Avem culori in Vladeasa









Revin in blogosfera dupa o absenda de cateva luni, si de aceasta data motivata, prin simplul fapt ca vremea de afara, oportunitatile sau pur si simplu norocul m-au purtat aproape toata aceasta perioada pe carari de munte, prin drumetii si calatorii, pe drumuri batute si nebatute, prin batranul continent European si prin multe locuri frumoase.

Revin cu seria postarilor despre locurile frumoase ce merita a fi aduse pe peretii internetului cu cea mai recenta tura la munte, ceva ce-mi doream de mult sa parcurg, si anume o drumetie in Muntii Vladeasa, pana sus pe varf.
A fost a doua mea iesire cu membrii CAR, Sectia Universitara Cluj, o alegere spontana si, se pare, binemeritata, pentru o zi de sambata tomnatica, numai buna pentru miscare. Pornim de dimineata din Cluj unde punem tara la cale si hotaram sa urmarim traseul care porneste din localitatea Scrind, lasand masinile pe Valea Cetatii, iar de acolo aveam sa urmam marcajul pana la Cabana Vladeasa si varful cu acelasi nume.
In linii mari, traseul a fost urmatorul:
Valea Cetatii - Dealul Frasinet-Cabana Vladeasa-Vf.Vladeasa-Pietrele Albe-Dealul Petrieni-Valea Racadului-Dealul Trosini-Valea Cetatii
Durata: aprox. 8-9 ore, mers lejer si cu pauze de poze si poveste
Distanta: 25km






Incepand cu inceputul, la scurt timp dupa ce parasim masinile si o luam pe un drum de care ce strabate mai multe gospodarii pierdute parca in timp si spatiu intr-o lume patrunsa de noi, drumetii, doar trecator, ajungem deasupra Frasinetului de unde ni se deschide o imagine tomnatica veritabila prin colorit si bogatia de nuante. Parcurgem cat parcurgem din traseu, pana dam de un loc bun de stat la Soare, caci se incalzise atat de mult si era atat de placut incat nu-ti venea sa nu te opresti macar cateva minute si sa stai sa privesti cum zarea se contopeste in armonia de culori tomnatice. De pe Chicera Orzascilor, dealul unde alegem sa facem o pauza in care ne mai cunoastem mai bine unii pe altii, aveam in fata frumoasa panorama a Rogojelului dispersat cat vezi cu ochii, printre pajisti galbejite si paduri ce poarta acum pelicule nebun de rosiatice.






Pe la orele amiezii ajungem la Cabana Vladeasa unde facem din nou o pauza de poveste, dupa care o luam spre Statia Meteo de pe culme. Aveam sa urcam pe cel mai inalt varf al grupei muntoase, Vladeasa, de 1836m, un colos de roca magmatica ce acum mai bine de 150 milioane de ani luase nastere datorita infiltratiilor de origine magmatica din fisurile scoartei terestre, devenind, astfel, cel mai inalt sector al Muntilor Vladeasa. Rocile eruptive vechi, dure, precum dacitele sau riolitele intalnite astazi la zi, respectiv la suprafata, au favorizat inaltimile mari in partea centrala a masivului, ce este strajuita de cele doua vai principale ce brazdeaza masivul montan: Draganul inspre vest si Sacuieu inspre est.
Drumul de la cabana pana la statia meteo urca domol pajistile alpine care incep in Vladeasa de la altitudinea de peste 1500m, mai jos decat in alte masive montane din tara, datorita influentelor oceanice venite din vest, orografia muntilor Vladeasa fiind, practic, un baraj in fata maselor de aer incarcate cu precipitatii ce ajung in tara noastra dinspre Oceanul Atlantic. De aici si "polul ploii" pentru tara noastra, in zona statiunii Stana de Vale.












Trecand peste "lectia de geografie" si revenind la drumetie, trebuie sa remarc panorama ce se deschidea de pe platoul ce ducea spre varf. Vedeam de acolo pana departe spre Codru-Moma, Muntii Bihor si chiar in Trascau, caci atmosfera limpede de octombrie ne-a permis sa vedem departe in zare chiar si Cheile Turzii.
Pe varf nu ramanem foarte mult, pentru ca nu vroiam sa ne prinda noaptea prin zone nemarcate, intrucat am ales sa scurtam putin traseul la intoarcere si sa venim pe o poteca veche. Reusesc sa reperez totusi cateva varfuri pe harta si-mi intiparesc bine in minte imaginea muntilor din jur, caci in iarna mi-am propus sa ajung din nou la 1836, pe varf. Facem o poza rapida de grup si pornim spre Pietrale Albe urmarind punctul rosu.








Pana la catena calcaroasa a Pietrelor Albe, toponimie binemeritata prin spargerea monotoniei peisajului cu un petec alungit de creasta albicioasa, nu ne ia foarte mult sa ajungem, mai ales ca era la coborare si unii dintre noi alegem sa alergam. Evident, acelasi lucru nu s-ar fi intamplat parcurgand in sens invers panta destul de mare. De la Pietrele Albe continuam pe traseul marcat(punct rosu ce reprezinta circuitul de la cabana, insa intersectam si punct si banda albastra), pana undeva dupa Dealul Petrieni unde ne abatem de la poteca si o scurtam inspre aval, printr-o zona defrisata. Aveam in gand sa o taiem direct in dreptul Dosului Racadului, insa fiindca nu eram siguri de potecile ce ne apareau pe traseu si pareau sa coboare in vale, alegem sa incepem "balaureala" sau cum o numeau colegii de drumetie, din apropierea defrisarii de unde aveam vizibilitatea buna si puteam sa ne dam seama unde trebuia sa ajungem. Coboram pe undeva prin dreapta Vaii Zanoghii, printre trunchiuri taiate si cazute, arbusti uscati si crengi rupte, drumuri forestiere si mult lemn irosit. Dam apoi intr-un drum forestier bine pastrat, semn ca inca se mai facea treaba in zona cu rasul padurii, iar in aproximativ trei sferturi de ora suntem aproape de confluenta cu Valea Racadului, unde, de altfel, ajungeam si la marcajul pe care porniseram dimineata, punct albastru. Pana sa urcam Frasinetul noaptea pune stapanire peste munte, insa pentru a fi cat mai intimi cu ceea ce insemna o tura completa la munte, alegem sa aprindem frontalele doar acolo unde era nevoie, caci luna ne era opait. Briza de munte se resimtea placut, iar aerul cald urca incet dinspre vale. Era liniste, iar noi paseam multumiti prin intunericul splendid al unei seri de toamna.







Cativa caini rup tacerea si ne grupeaza spre finalul traseului, insa apropierea de masini ne gaseste pe o parte din noi tot cu frontalele stinse, incercand sa savuram cat mai mult din frumusetea noptii cu luna si stele.
Pornim multumiti spre oras, cu promisiunea ca va trebui sa reeditam o iesire la munte, cel putin in aceeasi formula reusita precum cea din tura pe Vladeasa: dna. Maria, Anca, Cristina, Emilia, Louise, Zoran, Rares si subsemnata.

O toamna cu poteci imbelsugate!




p.s. Am restanta la articolele din intreaga vara petrecuta in Trascau, doua saptamani in Muntii Valcan, vizita in Retezat, Piatra Craiului si tabara de explorare, Suncuius Climbing Fest, Piatra Secuiului, tura cu bicicletele prin Trascau, circuitul de doua zile prin zona Cheilor Rametului, Via Ferrata in Cheile Turzii si cataratul pe traseul Grota Sansil varianta cu tunel, Pestera Scarisoara si Muntii Bihor, Muntii Metaliferi, eurotripul spre indepartata Lituanie, zonele umede din Polonia si Tatra Inalta - cum am ratat urcarea pe Gerlach, Slovacia.

Comentarii