Peștereală la Huda lui Papară







De 1 Mai am ales sa-mi petrec weekendul prelungit mai mult prin intuneric si anume pe la si prin Huda lui Papara. Am primit invitatia de la Cosmin Berghean - Asociatia de Speologie, Ecologie si Turism POLARIS MEDIAS de a participa la turele de pestereala si de pozat propuse pentru acel sfarsit de saptamana. Am acceptat cu foarte multa bucurie invitatia si am bifat astfel inca o iesire de zile mari.
De la Complexul ADEONA Apuseni aveam sa facem aproximativ 5 km cu bicicletele pana la pestera unde ne astepta de fiecare data Cosmin cu tabara pusa. Era multa treaba de facut pe-acolo... de ecologizat zona, de reconditionat casuta, dar pana la urma incursiunile in subteran au avut prioritate. 







Intram pentru a doua oara in pestera, insa de data aceasta in formula restransa: doar eu, Cosmin si Alin, un coleg de la Adeona. Asta insemna o tura mai complexa decat cea facuta vara trecuta in cadrul taberei de speologie unde intraseram atunci pana in Sala Minunilor impreuna cu micutii participanti. 
Luam pe noi costumul de neopren, sosetele de acelasi fel, papuceii speciali, casca si pornim. Aveam emotii si de aceasta data insa poate mai mult pentru ca aveam sa descopar imagini si lucruri noi. Ne afundam pana la brau in mai putin de 15m de la intrare si simtim pentru prima data un fior ciudat pana ce pelicula de apa dintre neopren si piele ajunge la temperatura corpului. 
Traversam cateva blocuri de piatra dupa care ajungem la Cascada Evantai, un bloc rotunjit peste care firul apei trece cu repeziciune. Cosmin o ia inainte, urmez eu, iar Alin ramane in spate pentru a-mi da o mana de ajutor. Privesc cu atentie la fiecare miscare pe care Cosmin o facea si urmez apoi indicatiile lui. Trecem cu bine pe aceasta portiune. Dupa aproximativ 20m ajungem si la Inima de Piatra, un bloc desprins din plafonul pesterii ce se sprijinea acum in lateral de peretii galeriei active. Debitul era mediu si trecem astfel cu usurinta de inima impietrita. 










Suntem la baza Baricadei, sector unde caracteristica principala o reprezinta blocurile imense pravalite in galerie printre care apa isi face loc cu putere. Aveam doua variante acolo: sa escaladam sau sa trecem printr-o spartura pe unde apa venea cu repeziciune, tarandu-ne pe o scara ramasa de la prima amenajare. Stam cateva minute pentru a gasi solutia cea mai buna. In acest timp eu asteptam jos, iar Cosmin si Alin urcasera prin caderea de apa. Coboara Cosmin si ma leaga in coarda. Alin era sus si ma asigura. Aveam emotii caci vedeam forta cu care apa izbea calcarul si rodea continuu marmitele bine slefuite. Ascult din nou indicatiile lui Cosmin si pornesc cu avant. Apa vuia si lovea imprejur. 
Ajunsa sub apa ce ma izbea cu putere incep urcarea pe plasa de fier. Inchid ochii si bag capul in piept, ma inclestez de bucata de fier si imping din picioare cat pot de tare. Ajung fara sa-mi dau seama cu capul deasupra apei si ies cu bine din apa. Cosmin ma urmeaza imediat. Aveam deja adrenalina crescuta si ma incalzisem bine... entuziasmul ca cuprindea teribil de tare.





Aprindem frontalele si continuam apoi spre amonte. Pe dreapta se deschide Sala Minunilor unde Cosmin ne arata inca o data de unde si pana unde tinea cel mai mare tavan al unei galerii din tara de aprox. 70m. Continuam incursiunea in subteran si gasim pe stanga o ramificatie, cam la 600m de la intrare. Urmarim primul culoar si ajungem la un sifon unde aflam ca are cu totul alta origine decat Vanatarile Ponorului. Peisajul devine schimbat acolo. Peretii se ingustasera si erau acoperiti in totalitate de lingurite, iar pe jos calcam pe un nisip fin si alb. Ramanem nemiscati pentru cateva momente si incercam sa nu unduim apa imprejurul nostru. Cosmin lumineaza gura sifonului partial explorat, dupa care ne jucam cu luminile prin apa si gasim idei noi de poze. 




Ne intoarcem la galeria principala si continuam explorarea. Tot pe stanga Cosmin ne arata portiunea prin care ajungeai La Lanturi, insa noi continuam spre amonte si abia peste cativa zeci de metri ne abatem de la galeria activa. Zaresc un tunel intunecat si aleg sa ma strecor pe-acolo. Dupa cativa metri de tarare lumina frontalei se pierde la cativa zeci de metri pe un perete vertical impozant. Se deschisese in fata mea o galerie ce o priveam de la 2-3m inaltime si al carei tavan se inalta cativa zeci de metri. La scurt timp ajung si cei doi camarazi de "explorare" si hotaram sa coboram in galeria plina de gururi albicioase. Pe partea dreapta aveam sa vedem o curgere parietala imensa de mai bine de 10 m unde am fi ajuns daca mergeam pe La Lanturi. In decorul subpamantean observam cateva elemente rupte din legenda calcarului... o galeata de apa si cateva ustensile ce masurau gradul de depunere al carbonatului de calciu. Ceva studiu al Institutului de Speologie Emil Racovita din Cluj. Asa ca, ocolim acea zona si ne indreptam spre gururi calcand pe podeaua calcaroasa uimitor de alba. Ne pierdem privirile in apa limpede adunata prin gaurile din podea si avem impresia ca nu mai au fund. Asociem acolo forma gururilor cu diverse lucruri si descoperim printre acestea resturi ale oaselor de lilieci, caci Huda lui Papara gazduieste cel mai mare hibernat de lilieci din Europa, 84000, mamifere intalnite frecvent si de noi ce stateau grupate pe tavanul pesterii innegrit pe alocuri de densitatea lor.


© Sergiu Bacioiu sergiubacioiu.com
Asistenti: Cosmin Berghean & Radu Paulette
Model: Jata Valentin (Vilut)


© Sergiu Bacioiu sergiubacioiu.com
Co-autori: Cosmin Berghean & Radu Paulette

Revenind la galeria activa, entuziasmati de cele vazute, cerem sa continuam explorarea si ajungem astfel la Sala Tacerii, o galerie a carei podea era ornata cu piramine conice de noroi formate prin izbirea picaturilor de apa. Parca aveam sub picioare un tort ornat cu ciocolata. Ultima sala pe care aveam sa o vedem era Sala Crucii unde traversam un semisifon si ramanem impresionati de sculptura apei. Tavanul salii ramane in intuneric si cine stie cate hornuri si galerii suspendate sunt inca nedescoperite. 
Aproape de Cascada Gemanata ne oprim, caci nu aveam cum sa o escaladam. Ramanem in intuneric pentru cateva clipe pentru a asculta vuietul nervos al apei, privim cascada rupta in doua siroaie, dupa care facem cale intoarsa, fara a ne mai abate de la cursul activ principal. Petrecuseram, fara sa ne dam seama, cateva ore bune in pestera, astfel ca era deja dupamasa cand am iesit. Dam jos costumele si le intindem la uscat. Aveam sa intram din nou in pestera si urmatoarea zi, dar numai pana la sifon. 
Noaptea am petrecut-o in aer liber, la pozat. Primul obiectiv a fost peretele vertical si cascada de la Vanatarile Ponorului unde Cosmin si Sergiu au pus trepiedele si au inceput cu pozele. Ne-am mutat apoi spre saua dintre Huda si Dolina la pozat de-un copac. 




A doua zi de pestereala am fost mai inspirata si am pus in banana speologica si aparatul foto, bine impachetat. Am intrat atunci mai multi si aveam sa facem o tura doar de vizitare. La inceputul Baricadei nu am mai trecut prin "masina de spalat" si-am escaladat un bloc de 5-6m pe coarda. Am intrat de aceasta data in Sala Minunilor unde-am resimtit cu totii cele cateva grade in plus fata de culoarul activ al pesterii. Am fotografiat acolo anemolitele lungi si am experimentat intaile tehnici pentru fotografia de pestera, pentru ca aveam de la cine invata. Am continuat, cum spuneam, spre amonte pana la sifonul neexplorat in totalitate unde inspectam cu privirea miile de lingurite si imprejurul sifonului. Lasaseram echipamentul si bananele speologice la baza Salii Minunilor asa ca acea parte a subteranului a ramas nefotografiata. 









De la sifon ne-am intors spre iesire plini de buna dispozitie, cu zambetul pe buze si cantand mereu "I'm sexy and I know it". Ajunsi la tabara intindem iar tot echipamentul si ne punem la masa caci eram obositi si infometati dupa tura de pestera. Intindem si tiroliana(sau cel putin avem buna intentie) dupa care ne punem la foc, amuzati de cele intamplate peste zi.






Acestea fiind spuse si povestite, trebuie sa multumesc pentru casca de speo imprumutata colegei Rajka Petra si, evident, lui Cosmin Berghean pentru ca am avut ocazia sa invat si sa descopar ceva mai mult din ceea ce inseamna speologia si frumusetea pesterilor.
Cu siguranta vor mai fi ocazii de intrat in pestera pentru care mi-am format un fel de slabiciune intrucat simplul fapt ca inca mai exista sectoare si galerii nedescoperite ma impinge sa invat si sa aflu mai multe pentru ca, intr-o zi, sa ajung acolo unde n-a mai pasit nimeni.


 Cu bine!