Ochiurile de apă pierdute prin sălbăticia muntelui – Retezatul cu ale sale lacuri

În articolul de azi am să îți vorbesc despre două dintre cele mai cunoscute lacuri din Masivul Retezat: Tăul dintre Brazi și Lacul Galeș.

Anul trecut, după câteva săptămâni după ce m-am întors din Retezat am scris un alt articol despre Tăul dintre Brazi și Lacul Galeș. Dar, pentru că vara aceasta mi-am clătit ochii în 3 sau 4 ture până la Galeș, nu pot să nu îmi amintesc încă o dată de locurile ascunse de lume, ce încă mai pastrează acea esență ce îți îmbată simțurile doar  privind oglinda lacurilor în care se reflectă printr-o vrajă ascunsă stânca bătută de vânt sau cerul albastru.

Traseele începeau de fiecare dată dimineața devreme. Alarma ceasului suna, iar noi ne trezeam unul câte unul și ieșeam în fața cabanei unul mai fericit decât celălalt – doar urcam din nou spre înălțimi! Un lucru e sigur: în fiecare dimineață înainte de traseu mă cuprindea o emoție plăcută. Aveam parcă emoții pentru ceea ce aveam să văd în acea zi care tocmai se deschidea pentru noi. Aveam o fărâmă de emoție pentru că nu știam ce urma să văd… mă intreabam dacă voi vedea oare marmotele? Voi auzi cum cresc ciupercipe prin pădure? Voi mai apuca oare la zmeura gustoasă după ce Moș Martin a poftit și el la fructele roșiatice proaspete? Cu siguranță aveam emoții pentru că aveam ocazia, înca o dată, să iau parte la comuniunea naturii cu mine. E acel ritual tipic în care liniștea îmi vorbește, dansul norilor îmi încântă privirile, ceața care se ridică trage parcă cortina, iar de dupa cortina naturală rămâne doar decorul, iar noi, noi cei ce iubim muntele suntem principalii actori. Suntem principalii actori, care alegem să jucăm doar rolurile bune…rulurile celor ce respectă muntele, ocrotesc splendoarea bătrânului de stâncă și învață de fiecare dată câte ceva din ceea ce muntele ne șoptește atunci când urcăm spre infinitul zării. 

Pornim de la noi de la cabană - Cabana Lolaia, zona turistică Cîrnic. Urcăm încet pe drumul ce ne duce către Cabana Pietrele, dar o cotim în curbă la stânga. Traversăm poduletul peste Stânișoara și o luam încet pe poteca ce urca domol. Ajungem numaidecât la intersecția din pădure. Marcajul ne ajută și de această dată o luăm tot la stânga, tot prin pădure respirând înca o dată aerul tare de munte. E dimineață devreme, iar susurul apei se aude neîncetat. Ne continuăm drumul prin pădure, aruncând câte o privire în dreapta și în stânga. Decorul pare rupt dintr-o poveste… mușchi de un verde crud acoperă pământul negricios, iar noi călcăm pe acea saltea naturală. E o adevărată plăcere să mergi prin pădure urmărind poteca moale și bucurându-te de fiecare formă ciudată a naturii. Fie că vezi un brad cu multe conuri precum un candelabru complicat, fie că pietroaiele din pădure îți par personaje legendare pietrificate sau pur și simplu ciupercile care mai de care mai colorate te încântă, totul face parte din povestea noastră perfectă spre cele două lacuri.

 

După aproape două ore de mers voinicește prin pădure, urmărind în continuare triunghiul roșu ne oprim să luăm micul dejul. Decorul natural ne dă poftă și mai mare. Așternem numaidecât fața de masă pe muschiul moale și începem să pregătim masa. După ce ne săturăm bine, ne tragem sufletul câteva minute, după care o luăm din nou pe potecă având si mai multe forțe și entuziasmul maxim. Traversăm de două ori peste torentul Galeșului cu atenție maxima, pentru a nu face un duș natural foarte răcoros chiar de  dimineață. Improvizăm și o balustradă și, cu mult curaj, trecem cu toții de fiecare dată de cealaltă parte a văii. Pană ce trec toți micii montaniarzi apuc să îmi umplu bidonul cu apă și iau o gură rece pentru a-mi potoli setea de apă rece și dulce, așa cum numai la munte o găsești. Îmi afund mâinile în lichidul cristalin, iau un pumn de apă și sorb numaidecât cu lăcomie. Îmi răcoresc mâinile și fața și parcă prind și mai multă energie. 

De câteva minute urmăream un alt marcaj. Punclul rosu – o cotitură de la traseul principal către Lacul Galeș, un traseu circuit, ce ne duce și până la Tăul dintre Brazi. În scurt timp ajungem la ochiul de ăpa ascuns printre coniferele înalte. Cu toții suntem fascinați de reflexia perfectă a naturii în oglinda apei. Nimic nu tulbură pelicula perfect nemișcată a bălții rotunjite. Molizi căzuți în apă, mușchi împrejurul lacului cufundați în apă, umezeală multă și o liniște deplină… Se spune că ar fi unul dintre cele mai stranii locuri din Romania, dar pentru mine știu sigur ca e locul în care culorile codrului virgin îmi transmit emoții, iar natura nemișcată îmi dă răspuns la multe întrebări. Nimic nu se mișca, nu se clatină… parcă și vântul a uitat să mai sufle pe acolo. E natura pietrificată, înlemnită și nemișcată. 

Tăul dintre Brazi este unic în Masivul Retezat și prin originea acestuia. Este singurul lac din masiv care nu este glaciar, originea acestuia fiind incontestabil negraciară. O mare parte din lacurile alpine din Retezat s-au format și după dispariția ghețarilor, fie în spatale unor câmpuri de grohotiș fie în spatele unor baraje morenice de pe treptele sau platformele modelate de ghețari, pe care aceștia nu le-au mai ros în adancime. Printre cele  care ar putea fi numite ”de baraj”, se numară peste 50 de lacuri și tăuri din masiv, acestea având suprafețe mici. Dintre ele, doar două lacuri Tăul Scoroții și Tăul dintre Brazi nu au originea glaciară căci ghețarii montani nu au avut poate nici timp și nici puterea de a mai umple aceste urme de roadere. În aceste rămășițe ale puternicilor ghețari s-au format în timp aceste două lacuri, dar cu timpul Tăul Scoroții a dispărut prin secare. Astfel, Tăul dintre Brazi este unic în masiv.

Datorită procesului de colmatare, în 20-30 de ani Tăul dintre Brazi va fi complet acoperit, având aceeași soartă cu Tăul Scoroții. Depunerile de nămol astupă si astăzi malurile ochiului de apă. Altitudinea de 1740m la care se găsește tăul îl situează în zona inferioară a lacurilor din Retezat, sub 1800m fiind singurul sub acest nivel. Fiind localizat în valea Galeșului, pe malul stang al torentului cu același nume, iubitorii muntelui poposesc mereu aici în drumul lor către Lacul Galeș. Așa am făcut și noi! Fiind ascuns într-o pădure deasă de molid, ochiul de apă rotund încântă mereu privirile drumeților prin pitorescul locului rar întâlnit.

Traversăm în continuare amestecul de brad și molid, cu gândul la tăul ce tocmai îl descoperiserăm împreună cu micii iubitori ai muntelui. Cu toții erau mulțumiți de ceea ce văzuseră și parcă nerăbdarea de a ajunge cât mai repede la lacul cu același nume cu valea glaciară pe care tocmai o strabăteam. Aveam de ucat pâna la 1990m. După câteva minute prin pădurea de molid, se deschide în fața noastră golul alpin. Facem popas, iar eu fur încă o dată cu aparatul foto câteva instantanee cu panorama de poveste. Ceața tocmai se ridica… cortina despre care îți vorbeam mai sus era pe punctul de a dispărea complet pentru ca noi să descoperim la adevărata valoare frumusețea Retezatului. Până la începutul lui iulie petecele de zăpadă încă ne mai bucurau privirile atunci când le zăream în depărtare, pe versanții abrupți umbrți.

Zâmbrul era și el un element ce atrăgea atenția de fiecare dată când răsărea impozant, dintre câmpurile de jnepeni ce acopereau stâncărișurile milenare. Jneapan, ienupăr și zâmbru – parcă era o lecție de geografie reluată pentru noi toți. De data aceasta muntele e cel mai bun profesor. Erau indiciile care ne spuneau că am urcat în altitudine și ne aflăm în etajul subalpin. Totuși, peisajul de altitudine devine din ce în ce mai valoros de fiecare dată când zărim câte un zâmbru, un veritabil monument al naturii.

 

Până în a cincea săptămână petrecută în masiv, bujorii de munte încă se mai arătau de o parte și de alta a potecii ce ne ducea la bine cunoscutul ochi de apă. Stânca gri, bujorii roz și jneapanul verde – o cromatică demnă de un tablou expus în cele mai faimoase galerii de artă. E pata de culoare ce le făcea zilele mai bune taberiștilor, iar mie toată vara mai frumoasă… erau culorile muntelui în plină vară. Ne apropiem și mai mult de crestele zimțate, iar Vârful Mare(al 4-lea ca altitudine din masiv) ce se arata în partea noastră stângă crește din ce în ce mai mult, o dată ce ajungeam mai aproape de punctul de interes al turei. Urcam și mai grăbiți pragurile de stâncă și în sfârișt ajungem în marginea de Nord a căldării. Luciul apei de un verde rar văzut ne urează bun venit, iar strălucirea lacului ne descrie un surâs al muntelui în bătaia razelor de soare. Un vânt răcoritor mă atinge relaxant pe brațele deja înfierbântate de atât de multă bucurie și emoție.

Ajung printre primii la destinație așa că am răgaz câteva minute să meditez în natură. Privesc pierdută în departare, la culmile granitice ce păzesc și ascund circul glaciar, îmi ridic ochii spre cerul ce devenise deja fără nori și mă întind fericită pe iarbă, la soare. Deja au ajuns și ceilalti prieteni de drumeție. Cu toții sunt fascinați . Pentru mulți dintre ei, Galeș era primul lac glaciar pe care îl zăreau. Îi îndemn numaidecât să dea mâna cu el… își adâncesc lacomi mâinile în apa rece ce le este precum o recompensă și rămân bucuroși câteva minute cu mâinile în apa foștilor ghețari ai Retezatului.

Nu uităm să dăm și explicațiile bine meritate după un efort de câteva ore de drumeție. Îi anunțăm cu mândrie pe montaniarzii în devenire că se aflau la 1990m, în caldarea cu acelasi nume cu valea glaciara pe care tocmai o străbătusera și lacul ce tocmai îl aveau în față. Lacul Galeș, unul dintre cele mai mari și cele mai frumoase lacuri glaciare din România!

Ghețarul Nucșorului, cel ce acoperea în cuaternar partea de nord a Retezatului avea lărgimea de 6 km și era format din partu brațe. Unul din acestea a fost și cel de pe Valea Galeșului de azi. Într-o rocă tare, cristalină și rezistentă precum granițele si gnaisele, ghețarii au erodat mai greu și într-o periaoda mai îndelungată, dar parcă cu mai multă măiestrie. De aceea, Retezatul este o emblemă a reliefului glaciar.

Lacul Galeș se desfășoară într-o înfățișare glaciară clasică, cu un circ bine definit, o căldare mărginită de pereții înalți de jur împrejurul circului, iar în spatele unul prag moreic se gaseste lacul, unul dintre cele mai mari din țară, fiind socotit printre cele mai mari și frumoase lacuri de munte de la noi. Căldarea este o încapere glaciară închisa între muchia înaltă a Clumii Galeșului și spinarea scundă a muchiei Valea Rea.Treapra superioară a căldării ce se prelungește până la peretele Păpușii, apare precum un ansamblu haotic de bolovani și blocuri granitice despicate și dezordonate.

De jur împrejurul circului glaciar, apar valuri morenice, dar și urme ale eroziunii ghețarilor, sub forma unor excavații neregulate- urme de roadere. Valurile morenice vizibile mai ales pe fruntea căldării fac ca imaginea panoramică a lacului glaciar văzut de sus, de pe treapta superioară a căldării (partea de sud a căldării) să fie numită în literatura de specialitate ”Galeșul în chiuvetă”.

Piscurile succesive ale Păpușii ce se deschid în fața mea îmi descriu încă o dată farmecul ascuns al Retezatului. Totodată, torentul ce coboară de pe treapta superioară a căldării, croindu-și drum printre blocurile granitice aduce un plus de frumusețe tabloului natural. Acesta alimentează astfel, alături de ploile frecvente din masiv, lacul ce ocupă locul al patrulea ca și suprafată din masiv cu 3,6 ha, dupa grandiosul lac Bucura, Zanoaga Mare și Tăul Negru. Adâncimea Galeșului este și ea remarcabilă, de 20,5m, dar ceea ce îl face unic este marea populație de păstrăv care se găsește în apele limpezi ale lacului.

Observ că din marele lac, izvorăște torentul cu același nume, ce se scurge nebunatic printre pragurile și câmpurile de grohotiș pe care noi tocmai le urcasem sau printre întinderea de jnepeni ce acoperea valea cu același nume. Acesta își croiește drum, fiind mărginit de o parte și de alta de Culmea Galeșului și Culmea Valea Rea, până la confluența cu Valea Rea, a cărui alfuent este Galeșul.

După o așa lecție de geografie veritabilă în mijlocul mărturiei trecerii timpului și într-un cadru natural specific, înțelegem parcă mai bine dimensiunile muntelui. Căutăm cu privirea să mai descoperim și alte bogății ale Retezatului și în sfarsit zărim în departare cocoțată pe crestele zimțate, o capră neagră cu greu observată cu ochiul liber. Încercăm să urmărim și păstrăvii și îi vedem cum trasează linii rapide prin apele strălucitoare. În acele momente în care panorama care se deschide în fața ta este cea mai pură, simplă dar în același timp binemeritată recompensă. Timpul trece mult mai repede decât de obicei. Repetam de fiecare dată aceleași poze de grup în care fiecare dintre noi afișa un zâmbet mulțumitor, de învingător. O luăm pe același drum, ocolind de această dată Tăul dintre Brazi, grăbindu-ne la cabana unde ne așteptau alte surprise ale taberei.

Galeșul și Tăul dintre Brazi sunt două din mărgăritarele spulberate pe întinsul Retezatului pentru a ne hrăni foamea de infinit cu cate o panoramă, un colt de codru sălbatec sau pur și simplu cu o mică parte din ceea ce înseamnă înălțimea munților și drumeția la munte.

Retezat, muntele meu drag, peste doua zile ne revedem din nou! În alte culori, alte nuanțe…cu alt chip – cu masca unei luni tomnatice ce ascunde alte dimensiuni ale muntelui plin de legende.