult prea diferită de ceea ce suntem noi cu adevarat, de ceea ce se ascunde în adâncul nostru.

E un sentiment ciudat, dar în acelaşi timp atât de plăcut şi unic acela de a-i lăsa pe alţii să te cunoască, să descopere treptat tot mai multe despre tine. E ca un joc... ca un puzzle imens de 5000 de piese. De la un minut la altul, de la o zi la alta, de la o noapte la alta întoarcem pe o faţă şi pe alta fiecare piesă din puzzle, o privim îndelung după care îi găsim locul în mulţimea celor descoperite deja. Treptat, ia contur o imagine, din care mai lipsesc poate unele piese. ONGul te ajută să descoperi piese noi din imaginea caracterului tău, te ajută să găseşti răspunsul unor întrebări care poate deveneau apăsătoare.

Şi da, ONGul acesta mi-a adus răspunsul a două întrebări mult prea importante pentru mine şi asta mă face din nou să afirm că ONGul este în primul rând o experienţă! Pentru asta va multumesc nespus, nespus de mult...E o experienţă unde înveţi să pierzi, înveţi să câştigi, înveţi să te bucuri pentru succesul altuia, dar în acelaşi timp înveţi să concurezi cinstit cu tine însuţi. Cea mai grea luptă e cu tine însuţi. Doar atunci când ai câştigat-o te poţi numi cu adevărat învingător. Şi am convingerea că, după săptămâna 6-11 aprilie, cu toţii ne-am întors acasă adevăraţi învingători!

ONG Târgovişte 2010 a însemnat pentru mine anul acesta... echilibrarea balanţei. A însemnat revenirea la normal. A fost de-a dreptul o imunizare şi întărire a mea pentru a face faţă celor ce nu cred în farmecul naţionalelor, în farmecul meseriei făcute cu drag şi responsabilitate... în farmecul vieţii trăite frumos. Să înveţi într-o săptămână ceea ce alţii învaţă într-un an e nemaipomenit. Să te afli printre cei mai buni, să înveţi de la ei, să lupţi pentru a-i depăşi pentru ca mai apoi să devii prieten cu cel pe care poate înainte nu il plăceai - este poate cea mai mare răsplată a ONGului.

Dacă cineva ne-ar întreba de ce iubim ONGul atât de mult, de ce vrem să ajungem acolo an de an, ar fi total greşit să le dăm răspunsul: “pentru distracţie”, “pentru performanţă”, “pentru excursie”, “pentru a mă vedea cu prietenii din alte judeţe” sau “pentru a învăţa geografie alături de cei mai buni”. Ar fi greşit să amintim doar despre prieteniile care durează ani de zile, ar fi păcat să amintim numai de competiţie şi performanţă sau doar de distracţia şi nopţile lungi în care fericirea de a fi împreună se transformă în euforie totală.

ONGul e defapt un întreg compus din mai multe părţi, iar componenta de bază suntem noi, cei ce ne chinuim, străduim şi visăm să fim parte a “elitei” după cum o numea cineva. La prima vedere pare importantă competiţia, dar experienta acumulată în săptămâna departe de casă nu poate fi comparată cu nimic. Iar să avem ocazia să luăm parte la o astfel de experienţă încă din timpul liceului sau, după caz, al generalei, contează mult pentru fiecare dintre noi.

Nu îţi poţi dori altceva la vârsta aceasta decât o săptămână în care descoperi noi orizonduri, deschizi noi drumuri şi oportunităţi, socializezi şi înveţi să te deschizi, descoperi cât de frumos e să alegi în miez de noapte o poveste lungă şi de suflet în locul unor ore bune de somn, înveţi să fii o echipă, înveţi să fii un prieten de încredere, un sprijin pentru cei ce sunt dezamăgiţi de reuşita lor. Înveţi să priveşti oamenii în ochi cu demnitate, înveţi să vorbeşti doar dintr-o privire, dar întâi de toate înveti de la cei mai mari decât tine ce înseamnă sa fii geograf adevărat. Pentru ca da, asta ne învaţă naţionala să fim. Ne învaţă ce înseamnă să fii corect, încrezător şi mereu cu mâna întinsă pentru a-i ajuta pe cei ce poate au nevoie de tine - de cineva care să îi ridice, care să le dea încredere, sentimentul de siguranţă sau speranţă.

Toate acestea le-am învăţat şi eu de la cei ce acum îmi sunt prieteni... cei despre care îmi e foarte greu să vorbesc doar pentru că le datorez toată admiraţia şi respectul meu. Sunt cei ce de 3 ani nu m-au lăsat să cad în cealaltă extremă şi m-au învăţat să descopăr adevaratele valori ale vieţii... Iar aşa cum ei mi-au arătat şi m-au învăţat ce înseamnă să fii OM, să ajuţi şi să dai mâna la greu celui ce are nevoie, aşa am să vă învăţ pe voi, cei ce veniţi în urma mea trecând prin experienţa unică în viaţă ONGului.

Am să fiu acolo unde simţi tu că îţi e mai greu, acolo unde nu te aştepţi să găseşti sprijin, dar totuşi ai nevoie de el pentru a nu abandona. Am să te învăţ să ai încredere în tine, în sentimentele tale în primul rând, iar mai apoi să ai încredere în familia ONGului... Am să te învăţ ce însemnă prietenia între geografi, cum e să ai posibilitatea să faci orice stiind că există un prieten care să aibă grijă de tine, care să te susţină, îndrume şi care să stea pur şi simplu în umbra ta şi să-ţi şoptească la nevoie:”doreşte-ţi cu adevărat”.
A fost mult mai diferit anul acesta la ONG pentru că... mă simţeam oarecum responsabilă de voi, de ceea ce făceati şi de buna voastră integrare în vechea familie a ONGului(pentru cei ce eraţi nou veniţi).

Mi s-a părut foarte ciudat să renunţ la unele obiceiuri şi în primul rând mi s-a părut cel mai ciudat să fiu eu singura cu capul pe umeri dintr-o mână de geografi euforici. Ştiam că e de datoria mea să “am grijă de voi” şi mi se părea atât de natural să o fac. Uneori prin fapte, alteori doar printr-o vorbă bună. Asta mi-a demonstrat că ONGul te maturizează în primul rând. Te face să fii mai responsabil(cu toate că nu inspiri nimanui acest lucru)... te învaţă să fii rebel, dar cu cap şi responsabilitate. Dacă până anii trecuţi eram sora mai mică din familia ONGului(un fel de cap al răutăţilor), anul acesta m-am simţit pentru prima dată sora mai mare... şi asta mi se pare bizar, dar în acelaşi timp mă incearcă un sentiment mult prea plăcut.

Iar pentru că îmi daţi posibilitatea de a fi sora mai mare pentru voi sau...uneori mama aceea cicălitoare care vă trimite la culcare, vă obligă să mâncaţi sau vă e alături la “gunoi” trebuie să vă mulţumesc - pentru că îmi daţi posibilitatea de a fi fericită! Aveam şi în alţi ani grijă de “cei mai puţin trecuţi prin viaţă” sau “mai puţin ieşiţi în lume”, dar anul acesta a fost chiar mai diferit... constat cu uimire faptul că m-am schimbat mult. Parcă ieri eram alintata lotului, iar azi mă trezesc mai mare cu câţiva ani. Cu o responsabilitate pe umeri pe care cred că e moral să o duc ani buni de acum încolo.

Povestea ONGului e aceeaşi pentru fiecare dintre noi, pentru fiecare participant, pentru fiecare învingător... pentru toţi cei ce au simţit “fiorul naţionalei”. Cu toţii ne regărim în vorbele celor ce au trecut o dată în viaţă prin experienţa ONGului, cu toţii suntem pătrunşi de sentimentul măreţ atunci când întindem mâna la greu celor ce au nevoie, cu toţii păstrăm în suflet amintirea şi farmecul săptămânii în care timpul a stat în loc, în care inima noastră a devenit mai mare, iar sufletul mai plin de bucurie.

O parte din noi e la fel... o parte din mine e o piesă din puzzle-ul caracterului tău, iar două părţi din tine sunt parte din grămada ce lipsea în definirea caracterului meu. Un rând din povestea ONGului îl scriu eu, iar 10 pagini le scrii tu. Iar povestea e doar la început. Noi, eroii din poveste, trebuie să scriem un roman al experienţei, o capodoperă a prieteniei, o nuvelă a unei echipe unite, o comedie a noastră... un basm al ONGului - cu Albă ca Zăpada şi piticii ei...


Internship platit cu biroul la munte

Bine v-am regasit!  Acum 11 luni scriam pentru ultima data pe blogul personal. Au fost de atunci zile in care mi-am cautat dori...