Circuit de iarna in Retezat








Revelionul 2013 l-am petrecut si in acest an in Retezat, la Cabana Lolaia, alaturi de organizatia studenteasca a Facultatii de Geografie, EGEA Cluj-Napoca si o trupa de medicinisti tare frumosi de la Bucuresti. Am ales sa facem intr-o zi, alaturi de cativa colegi de la Adeona care au venit in Retezat cateva zile special pentru aceasta tura, un circuit tare frumos, care s-a concretizat in urmatorul traseu:
Cabana Lolaia-Cabana Gentiana-Valea Pietrele-Lacul Pietrele-Culmea Stanisoara(urcare pe traseu nemarcat)-baza de inceput a urcarii pe saua de iarna spre Vf. Retezat-Lacul Stanisoara-Valea Stanisoara-Cabana Pietrele-Cabana Lolaia
Traseul a durat aproximativ 10 ore, pe o vreme superba, dar cu zapada nu prea buna, caci avea deasupra o crusta inghetata, care ba nu se rupea, ba se rupea si te afundai, iar care daca vroiai sa o strabati cu coltari nu aveai de ce pentru ca nu era indeajuns de tare.




Dimineata la 7 si putin pornim in drumetie de la cabana. Parcurgem repede drumul forestier ce urca pana la Cabana Pietrele si la Curba Soacrei o luam iar spre stanga, traversam V.Stanisoara si ajungem sa continuam traseul prin padure pana la Cabana Gentiana. Ajungem la fix la cabana de la 1672m, caci pe atunci incepusera sa straluceasca in lumina soarelui culmile ce strajuiau Valea Pietrele pe care noi urma sa inaintam. Nu stam mult la Gentiana, cat pentru dejun si un suc binemeritat(da, beau sucuri acidulate) dupa care pornim spre pragurile glaciare, pe valea mai sus amintita.
Urme erau, insa pentru ca eu foloseam niste bete de schi ce-mi erau putin mari, ma tot fataiam in mers si incercam sa le utilizez cat de cat intr-un mod in care sa ma ajute. Pana la Lacul Pietrele ne oprim doar la un popas scurt la Bordu' Tomii pentru a face cateva poze la insistenta mea, pentru ca iar carasem ditamai aparatul si era pacat sa nu fotografiem crestele si pe timp de iarna. Zapada nu era foarte multa acolo, se topise cu o saptamana inainte o parte buna din ea, dar s-a format astfel crusta enervanta(altfel nu am cum sa o numesc) de care vorbeam chiar la inceput.






Dupa ce ajungem la Lacul Pietrele(1990m) o luam spre Culmea Stanisoara unde erau cateva urme pe care noi le-am urmat. Practic aveam certitudinea ca e ok pe unde urcam( nici vara nu este traseu marcat). Dupa ce am inceput insa urcarea pe Culmea Stanisoara a inceput "distractia"... nu calcai bine pe crusta de zapada ca te afundai brusc. Era dupa cum aveai norocul... daca te miscai repede, greutatea ta nu avea sa taseze indeajuns de mult zapada si treceai usor, insa si cand te afundai nu-ti mai placea ca exista gravitatie. Pentru mine insa faptul ca ma afundam era ceva mai deranjant, pentru ca atunci cand ai mei colegi de drumetie se afundau pana la genunghi, eu ma afundam cu mult peste genunchi. Totusi, urcarea mi-a placut enorm, caci lasam in urma noastra pe masura ce paseam, o caldare imensa, a Pietrelor, si o vale glaciara ce sclipea superb. Lacul in detectam cu greu in intinsul alb, insa culmile si varfurile ce apareau in peisaj pe masura ce urcam in altitudine le recunosteam cu usurinta. Asa cum am mai afirmat, pana la urma e frumoasa urcarea pe varf, in cazul nostru pe culme, si nu doar sentimentul de a fi acolo, iar eu as mai fi zabovit ceva mai mult atunci cand urcam, caci imi placea enorm peisajul. Ne apropiaseram in drumul nostru destul de mult de pintenul stancos al Varfului Bucura II si vedeam atat de aproape forma acelei bucati de piatra care este pentru mine o emblema aparuta in toate albumele si pozele reprezentative ale Retezatului.







La un moment dat, spre bucuria mea, Alin, unul din prietenii de drumetie, se sesizeaza si-mi cere aparatul foto caci vroia sa o ia inainte si sa ne faca poze de pe culme. Au iesit aceste minunate fotografii pentru care eu sunt tare bucuroasa, caci dupa fiecare tura eu ma aleg doar cu poze ''iola"' sau poze de grup si nicidecum cu poze facute in miscare.







De pe Culmea Stanisoara vedeam cealalta panorama impresionanta, de aceasta data a Caldarii Stanisoarei si a vaii glaciare cu acelasi nume, dar si colosul de zapada, Varful Retezat si Varful Bucura I, inspre care aveam sa ne indreptam o parte din noi.






De acolo ne despartim, iar eu aleg sa continui tura alaturi de Flaviu si Coro spre saua de iarna care urca in creasta si apoi pe Retezat, pe varf. Parcurseseram deja pana acolo un traseu destul de lung, iar pana pe varf mai era mult de mers... apoi intoarcerea si o coborare nesfarsita. Eram sceptica in a urca chiar pana pe varf, insa ideea de a mai continua traseul mi-a placut si am ales ca continuam cu baietii pana unde vom dori, dupa care aveam sa ne intoarcem pe Valea Stanisoara, raspectiv sa ajungem cumva la lac si de acolo era usor sa coboram.
Era o urma, stearsa de vant, ce parea sa duca inspre directia buna, insa noi inaintam cu incertitudine caci nu stiam daca duce inspre saua de iarna sau Bucura I. Intr-un final ne-am dat seama ca ducea pana la urma spre saua de iarna si continuam sa inaintam. Zapada era acolo ceva mai inghetata, caci mare parte din zi era umbra, noi fiind acolo in nordul crestei. La o pauza de ciocolata incerc sa-mi dau seama pe unde trebuia sa coboram spre Lacul Stanisoara si incep sa urmaresc niste urme incepand din directia lacului, urme care aveau sa se piarda dupa cateva praguri glaciare. Mai mergem cateva zeci de minute dupa care hotaram sa coboram spre lac, pentru ca aparusera doua urme de rachete ce ar fi fost pentru noi o certitudine ca se poate cobori in siguranta pe acolo. Nici eu si nici baietii nu mai fuseseram vreodata pe acolo, nici macar vara, si nu vroiam sa ma aventurez pe unde nu trebuie pentru ca nu aveam de demonstrat nimic si era doar o tura de placere, asa cum sunt toate pe munte pentru mine.






Asa ca, am renuntat in a mai urca pe saua de iarna, pentru ca oricum nu am fi avut timp suficient sa ajungem pe Retezat si de acolo sa coboram. Am luat-o dupa urmele rachetelor, afundandu-ne la fiecare pas. Rare au fost portiunile in care noi nu ne mai afundam... Coboram, astfel, pragurile glaciare si ne apropiam tot mai mult de circul glaciar, si acesta greu de detectat prin intinsul de zapada.
Incepe sa bata un vantul puternic ce spulbera intr-un joc rece cateva cristale inghetate de pe crusta stralucinda. Am fi vrut sa ne oprim la fiecare pas, insa ceasul arata ca ar fi bine sa continuam pentru a nu ne prinde noaptea.






Ajunsi la lac am luat-o tot pe urmele rachetelor, caci urmele facute de Alin si Clara, care o luasera inaintea noastra pentru ca au coborat direct de la Culmea Stanisoara, nu ne avantajau in mers si era totusi mai bine pe acolo, caci vantul mai spulberase din zapada. Cam cu o jumatate de ora inainte de intrarea in padure alegem sa mergem pe marcaj si implicit pe urmele facute de Alin si Clara. Nu pot sa nu amintesc de faptul ca ne-am afundat printre jnepeni si timp de cateva minute ne chinuiam sa gasim iar poteca sau o cale prin care sa inaintam rezonabil. Acum mi se pare nostim, dar atunci detestam zapada si jnepenii... Pana la urma am dibuit-o si-am ajuns pe calea cea buna.





Intr-un final am ajuns la Cabana pietrele unde nu era nimeni. Nu vroiam neaparat ceva de acolo asa ca ne-am indreptat spre Cabana Lolaia care era la maxim doua ore de noi. Pe la 17 am ajuns, bucurosi si multumiti in urma traseului.
La sfarsitul drumetiei, entuziasmata poate de vremea superba pe care-am avut-o in tura, am afirmat faptul ca mi s-a parut mai frumos decat urcarea pe Peleaga de la Revelionul de anul trecut, dar acest lucru poate pentru ca vremea ne-a lasat sa vedem panorame si nu doar ceata. Recomand traseul, insa atentie in zonele nemarcate!


Urmatoarele zile au fost doar plimbari prin zona Carnic, pe la Cascada Lolaia care era, evident, inghetata sau pe traseul tematic de la "Capul Dealului".






In incheiere trebuie sa amintesc de faptul ca am ramas restantiera cu ceva articole din turele din ultimele luni care mi-au parut mie cele mai semnificative: Rosia Montana - traseu la lacuri, Circuitul Cheilor din Trascau, Pietrele Albe - Vladeasa, Culmea Ardascheia - Trascau, dar si eurotripul de 10 zile prin cinci tari Europene, de peste 4500km. Sper sa nu zabovesc prea mult in a le posta si sa-mi fac totusi timp pentru mai multe postari. Dupa sesiune, dar si dupa vacanta de iarna cand sper ca voi invata sa schiez, in sfarsit, voi reveni cu articole noi... pana atunci, studiu intens si mai putina drumetie!

O iarna cu zapada buna si ture frumoase!
Si An Nou cu sanatate ca sa puteti urca muntii de piatra si muntii de visuri!