Ora Pamantului 2011 la foc de tabara!




Saptamana trecuta s-a dat startul excursiilor de weekend din fiecare saptamana de la munte. Retezatul a fost bifat de aceasta data cu o iesire de cateva zile la muntele ce s-a dovedit a fi suparat zilele acestea pe drumetii neechipati corespunzator.
Soare, cald, cer senin, o vizita scurta la Castelul Huniazilor, poze facute la repezeala, discutii telefonice interminabile pe autocar si in sfarsit ajungem in Hateg. De acolo ramanem cu ochii atintiti pe dantela de stanca zarita in departare. Retezatul cu al sau varf tesit era acoperit de un strat de nea care s-a dovedit ca uneori mai tradeaza prietenia lui cu drumetii neechipati corespunzator. Se anunta o iesire tare frumoasa si asa a si fost. Temperaturile mai mult decat moderate pentru aceasta perioada din an la munte si un cerul instelat din prima seara petrecuta in Carnic m-au bucurat si mai mult de sosirea mea la munte.



Sambata dimineata pornim intr-o drumetie scurta, dar placuta, spre Cabana Gentiana. Urcam incet drumul acoperit pe unele portiuni de gheata spre Pietrele, insa abia ce o cotim in stanga peste Valea Stanisoara si ajungem in padure incetinim si mai mult. Printre popasuri scurte si discutii de socializare cu noul grup ajungem intr-un final si la 1672m, in golul alpin de la Gentiana. Pana sa ajungem la cabana intalnim pe drum doi schiori ce aluneca nervos pe langa noi.







Ajunsi in golul alpin se deschid imprejutul nostru, in dreapta si in stanga aceleasi creste montane zvelte si stralucitoare, pe care se agata cascade inghetate ce ne incanta privirile.



Zaresc deodata, in departare, cateva puncte negricioase miscatoare undeva pe treimea inferioara a Culmii  Pietrele. Iau numaidecat binoclul si zaresc cativa alpinisti ce catarau pe gheata, acompaniati de un punct negru mult prea miscator, ce s-a dovedit a fi un caine.




Dupa ceaiul cald si cateva vorbe schimbate cu acelasi cabanieer mustacios si simpatic de la Gentiana, o luam din nou spre Cabana Lolaia. Pe drum aveam de intampinat din nou acelasi ghetus, prilej pentru unii de a patina gratios, prin cazaturi neasteptate urmate de hohote de ras.



Cu toate ca tura de weekend nu s-a putut numi una solicitanta, mintea mi-a fost solicitata insa in cautarea raspunsului la urmatoarea intrebare:"de ce sunt atat de rosii pietrele de pe Valea Lolaia, in amonte de Cascada Lolaia?". Mi-am dat eu raspunsuri cum ca ar fi o bacterie, ceva alga, oxid de fier, se trage si de la aerosoli, o fi ceva roca mai ciudata dizolvata in amonde de apa si multe alte raspunsuri insa... si acum sunt in cautarea unui raspuns cat mai bun. Si uite asa iti dezvalui inca un motiv pentru care voi urma facultatea pe care o voi urma...




Pentru ca duminica se anunta ploaie, continuam sirul activitatilor de sambata cu tiroliana mult asteptata. De aceasta data intalnesc bratele cascadei ascunse sub o patura groasa de zapada, doar unul dintre acestea iesind de sub asternutul alb.





Si pentru ca Ora Pamantului atat de mult mediatizata si ridicata in slavi era chiar in acea seara de 26 martie intre 20:30 si 21:30 am petrecut-o in jurul focului de tabara, la lumina lemnelor de ardeau incalzindu-ne tot mai mult. Cu siguranta si de aceasta data se vor gasi oameni ce sunt mereu impotriva acestor manifestari cu tematica semi-ecologica, insa lor le spun sa iti pastreze sau conserveze mai bine spus, macar de aceasta data, comentariile acestora mereu contra.
Cat despre parerea mea in legatura cu Ora Pamantului... mai bine s-ar investi in promovarea publica a proiectelor cu tematica ecologica, decat promovarea spoturilor publicitare privind Ora Pamantului... mai bine am spune adevarul despre ceea ce se intampla in lumea aceasta si am amintii de mariile tari ce polueaza lumea aceasta, tari care initializeaza practic astfel de miscari ce au la baza mondializarea atat de actuala astazi. Asadar, eu am ales sa petrec Ora Pamantului in plina natura, fredonand cantecul muntelui la focul de tabara, contribuind la incalzirea globala care se pare ca nu e atat de globala precum le place sa speculeze celor ce apar mereu la TV(trimite-mi un mail daca vrei mai multe explicatii si argumente) prin existenta unui foc ce a ars si a ars pana s-a epuizat repertoriul nostru folk... emanand, evident, nu stiu cate tipuri de Carboane si noxe periculoase precum NOx sau SOx pentru ca am pus si cateva picaturi de benzina si lista exxagerarilor si penibilitatilor poate continua.




Si uite-asa le-am luat-o inainte carcotasilor ce se pregateau sa intervina prin tot felul de argumente. Acelora le  dau intalnire oriunde in natura, pentru a intelege si vedea mai bine cu ce se confrunta pana la urma mediul acesta inconjurator atat de mult mediatizat, dar pentru care nu se face mare lucru(va amintesc si cu aceasta ocazie de Proiectul de Mediu despre "Extinderea neorganizata a zonelor urbane din imediata apropiere a municipiului Cluj-Napoca" despre care gasesti o sinteza pe unul din blogurile personale: "Orasul nostru se extinde").




Duminica a plouat, insa dupamasa cand am coborat spre Hateg cerul devenise senin. Nu am ratat insa ocazia de a mai face o plimbare pana la Lolaia, pentru a-mi lua ramas bun pentru cateva saptamani de la copila cu maini de apa si ochii de stanca a Retezatulu, Lolaia.


Drumuri bune!

Pozele 2,5,6,7,11,12,13,17,20,21,22,23,24,25,26,27,28,32,33,36, luate dupa ordinea din articol, sunt facute de Berchez Raul

Comentarii