Intr-o zi de miercuri la Cheile Turzii - celor ce inteleg muntele

 -Celor ce inteleg muntele-

Miercurea e zi libera in agenda... Asa ca am hotarat ca saptamana de saptamana sa o iau la pas prin tara, judet, zona, pe unde apuc pentru a-mi clati ochii cu frumuseti naturale, antropice, orice sa fie doar pe acasa sa nu stau.
Pe "nepusa masa" am plecat si miercurea trecuta impreuna cu alti colegi de la facultate spre Cheile Turzii unde am petrecut o zi de noiembrie ce cu siguranta va mai trebui repetata.
Ajungem la pranz in partea din aval a cheilor, spre Petrestii de Jos. Hotaram sa traversam intai cheile pe cursul paraului Hasdate care a sapat in calcarele jurasice aprox. 2 km de chei, formand un monument natural cunoscut in intreaga tara pentru frumusetea si maretia peretilor verticali, a turnurilor si tancurilor albicioase, dar si pentru bogatia floristica regasita in rezervatie si prezenta acvilei de munte.

  

 

Hotaram sa intram si in Pestera Cetatuia Mica, de langa Scoala Turdeana, in care inaintam cat de mult putem. Eu, mai mica si mai scunda, eram din nou avantajata, insa am refuzat in a ma târâ prin tunelul subteran ce devenea tot mai strampt caci nu stiam nici prea multe despre galeria subterana si nici timpul nu ne permitea sa zabovim. Aveam in plan sa intram si in Cetatuia Mare, o deschisazura in stanca impozanta ce se zareste de la intrarea in Cetatuia Mica, insa timpul nu era prea darnic cu noi asa ca am hotarat ca la urmoatoarea tura vom trece si pe-acolo.

Coboram din nou pe cursul paraului mergand tot spre amonte. In aceasta portiune Turnul Mare si turcoazul apei au fost "muzele" din fotografii, la care s-au adaugat picaturile de apa inghetate peste noapte pe muschiul verde si umed.

Cand sa iesim din chei padurea a stralucit de-a dreptul sub lumina solara ce strapungea golul regasit acum in liziera padurii. Cromatica ducea spre un galben - stralucitor ce-ti capta atentia si admiratia pentru ceea ce natura ne poate oferi atunci cand respectam normele etice ale mediului. Si pentru ca veni vorba de normele etice ale drumetilor, din pacate trebuie sa afirm faptul ca Rezervatia Naturala lasa inca de dorit in ceea ce priveste conservarea habitatului si curatenia in zona. Am vazut nenumarate peturi si mizerii plutind pe apa, ambalaje si deseuri menajere lasate langa sau in apropierea potecii. Sper ca la urmatoarea revenire sa miste ceva proiecte bune in zona, mai ales ca se aude pe la TV faptul ca se vor investi bani seriosi pentru conservarea rezervatiilor Cheile Turzii si Cheile Turenilor.

Ne mai oprim prin preajma complexului de cabane de la intrarea dinspre Turda, contempland linistiti natura tomnatica. Auzim cateva strigate de pe platoul cheilor si in scurt timp zarim deasupra noastra un parapantist ce plutea lin pe curentii calzi ai dupamesei.

Incepem urcarea prin padurea de fag intrucat am hotarat ca la intoarcere sa mergem pe deasupra cheilor, urmarind punctul rosu ca si marcaj. Cand am iesit din padure soarele inrosise deja cerul, iar apusul era aproape de apogeu. Inaintam intr-o frumoasa lumina de amurg. Ajunsi la crucea de pe platou ramanem cateva minute acolo pentru a privi miracolul descris de atatia oameni in felurite moduri - apusul. Vedeam cu ochii nostri cum "tipsia de jar", asa cum Arghezi o numea, dispare pe dupa umbrele Trascaului zarite in departare.

Nu mai fusesem niciodata in partea de sus a cheilor, pe Culmea Petrestilor plina de lapiezuri, asa ca pentru mine a fost intaia oara cand am privit imprejurimile de deasupra turnurilor inalte. Era atat de placut incat am pus deoparte polarul si am lasat ca vantul sa-mi fluture tircoul in voie. Imi dadea parca energie atingerea vantului, ma incarca din nou cu ganduri pozitive, ma ademenea si intarata sa continui ceea ce am inceput acum ceva ani... o calatorie nesfarsita prin viata, mereu cu rursac in spate si bocanci incaltati, o drumetie in care voi descoperi natura prin cele mai complexe moduri si cele mai sincere trairi, atunci cand voi cunoaste mai bine ceea ce sunt eu pana la urma, ca parte integrata a lumii organice, naturale.

Privind amurgul mi-am dat seama cat de norocoasa sunt pentru ca fac ceea ce-mi place, pentru ca am ajuns in sfarsit sa intalnesc zi de zi oameni cu aceleasi interese ca si mine si, mai ales, alaturi de care sa impart sentimente, idei, proiecte.

"Celor ce inteleg muntele" era gravat pe placuta metalica de pe crucea inalta de cativa metri din chei. Mi-a placut mult si am simtit parca un fior atunci cand am citit si recitit in gand cele scrise. Involuntar m-am gandit la tot felul de lucruri si mi-au venit in minte cateva fizionomii... insa in acelasi timp m-am bucurat pentru ca am ajuns sa inteleg intr-o mai mica sau mai mare masura ce inseamna muntele datorita unor oameni carora le apreciez dorinta de a transmite dragostea pentru munte si altora.

Totul devenea din ce in ce mai translucid, iar pana sa ajungem la masina s-a inserat bine de tot. Ne grabeam la Cluj pentru ca urma sedinta de la facultate, iar noi aveam sa fim cu totii prezenti.
Am hotarat ca la urmatoarea tura sa facem versantul stang, daca tot am mers si vazut mai mult din cel drept in aceasta tura.

Cu multumiri tuturor celor alaturi de care am impartit o clipa de visare pe munte, indiferent de anotimp, locatie sau imprejurare!

Pe data viitoare!