joi, 24 octombrie 2013

Varful Trascau - tura foto de toamna






Weekendul trecut cararile de munte m-au dus spre Varful Trascau, in Muntii Trascau. Tura facuta duminica alaturi de cativa membri ai Clubului Alpin Roman, Sectia Universitara Cluj(dl. si dna. Guja, Dana si Adi) a fost o incursiune in, pentru mine, unii dintre cei mai pitoresti munti de la noi, imbracati acum in straie de toamna, de sarbatoare a culorilor.

In linii mari traseul a fost urmatorul:
Aiud-Cabana/Padurea Sloboda-Ramet-Bradesti(DJ 107I)-Ponor-Valea Larga-Salciua
Parcurs fie cu masina, fie ne-am abatut de la drum pentru a urca pe Vf. Trascau(1217m), mi-am reconfirmat inca o data faptul ca intinsul Muntilor Trascau reprezinta unul dintre putinele zone din tara unde mai putem vedea atat de multe case de paie, locuinte risipite si parca uitate de lume, oameni a caror vieti sunt guvernate de legile naturii, de vreme si de roadele pamantului. Le putem vedea la locul lor, ca fiind o normalitate, o componenta a acelui peisaj care nu ar mai fi definit fara gaspodariile pierdute la baza catenelor calcaroase, fara drumuri de care ce patrund curajos printre pajistile imprejmuite de palcuri de paduri, fara linistea catunurilor de munte.





Cu toate ca nu ating inaltimea regasita in alte grupe ale Carpatilor Romaniei, Muntii Trascaului reprezinta, totusi, o unitate extrem de diversificata ca peisaj. Atractia turistica pe care o exercita acesti munti ai motilor consista tocmai din complexitatea si diversitatea lor peisagistica, geomorfologica. Nota caracteristica a peisajului montan este insusi carstul, relief bine reprezentat pe calcare atat pentru formele endocarstice cat si pentru exocarstul prezent in cuprinsul intregului teritoriu al Trascaului.

Partea centrala a Muntilor Trascau, unde a avut loc si drumetia noastra, este binecunoscuta si diferentiata de celelalte parti ale grupei montane prin nota caracteristica a asezarilor. Daca in partile de nord si inspre sudul grupei montane asezarile omenesti sunt prezente de-a lungul vailor sau in depresiunile intramontane unde s-au stabilit acum sute de ani motii din Transilvania, in partea centrala a Trascaului catunele urca pana sus pe platourile calcaroase, pe coamele alungite si deasupra catenelor calcaroase, spre incantarea celor ce au bucuria de a patrunde in intimitatea zonei. 






Pentru cautarea unghiului perfect si a pozei ideale, facem mai multe opriri in drumul nostru pana aproape de Vf. Trascaului si alegem sa mergem putin si pe creasta Cheilor Manastirii. De acolo, privind inspre est aveam in fata drumul serpuit ce urca din Valea Geoagiului, iar in vest vedeam Cheile Rametului si Valea Uzei.
La scurt timp dupa ce trecem de Valea Inzelului lasam masina si o luam la picior spre Varful Trascaului. Traseul nu e marcat de la drum spre varf, insa potecile si urmele bine batute te duc tot mai aproape de padurea de fag, unde cu usurinta vei gasi o poteca fie de animale, fie umblata chiar de vanatorii care animeaza zona in cautarea vanatului. Peisajul se schimba brusc, vaile presarate ici-colo cu cate o casa traditionala sunt inlocuite cu platoul calcaros a carui "vedete" din peisaj sunt tocmai dolinele ce se formeaza prin dizolvarea si dezagregarea calcarului. 
Unele dintre ele adunau apele din jur si formau zone inmlastinite, altele aveau aspectul unor mici doline-farfurie, cu aspect larg si putin adanci, iar altele se diferentiau in peisaj prin dimensiuni, aspectul depresionar usor sesizabil sau sisteme hidrologice ce comunicau cu reteaua carstica subterana. A fost o adevarata bucurie pentru mine sa vad atat de multe intr-o suprafata atat de restransa!








Urcarea prin padure nu tine foarte mult, caci dupa cateva zeci de minute in care patrundem in padurea de foioase ajungem pe Varful Trascaului, usor de gasit fiindca era cel mai inalt punct al acelor locuri, insa cu nimic special semnalizat. Facem acolo o pauza de povesti frumoase si, evident, poza de grup. Pornim de acolo inspre drum, prin apropierea Dealului Tarcaului in apropierea caruia aveam sa vedem si o pestera. Coborand de pe varf auzim in departare caini latrand si tragem concluzia ca sunt cainii vanatorilor care se faceau auziti prin cateva sunete de pusca. Mai in gluma, mai in serios, prezenta lor devine inevitabil sesizabila, caci la un moment dat bataile de pusca deveneau multe si... parca tot mai apropiate de noi. Saracii mistreti...





Ajungem intr-un final si la pestera si vad acolo un sistem foarte interesant in ceea ce priveste captarea apelor. O vale imensa avea sa adune apele si sa le ascunda intr-un sorb aproape de intrarea in pestera. Era un peisaj tipic de platou carstic, cu vai ce se pierd brusc in subteran, gropi de sufoziune, doline aflate pe aliniamentul gurii de pestera. Din nou a fost motiv de bucurie pentru mine, mai ales ca vedeam pentru prima data o groapa de sufoziune care in timp se va transforma intr-o dolina de prabusire.







Continuam traseul apoi cu masina spre Bradesti si urmam drumul spre Ponor, respectiv indicatoarele spre Manastirea Ponor. La un moment dat apare in drumul nostru un indicator spre care scria Salciua si atunci o cotim la dreapta dinspre drumul spre manastire. Interfluvii domoale, vai line cu palcuri de padure aramii, vaci pascand, cateva case cu acoperis de paie, caruri trase de boi, Masivul Bedeleu in departare si Salciua pierduta in depresiunea dintre munti. Cam asa arata imaginea spre finalul turei foto din weekend... 






Si uite-asa am prins iar energie pentru inca o sapamana la oras.

Drumuri bune!


Internship platit cu biroul la munte

Bine v-am regasit!  Acum 11 luni scriam pentru ultima data pe blogul personal. Au fost de atunci zile in care mi-am cautat dori...