Cheile Vălișoarei și Cetatea Trascăului





Asa cum ne-am format obiceiul, miercurea e zi de drumetie asa ca am hotarat sa luam din nou la pas teritoriul Trascaului si anume Cheile Aiudului/Valisoarei, dupa care urma sa poposim si la Cetatea Trascaului.




Pornim intr-o dimineata teribil de racoroasa si o ceata ce nici cu brisca nu reuseai s-o tai din Cluj. Ne oprim pe Dealul Feleacului pentru a admira peisajul. Culoarul Somesului era cufundat in ceata. Nu am numit mare alpina ceea ce vedeam intrucat era neadecvat si am improvizat denumirea de "mare de Cluj".Am continuat apoi spre chei.
Aproape de Piatra Secuiului, ce bara cu stancaria-i aparitia razelor de soare ale diminetii, am tacut cu totii pentru cateva minute si am privit... Pink Floyd - Wish you were here, geamurile deschise, aerul rece ce intra in masina si pelicula naturala... a fost... indescriptibil!






Ajunsi la intrarea dinspre Buru a cheilor hotaram sa o luam pe versantul stang unde gasim Panoul 1 de la Traseul tematic B amplasat in urma Proiectului "Biodiversitatea - Comoara ascunsa a Cheilor Valisoarei". Ne facem o idee despre traseu si pornim pe punctul rosu. Cum urcam aveam in stanga noastra, cam la 1km de chei(locul unde ne aflam noi) Coltul Dalta, un gigantic pinten stancos orientat spre soare. Noi ne apropiem tot mai mult de Coltul Diacului.





Printre arbustii de macies, tufisurile de porumbar si paducel incarcate de chiciura gasim intr-un final cea mai buna varianta spre Pestera Sandului, o grota a carei deschidere in calcarele jurasice iti dadea impresia ca ascunde un labirint subteran inpozant. Ei bine, n-a fost asa... Insa in ciuda acestui fapt am descoperit acolo si ceva lilieci agatati de plafon.





La intrarea in pestera gasim un panou care ne anunta de prezenta unui cuib de acvila deasupra gurii de intrare in cavitate. Din ce-am citit acolo, se pare ca acvila de munte, specie ocrotita de lege, cuibareste in Cheile Aiudului la cea mai joasa altitudine din Europa.
Ne intoarcem apoi din nou la traseul principal, spre Izvorul Fantana Dacilor unde fanetele si padurile din apropiere sunt un loc prielnic pentru aparitia unor specii rare de orhidee, Ura si Capusnica, ocrotite de lege.




Poteca intra acum in padurea de foioase (etajul gorunului fiind reprezentativ aici), ocolind Coltul Diacului si Coltul Cetatii. Ajungem la panoul care ne indica Padurea de Stejar Pufos. Despre stejarul pufos aflam din manualele de geografie ca este o specie mediteraneana si submediteraneana ce urca in latitudine pana la 45-50 grade. Pe acel panou scria faptul ca aceste asociatii sunt raspandite in zonele de centru si de vest ale tarii, insa din cate am citit eu in literatura de specialitate, stejar pufos apare (insular ce-i drept) si prin zona Moldovei, iar acum ceva ani am vazut in Judetul Buzau padure de stejar pufos. Ca si trasaturi specifice ale spejarului pufos pot si amintite prezenta frunzelor acoperite cu perisori, scoarta brun-negricioasa si adanc crapata, ghinda si inaltimea mai mici decat la celelalte specii de stejar.
Ramanem cateva minute bune acolo, privind in fata Valea Rachisului. Se spune ca in acea zona ar fi existat o cetate, insa nu s-au gasit urme de asa ceva nici in ziua de azi.








Hotaram sa o luam putin prin padure pentru a ne apropia de stancaria Valisoarei si a privi de sus panorama cheilor. Ne-am strecurat printre arbustii teposi, grohotis, arbori incovoiati si am ajuns intr-un final pe un pinten calcaros ce parea cam vertical de jos din chei.
Vedeam de acolo versantul drept al cheilor, Coltul Bogza de strajuia drumul ce strabatea cheile, Coltul Data si in plan indepartat Cetatea Trascaului, unde aveam sa ajungem.






Coboram apoi spre vale pe un drum de care si ca s-o scurtam o taiem prin padurea de pe marginea drumului, sarim la sosea si traversam acum cheile in sesn opus, de-a lungul paraului Aiudului care a sapat cheile si care uneste astfel Valea Ariesului de Valea Muresului. Inaltimea de 100-150m a peretilor calcarosi parea de acolo mult mai semnificativa. Ii vedeam cum se inalta spre cer si strajuiesc Valea Aiudului de o parte si de alta la distante ce variaza intre 25 si 150m. Ca si varfuri de remarcat sunt Vf. Rachis - 779m, pe langa care am trecut noi si, de partea cealalta a cheilor, Vf. Bogza Valisoarei, 827m.




Din punct de vedere genetic, cheile s-au format prin fenomenul de captare. Astfel, dinspre Mures a inaintat regresiv un rau ce a sapat in calcarele jurasice si a patruns in Depresiunea Rametea, unde exista un rau al carui curs curgea spre nord.
La intoarcere aveam in partea noastra stanga Coltul Vilii, dupa care Tancul Cetatii si intr-un final, Coltul Bogza. Fiindca aveam de ajuns si la Cetatea Trascaului, iar ziua era scurta, ne punem in gand sa revenim intr-o alta zi in chei pentru a face traseul de pe versantul drept unde vasuseram deja si gura de intrare intr-o pestera.





Din Coltesti eram ca si ajunsi la cetatea cu acelasi nume. O frumusete de ruina cocotata pe coama unui deal, de unde vizibilitatea in jur era una foarte buna. Urcand spre zidurile cetatii imi imaginam cu fusese devastata, dar in acelasi timp si cat de strategic era amplasata, pe varful unei klippe calcaroase.
Construita la sfarsitul sec. al XIII-lea, cetatea a apartinut initial subvoievodului Thoroczkay fiind o cetate locuibila si cetate de refugiu. A fost ridicata in urma invaziei tatare de la 1241 cand mongolii ai devastat imprejurimile. Doua sute de ani mai tarziu cetatea este confiscata de Matia Corvin, revine in scurt timp nobililor maghiari din Trascau, insa este devastata la 1510 de taranii lui Gheorghe Doja. In final, la 1703, este devastata de catre trupele imperiale austriece.









Au ramas astazi cele doua turnuri, cateva ziduri prin intermediul carora se facea trecerea dintre acestea, iar in partea de sud se poate distinge cu usurinta corpul cetatii ce continea cateva camere si curtea interioara. Mi-a parut un loc extrem de frumos, unde privelistea spre Piatra Secuiului sau Cheile Aiudului e incantatoare.
Zidurile se partreza inca bine, iar turnul mare, inalt odata de 20 de metri, ramane inca un martor al istoriei. Pe fatada sudica a acestuia este si o placuta scrisa in maghiara si cu ajutorul "translatorului" aflu ca a apartinut familiei Thoroczkay din Trascau.





La finalul zilei ma declar multumita de tura facuta si mai ales de amintirile frumoase ce ne-au ramas dupa o zi presarata cu tot felul de... intamplari cu final fericit.




Pe data viitoare!