Despre tura din Retezatul Mic(si Godeanu) de la mijlocul lui septembrie as putea sa scriu articole intregi, insa pentru ca multe tin de sfera "povestilor pentru nepoti", am sa ma limitez doar la partea geografica a circuitului facut pe taramul calcarului si am sa inglobez intr-o singura postare multe informatii, imagini si descrieri.
-----------------------------------------------------------
Masivul a carui structura geologica difera de cea crestelor montane vecine se individualizeaza prin aparitia carstului alpin(cel mai bine dezvoltat aici din tara) ce apare in peisajul montan sub forma unor pereti abrupti, verticali, a unor chei, doline, campuri de lapiezuri, avenuri, țancuri si creste ascutite, vai fara apa unde apar adesea saritori sau izvoare ce se pierd prin infiltratii in subteran. Datorita grosimii considerabile a calcarelor si a proceselor de tectonizare la care au fost supuse pachetele de calcare au aparut aici avene adanci (una din cele mai mari verticale absolute din tara fiind de 114m, avenul din Stana Tomii). Relieful semet al carstului de creasta (se dezvolta in zonele inalte ale muntilor unde calcarele apar suspendate deasupra altor tipuri de roci) sufera actiuni de dezagregare si dizolvare, ceea ce duce la aparitia reliefului exocarstic unde impresionante sunt varfurile sub forma de martori de eroziune si cel endocarstic ce uimeste prin aparitia avenelor adanci si a pesterilor ce ascund formatiuni spectaculoase.
Acestea fiind spuse in introducere, pot afirma cu incredere ca traseul desfasurat pe durata a doua zile in Muntii Piule-Iorgovanu si putin din Godeanu, este in top trei cele mai frumoase(din perspectiva geografica) pe care le-am bifat pana acum.
Pornim de la Refugiul Salvamont Buta si avem ca prim obiectiv Vf. Piule, cel mai inalt din Retezatul Mic. Aveam de urcat blocul calcaros al Gurganului pe unde nici nu ne-am imaginat... Urmarim banda galbena pana la un punct, dupa care incercam o scurtatura prin Cusma Gurganului. Am reusit si de aceasta data sa ma tin in fruntea grupului. A fost o urcare ce m-a incantat prin gradul de dificultate, avand o panta extrem de abrupta, neumblata, pe unde apareau fracvent urmele caprelor negre.
Ajung a doua pe varf si acolo ma intampina un peisaj ce mi-a starnit o emotie puternica. Am ramas pe varf in tacere mai bine de 10-15 min pana ce au ajuns si ceilalti. Niciodata nu mai avusesem ocazia sa stau atat de mult, singura(aproape), in liniste, pe un varf... 2081m m-au ridicat indeajuns de aproape de cer pentru a ramane cateva minute intr-o cu totul si cu totul alta lumea decat cea in care suntem obisnuiti sa traim...
O pereche de soimi planau in jurul varfului, parca survoland popasul nostru acolo. Era atat de ciudat caci priveam zburatoarele de sus.
Creasta Oslea/ Muntii Valcan
Retezatul Central
Lacul Ivanu/ Valea Cernei
Depresiunea Petrosani
In vest aveam sa vedem o parte din traseul de creasta ce urma sa il parcurgem, in est zaream Depresiunea Petrosani, iar spre sud aveam Muntii Valcan de unde Creasta Oslea ni se arata impozant. Continuam putin spre Culmea Piule-Plesa pana intr-un loc numit "Piatra Alba", un versant calcaros expus la soare unde am vazut pentru intaia oara, in mediul lor natural, flori de colt. Erau multe, firave, albicioase, poroase si tremurande in bataia vantului.
Floare de colt (Leontopodium alpinum)
Floare de colt/ albumeala
Ne intoarcem pe Vf. Piule de unde aruncam o privire spre Jugul Gurganului, dupa care pornim spre "moara dracilor", pe creasta intr-un traseu nemarcat. Am ales varianta aceasta pentru ca eram insotiti de prietenii de la salvamont ce ne-au fost ghizi pe toata durata sederii noastre acolo. Acea portiune pana sa intram in traseul marcat cu punct galben de pe Scorota cu Apa mi-a parut impresionanta.
Cheile Scorotei
Fata cu Lastuni
Coltii Tomii
Poteca a dat intr-un final in drumul ce urca pe Valea Jiului de Vest pana mai sus de Cabana Campusel. Era o noapte straniu de frumoasa... luna, o sfera gigantica albicioasa, lumina drumul fara probleme asa ca am stins frontalele si am continuat feeric spre cabana. Un ceai de șovârf si apoi somn pana urmatoarea zi cand aveam sa continuam traseul...
-------------------------------------------------------------------
A doua zi de drumetie trebuia sa ajungem in Muntii Godeanu, Vf. Paltina si Piatra Iorgovanului, faimosul martor de eroziune despre care s-au scris atatea legende.
Urcam o portiune pe drumul asfaltat dupa care o luam prin padure si ajungem intr-un final in gigantica Caldare Soarbele. Urcam Muntele Soarbele ce se arata inofensiv in stanga noastra, insa pana sa ajungem pe la 2000m, cat arata harta, am avut ce urca. Muntii Cernei se vedeau foarte bine, iar pe masura ce urcam in altitudine Barajul Ivanu lucea tot mai vizibil in departare. Asteptam restul grupului aproape o ora in zona Seii Paltina, dupa care urcam o parte din noi pe varful cu acelasi nume.
Varful Parea precum o cetate, construit din lespezi dispuse una peste alta orizontal. Auzisem cateva legende despre acel loc de la oamenii de munte ce umblasera pe-acolo, cum ca s-ar deschide o grota pe timp de ceata... ce pot spune eu este faptul ca ajunsa pe varf, am imbratisat momaia grandios cladita si am repetat acelasi ritual prin care inaltam muntele punand o piatra in varful ei, asa cum am fost invatata. Acolo am facut poate cele mai frumoase poze de pana acum... locul e exceptional, iar legendele despre "muntele extraterestrilor" iti impun parca un "efect Placebo" in ceea ce priveste abordarea varfului de 2149m de pe teritoriul Muntilor Godeanu.
Coboram spre Saua Paltina si traversam apoi Curmatura Soarbele, "granita" dinte Godeanu si Retezat, indreptandu-ne spre Piatra Iorgovanului ce se arata impozant din departare, sub forma unui pinten albicios orientat spre cer... Vedeam de acolo celebra platforma de nivelare Borascu despre care invatasem cu ceva timp in urma. Era din nou o imagine panoramica ce-mi confirma cele aflate in literatura de specialitate si starnea in mine o si mai mare pasiune pentru drumul de a investi in minte, prin cunoastere, inceput de 5-6 ani. Si fiindca am ocazia acum, reamintesc faptul ca, un geograf complet nu va fi niciodata acela care nu va corela informatiile teoretice cu cele descoperite in teren, pe ca oricine si oricand poate asimila din sursele stiintifice, insa fara macar a cunoaste realitatea geografica la parametrii din teren.
Tracem pe langa Stanuletii Mari si Mici, printre lapiezurile si campurile de doline ce modificau considerabil peisajul montan. Fara sa imi dau seama ajung sa merg de una singura... iarasi eu si gandurile mele, muntele si adierea vantului. Urc fara rabdare pe martorul de eroziune unde gasesc un aspect nemaintalnit de mine pentru un varf de munte.
De pe Piatra Iorgovanului(2014m) privind spre vest observ in departare Vf. Paltina de pe care tocmai coborasem. Aveam in fata o imagine ce mi s-a intiparit in minte care nici in manualele de geografie nu se gaseste... cea a carstului alpin, a panoramei catre Stanuletii Mari, a unei zone speologice inca neexplorate.
Unice in calcarele Iorgovanului sunt cele mai lungi lapiezuri din Romania, de zeci de metri, numite in literatura de specialitate si caneluri. Acestea reprezinta santulete formate prin coroziune pe roca de calcar, fiind reprezentative aceste lapiezuri de perete pe suprafetele cu declivitate ridicata. Aceste forme exocarstice apar in zonele care sunt o mare parte din an acoperite cu zapada, ele provenind prin actiunea apelor de topire, numindu-se "caneluri nivale".
Ce am simtit atunci pe Iorgovan (Piatra lui, ca sa nu se inteleaga gresit! ), e inutil a descrie aici, in cuvinte... e vorba de acele momente pentru care trebuie sa te lupti in viata pentru a obtine cat mai multe... e vorba de acele clipe in care conexiunea ta cu natura opreste parca timpul in loc pentru ca tu sa-ntelegi complexitatea ta ca si individ, integrata intr-un ansamblu nu doar teluric, ci si cosmic .
Am coborat de pe Piatra Iorgovanului cu o parte din mine mai altfel...o parte schimbata... total. Ceva am lasat acolo... insa am luat cu mine lucruri mult mai importante...
Ne continuam drumul pe carstoplena Albele, avand in dreapta noastra Gauroanele, singura caldare glaciara in calcare din tara noastra. Poteca urca si cobora si iar urca si iar cobora printre jnepeni, pajisti alpine si grohotis, pana ajungem la o deschizatura spre lumea subterana - Avenul Kiss - unde cu greu reusesc sa nu strivesc din neatentie florile de colt adormite pe marginea adanciturii in calcare.
Ne indreptam apoi spre Platoul Dragsanu, unde peisajul se schimba complet. Trecem si pe langa gigantica ravena Bolborosi unde procesele erozionale, in conditiile prezentei unui strat de sol subtire si a vegetatiei sub forma de pajisti alpine, au sapat un organism torential in continua extindere si adancire.
Urmarim curba de nivel de pe Dragsanu unde astept din nou restul grupului cateva minute bune, timp in care privesc cum soarele apune pe dupa crestele Godeanului. Intr-o lumina crepusculara continuam pana ajungem in Saua Butei Mici unde coboram la Taul Butii, nu inainte de a ne infructa din tufele bogate cu afine. Noaptea isi luase tributul pana ajunseseram noi la refugiul salvamont, locul de unde am dat startul cu o zi inainte uneia din cele mai frumoase drumetii. Stelele erau agatate pe cer, iar luna avea sa-mi fie un sfetnic bun in acea noapte.
Nu pot incheia articolul fara a multumi din suflet celor doi colegi, gazdele noastre din Retezatul Mic, Adi si Loli, pentru acea parte din infinit pe care-am descoperit-o in acele cateva zile petrecute "la ei acasa".
Si pentru cei care nu stiu inca pretul drumetiei, va spun ca, am dat inscrierea din septembrie la a doua facultate pe tura la munte din Retezatul Mic. Iar daca unii ar considera-o nebunie, eu o consider o "intamplare"... o alta "coincidenta" a Universului...
Cu prima ocazie ma reintorc in Retezatul Mic! Dar in perioada admiterii oare?
,,Nu există alt acces spre ştiinţă decât uşa pe care ne-o deschide natura.
Nu există alte adevăruri decât cele pe care le găsim în natură.'' (Luther Burbank)
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu