Din seria Exchange EGEA Cluj-Napoca si EGEA Sighetul Marmatiei face parte si traseul facut in a3-a zi petrecuta in Maramures undeva mai la aer curat, in Muntii Ignis. Aveam de vazut Cascada Covatari sau Cascada Runcului dupa cum am gasit a mai fi numita.
Pornim dimineata din Sighetul Marmatiei si ne indreptam spre Sapanta. Inca de pe drum priveam cu atentie locurile in care ma aflam teoretic pentru intaia oara si practic pentru a doua oara, intrucat mai fusesem prin Sapanta atunci cad eram de-o schioapa. De la Sapanta aveam sa mai urcam cativa km cu masina dupa care o parcam in zona numita "la Borcut", locul unde se gaseste si un izvor mineral, inchis acum, datorita accidentelor mortale petrecute acolo acum ceva timp. Urcam astfel pe malul drept al Sapantei pana dam de un pod de piatra unde o cotim la dreapta. Era locul de confluenta al Vaii Runcului, pe cursul careia se afla si Cascada Covatari, cu Sapanta. Trecem pe langa o cariera de andezit unde inevitabil imi incarc rucsacul cu 1-2 bolovani ca amintire din muntii vulcanici.
Poteca serpuia incet, ba mai departe, ba mai aproape de albia vaii. Peretii alternau, ba mai apropiati, ba mai departati, ba aproape verticali, ba cu multe praguri. Fagetul era acum colorat in nuantele toamnei, iar intreg peisajul era acela tipic al unei luni ce incheia sezonul fara zapada. Apa Vaii Runcului inghetase si doar repezisurile si micile caderi de apa de pe multiplele praguri ale cursului de apa mai dadeau dinamism locului. Covorul de frunze fosnea mereu sub picioarele noastre ce alterna cu vuietul apei ce se auzea mereu de dupa umarul drept.
Zarim intr-un final la cativa zeci de metri o parte din cascada si rasuflam usurati... Facem popas la foisorul amenajat deasupra cascadei dupa care pornesc la inspectat zona de pe pragul de deasupra caderii de apa. Aveam in fata un țanc vertical de bazalt ce strajuia malul stang al vaii. Apa sapase aici un jgheab pe unde curgea vuind apa Runcului, afluenta de dreapta a Sapantei. Coboram apoi pe o poteca accidentata in albia ingusta a vaii cu aspect de defileu si traversam de pe malul drept pe cel stang peste un podet natural, mai exact un trunchi gros de fag cazut peste cursul apei. Lemn ud si alunecos... cu grija si picioarele putin tremurande am reusit sa-l trec cu bine. Imprejurul cascadei inghetasera firisoarele de apa ce curgeau efemer, zidind astfel un voal alb in pragul de bazalt inalt de 10-15 m ce formase caderea de apa a carei zgomot continua suparator.
Pulberea de apa in suspensie dadea o umiditate mare in fata cascadei asa ca ne grabim cu facutul pozelor atat pe grupulete cat si individual. Mai arncam o privire cascadei dupa care facem cale intoarsa aprox. 4-5 km pana la drumul forestier, unde lasaseram masinile.
Toate bune si frumoase, insa inainte ca noi sa gasim poteca spre cascada, pentru ca nu exista urma de marcaj turistic am ratacit cateva ore pe o alta vale, cea a Sapantei in cautarea cascadei. Urcseram atunci o portiune buna pana am ajuns la o exploatare forestiera unde intrebam una-alta.
Aflam ca suntem pe valea gresita, iar sungura varianta era sa facem cale intoarsa, episod care face parte din seria:"ce fac geografii ca sa nu se piarda?" Raspunsul: intreaba! Ei bine am intrebat si am facut cale intoarsa, am urcat, am coborat, ne-am mai speriat intre noi cu povesti despre jivinele paduri insa, intr-un final, am gasit si drumul bun. Un lucru e sigur: distractia de pe traseu prilejuita de intoarcerea unei bune portiuni si cautarea potecii au fost sarea si pipetul turei din Muntii Ignis, finalizata cu zambetul pe buze si multumirea ca am mai fost inca intr-un loc nou de unde am cules, si de aceasta data, amintiri frumoase.
Anul viitor voi reveni in zona pentru a descoperi si mai multe din frumusetile muntilor vulcanici, insa pana atunci din poveste mult mai este...
Drumuri bune!
Comentarii
Trimiteți un comentariu