joi, 30 mai 2013

Cine doarme nu trăiește - canyoning la cascada de la Vanatare

Canyoning la Cascada de la Vanatare, Muntii Trascau, Masivul Bedeleu







Dupa cateva zile in care adrenalina si activitatile apartinand turismului de aventura au fost ingredientele principale ale primei saptamani din mai petrecuta in Trascau, ne intoarcem acasa cu amintiri frumoase, experiente noi si multe poze de aratat nepotilor . Am inceput cu bine luna mai, printr-o coborare spectaculoasa pe Cascada de la Vanatarile Ponorului, cadere de apa ce impresioneaza turistul prin salbaticie si spectaculozitatea formelor erozionale, dupa care "ne-am facut damblaua" asa cum ne place noua sa-i spunem intr-o tura de caiac pana la Posaga, pe defileul Ariesului.










Alaturi de prietenii de la Asociatia de Speologie, Ecologie si Turism POLARIS MED, respectiv Cosmin, Titus si Iulian, am facut cel mai frumos rapel, cel mai spectaculos si cu cele mai rapide batai de inima.
Cascada de pe Valea Poieni sau Cascada de la Vanatare reprezinta o cadere de apa de peste 45m. In literatura de specialitate inaltimea cascadei apare ca fiind "peste 25m". Fiindca am avut ocazia sa stam chiar deasupra acesteia, sa traversam micul canion format in amonte de caderea de apa, sa admiram peisajul din buza cascadei si, evident, sa coboram pas cu pas caderea de apa, avand la noi si un GPS care nu da prea multe erori(sau pentru cunoscatori... care se incadreaza in toleranta) si stiind care si cand e momentul oportun pentru o masuratoare, pot spune cu bucurie ca noi "corectam" cu inca 20m informatia regatita pe la cei ce descriu Muntii Trascau.







Cascada formata pe Valea Poieni sapa in versantul calcaros al dolinei-ponor, formand inainte cu 50m de buza cascadei un sector ingust cu repezisuri si cascade, bulboane si marmite avand dimensiuni variate. Inspre buza cascadei peretii se ingusteaza, lasand loc doar curgerii de apa. Cascada este impartita in doua parti, cea superioara de aproximativ 15m, unde apa se prelinge pe o suprafata restransa si cea inferioara, unde caderea de apa capata aspectul unui voal atunci cand debitul vaii Poieni creste datorita precipitatiilor sau topirii zapezilor. Tot aici versantul prezinta un sector surplombat, iar la baza acestuia stau asezati bovani pravaliti de pe versantii marginali. In zilele insorite,dupa-amiaza, cand razele soarelui bat spre caderea de apa se formeaza adesea curcubeie ce ofera un plus frumusetii zonei. Marmita atanca de 1-2m formata in treimea superioara a cascadei imparte parca in doua sectoare caderea de apa, adunand apele vaii Poieni dupa care le varsa din nou inspre adancurile Hudei lui Papara.










Canyoning pe cascada de la Vanatare... o idee ce-mi surade de mai bine de doi ani si o dorinta devenita realitate de 1 Mai anul acesta.
Din drumul care leaga Salciua de Bradesti o cotim la dreapta, urmarind cursul Vaii Poieni. Traversam tufisurile tepoase si ne oprim pentru echipare acolo unde traversarea vaii devenea imposibila. Necesar: costum de neopren, corzi, casti, hamuri, carabiniere, opt de rapel(sau orice alt dispozitiv), cateva anouri, experienta la filat, curaj si dependenta de adrenalina.
Ajunsa in buza cascadei privesc in jos, spre caderea de apa... vad doar prima parte a acesteia, pana la bulboana, iar mai jos, nu. In gandul meu strigau doua voci: una nemernica ce-mi spunea sa nu cobor si alta binevoitoare ce-mi striga faptul ca trebuie sa cobor. Ce a urmat apoi? Cea mai frumoasa coborare pe coarda, primul meu rapel pe o cascada, prima data cand am facut canyoning. Tineam atat de strans de coarda si-mi reretam ca "daca acum o scap s-a dus cu mine si toate visurile mele", refuzam sa ma uit in jos si urlam de bucurie atunci cand simteam ca ma izbeste apa in casca si eu trebuie sa bag capul in piept. E un cumul de senzatii si emotii... e bucurie, multumire, concentrare.
Ajunsa in bulboana mai adanca decat mine raman legata in coarda si trec de cealalta parte, unde Titus si Iulian ma asteptau. Coboara apoi Cosmin, dupa care pregateste cealalta coarda pentru rapel. De data aceasta cand vad ca aveam doar un spit in stanca si sub noi 30m nu mai dau mare importanta, caci adrenalina era deja riverana corpului meu. Ramanem acolo in bulboana cateva minute, timp in care incepe si ploaia. La un moment dat vine si randul meu la coborare... ciudata miscare! Aveam sa ma asigur in alta coarda, sa urc si sa cobor peretele bulboanei, de acolo sa vad in jos si sa imi las toata greutatea in coarda dupa ce-am trecut de partea cealalta. Cobor incet cativa metri dupa care... surpriza! Dau de o surplomba si nu mai ajung cu picioarele de perete. Ce-i de facut? Imi dau drumul sacadat, in aer, si ajung eu cumva jos. Noroc cu apa care izbea in casca si ma trezea la realitate. Am ajuns jos si nu mi-a venit sa cred. M-am uitat in sus si am vazut doar casca galbena a lui Cosmin, am privit cascada si am respirat multumita... cred ca uitasem si sa respir la coborare. In cateva secunde Cosmin a fost jos. Ploaia incepuse... urcam linistiti si increzatori spre masina, mai strigam de bucurie si ne descriam unii altora emotiile traise. Minunat, atat pot spune!










Fiindca am uitat sa strangem corzile de atat entuziasm, ne-am spus ca urmatoarea zi, de 2 mai, revenim din nou sa facem rapel. Zis si facut! De data aceasta era pe lista de "must do" sa ma uit si in jos. A fost frumos, am savurat coborarea si m-am bucurat copilareste de fiecare curcubeu ce-mi aparea la coborare. Cativa turisti aflati la punctul de belvedere ne-au facut poze, am avut si noi fotograful nostru si uite-asa avem acum o colectie frumoasa de imagini si amintiri.




Mii de multumiri prietenilor de la POLARIS MED!
Nu uitati, "cine doarme nu traieste"!

Internship platit cu biroul la munte

Bine v-am regasit!  Acum 11 luni scriam pentru ultima data pe blogul personal. Au fost de atunci zile in care mi-am cautat dori...