Delta Dunarii

Acum ceva timp anuntam doua postari despre aplicatia de vara din Delta Dunarii. Zilele au trecut, am apucat sa plec iar prin munti asa ca am intarziat cu postarea, anuntand intre timp si festivalul folk de la Salciua. Ca sa nu mai lungesc vorba, incep a spune ca articolul de azi va avea ca punct forte imaginile din delta, instantaneele surprinse in rezervatie si mai putin explicatii, asa cum o fac de fiecare data in articole. De ce? Pentru ca vad mult prea complexa si obositoare documentatia despre Delta Dunarii pentru articol, intrucat vegetatia si fauna sunt aici punctele de interes, iar etapele formarii deltei si multe alte chestiuni geografice despre care aleg sa scriu mereu preiau o pozitie secunda. Asadar, ca sa nu dau cu bata-n balta pentru ca nu e domeniul meu ornitologia sau lhtiologia am sa ofer putine informatii, pentru care insa exista nenumarate surse de documentare.

De la Tulcea( primul articol AICI) calatorim cu fluviala pana la Crisan unde aveam sa dormim cateva nopti. In prima zi de excursie in delta am navigat cu salupele pe canalele din rezervatie si pe lacurile ce ascundeau grupuri de pelicani. Pana sa ajung in delta consideram ca nimic in tara nu e mai frumos decat muntele, insa mi-am schimbat opinia si am plecat cu o impresie placuta despre ceea cea inseamna frumusetea suprafetelor lacustre, a stufului ce ascunde egrete, a nuferilor albi si a pasarilor de felurite dimensiuni inlemnite parca pe apa.

Alegem sa pornim in excursie dimineata, pentru ca nu era atat de cald. De la Crisan o luam pe Dunarea Veche pana la Lacul Bogdaproste. Din cate-mi mai amintesc hidronimul are si o istorie despre un pescar care nu prindea peste pe lac, iar de aici numele suprafetei lacustre. Pana sa ajungem pe Bogdaproste am traversat cateva canale unde vedeam de o parte si de alta tot felul de semne pentru navigatie. Nu intelegeam nici unul din ele, insa ma fascina sa descopar o lume si o viata a unei comunitati despre care nu intelegeam mare lucru pana atunci. Lacul era imens, cat vedeai cu ochii era doar apa. La un moment dat, pe suprafata apei vedem cateva puncte albicioase. Ne apropiem si descoperim de fapt un card de pelicani. Ii ocolim pana isi iau zborul deasupra noastra, batand din aripi greoi si obosit. Am aflat atunci ca "decolarea" e cat se poate de simpla: e destul ca unul din pelicani sa isi ridice aripile si sa dea de doua ori pentru ca restul sa-si ia zborul. Despre nuferi si celelalte elemente vegetale nici nu mai amintesc. Era un paradis lacustru, o armonie!

Trecem de la Bogdaproste prin Canalul Trei Iezere pana ajungem la lacul cu acelasi nume. Acolo luam viteza, caci nivelul era destul de scazut si nu vroiam sa ramanem impotmoliti in namol. In tot acest timp eu intrebam proprietarul pensiunii unde eram cazati, soferul nostru pe perioada excursiei, tot felul de lucruri despre delta, natura, animale, pasari, locuitori... lucruri care nu se afla in carti si despre care nu se scrie. Mi-a placut raspunsul pe care l-am primit atunci cand am intrebat ce a vazut cel mai frumos in delta sau ceea ce-i place mai mult intr-o excursie in rezervatie. Raspunsul m-a surprins, dar a fost cat se poate de normal. Imi spusese atunci ca, fiecare iesire are farmecul ei, ca uneori vezi scormorani, alteori pelicani sau pesti care sar in calea ta, insa niciodata nu e la fel, fiecare excursie are neprevazutul ei.

De la Lacul Trei Iezere continuam spre Grindul Stipoc. Facem acolo o scurta oprire la o asezare monahala, Manastirea Stipoc, amenajata si dezvoltata in conditii specific deltaice. Schitul Sfantul Atanasie a fost unul din locurile cu o conotatie religioasa unde linistea, de orice fel ar fi ea, guverna atmosfera de acolo.
Dupa oprirea pe grind, singurele locuri de altfel unde poti pune piciorul in delta, continuam spre una din cele mai faimoase localitati, Mila 23, locul unde s-a nascut canotorul Ivan Patzaichin. Aveam in fata o dezvoltare si amenajare teritoriala tipic deltei, cu dezvoltare liniara si infrastructura edilitara precara, atat cat se putea acolo. A fost interesat sa observ cum ceea ce citeam cu ceva ani in urma era atunci pus in fata mea si trageam concluziile despre traiul deltei chiar de acolo, din mijlocul ei.

Urmatoarea zi mergem la Sulina, la plaja. Dupa o experienta comica pe Canalul Sulina cand salupa noastra s-a stricat si am asteptat ceva timp sa fim transportati la destinatie, am ajuns si in orasul de la gura varsarii Bratului Sulina in Marea Neagra. Plaja era un loc salbatic, cu putina lume, doar o terasa si, spre uimirea mea, curata. Dupa cateva minute de plaja si o baie in mare ne mutam tabara la terasa unde dezvoltam povesti si conversatii dintre cele mai diverse.
De la Sulina drumul spre casa, respectiv spre Pensiunea Ovidiu din Crisan, a fost unul foarte special, caci soarele picta in nuante rosiatice valurile Dunarii iar vegetatia devenea caramizie. Intindeam mainile in aer si simteam cum vantul impinge cu putere tegumentul uscat de atata soare. Bagam mana in apa, printre valurile create de salupa noastra si priveam cu nostalgie unduirea apei caci aveam sa ne despartim de delta urmatoarea zi, dis-de-dimineata.

All in all a fost o iesire demna e a fi repetata in delta, atat prin ceea ce am vazut acolo, cat si atmosfera creata intre noi, cartografii pusi pe distractie. Cu nesomn si cu aruncari in piscina, cu escapade nocturne pe apa si multa "hidratare", aplicatia a fost una reusita, specifica unor geografi cartografi, pusi mereu pe voie buna.

Va recomand sa mergeti!