Munții Ceahlău, prima urcare






Am tot amânat și m-am tot gândit ce și cum să scriu despre prima drumeție în Munții  Ceahlău. Pentru că îmi e cel mai la îndemână și rapid, abordez geografic drumeția și, pentru viitoarele vizite voi nota aspecte ce țin de legendele și poveștile locului. Sunt multe de scris despre muntele supranumit ”Athosul de România”, motiv pentru care am un motiv să revin pe potecile celui mai falnic munte al moldovei.

Pornim din stațiunea Durău, după ce ne oprim la Centrul de Informare să achităm taxa de vizitare în Parcul Național Ceahlău, achizitionez de acolo câteva hărți, luăm informațiile necesare și... ne pregătim de urcare. Pornim pe ploaie și pe o vreme care nu te prea îndemna să ieși din casă. Nu aveam ce face, doar în acea perioadă aveam timp să mergem în Ceahlău, motiv pentru care am hotărât să nu mai amân momentul, cu toate că drumeția nu a fost una bogată în panorame și peisaje vizibile datorită ceții și a vremii năpraznice.

Ca și localizare, Ceahlăul este despărțit de Munții Bistriței prin Valea Bistricioarei, în partea de est Lacul de acumulare Izvorul Muntelui îl desparte de Munții Stânișoarei, în sud Valea Bicazului îi desparte de Munții Tarcău, iar la vest Valea Bistriței și cea a Pinticului îl delimitează de Munții Hășmaș și Giurgeu.






Cascada Duruitoarea



Obiectivele drumeției au fost să ajungem sus la Cabana Dochia și să rămânem o noapte sau două, iar  ziua să facem alte trasee în masiv. Din păcate vremea nu a ținut cu noi, așa că am rămas o singură noapte la Cabana Dochia unde condițiile de cazare, servirea, mâncarea și ospitalitatea gazdelor sunt impecabile.

Pentru urcare alegem un traseu de dificultate medie: Stațiunea Durău (800m) - Poiana Vesuri (1195m) - Cascada Duruitoarea (1750m) - Cabana Dochia (1750m), urmând marcajul cruce roșie, aproximativ 5 ore.

Traseul e mare parte prin pădure, până la Cascada Duruitoarea, o cădere de apă de aproximativ 30m, formată pe cursul Pârâului Rupturi. Văile dintre culmile ce flanchează povârnișurile Ceahlăului sunt adesea străbătute de pâraie pe cursul cărora se formează, așa cum le numesc localnicii, „duruitoare”. De la cascadă poteca se continuă prin dreapta rupturii de pantă, urmând o urcare puțin mai solicitantă. Din când în când, prin ceață, ni se deschidea panorama înspre stațiunea Durău și abrupturile cu aspect de cetate fortificată ale Ceahlăului. În zona Jgheabului Ariniș și în poiana cu același nume unde, evident, ca vegetație specifică predomina arinul, vedem pentru câteva minute razele de soare pe după perdeaua de nori și ceață. Apucăm să vedem și blocurile de conglomerate care se arătau falnice deasupra noastră. Îmi amintesc atunci de lecțiile de geografice... draga și eterna mea pasiune, geografia, mă însoțește de fiecare dată în călătorii.

Ceahlăul nu e un munte amorf, din contră, frumusețea acestuia e dată de bogăția formelor și relieful rezidual care încântă privirile drumeților. Golul alpin e conturat de pereți stâncoși, turnuri, padini și abrupturi care oferă muntelui aspectul de cetate. Din punctele de înălțime maximă, Ocolișul Mare (1907m) și Toaca (1904m) converg radiar culmi muntoase. Abrupturile teraselor inferioare mărginesc întreaga culme principală lungă de aproximativ 6 km, versanți verticali din care se detașează grohotișuri, tunuri, arce și klippe calcaroase dispuse vertical, sub forma unor giganți albicioși. Puțin, foarte puțin i-am putut zări când am ajuns în golul alpin și mi-am îndreptat incidental privirea înspre Ocolișul Mare.








Ieșind din pădure și ajungând în etațul alpin, vântul și-a făcut simțită prezența. Nu am mai prins de mult pe munte o așa vreme aspră. Temperatura resimțită din cauza vântului te făcea s-o iei din loc. Prin ceata care ne reducea vizibilitatea abia la cativa metri, zaream cu greu câte un bloc imens de conglomerate. Și dacă tot vine vorba de ”pietre”, pentru a întelege morfologia actuală, e important de știut că Ceahlăul e alcătuit din roci sedimentare de tip fliș, printre care se numără calcarele, conglomeratele, marnele, gresiile, formate acum 70-140 milioane de ani, în cretacic.

Spectaculosul munților a fost dat însă de mișcările tectonice ulterioare, din cuaternar, acum 1,5-2 milioane de ani, când au avut loc ridicări în bloc, după care rocile au fost cutate și șariate, încălecate. Agenții de eroziune externi, vântul, ploile, înghetul, dezghețul, au sculptat formele care astăzi încântă privirile munțomanilor și care stârnesc legende și minuri străvechi, Ceahlăul fiind astfel cel mai des evocat munte din literatura română, de la Cantemir sau Asachi, până la Vlahuță sau Coșbuc, scrierile străvechi sau actuale evocă adesea ”uriașul străjer al țării”.

Drumeția continuă pe platou, urmărind marcajul ce traversa fie pajiști alpine, fie sectoare de jnepeniș - plafon împotriva vântului care ne determina să fim și mai horărâți pe măsură ce urcam spre Dochia. La un moment dat suntem învăluiți de un val de ceață, iar vizibilitatea se reduce la 4-5m. Ne oprim, ne regrupăm și încercăm să găsim poteca. Pentru câteva minute ne-am învârtit în cerc, nu vedeam nimic, iar golul alpin era același peste tot. Scurt, prin ceața deasă vedem o formă gigantică. Era cabana! Vântul era atât de puternic încât abia am deschis ușa cabanei. Înăuntru era cald și bine, primitor. Datorită condițiilor meteo care nu arătau că se vor îmbunătăți, luăm hotărârea să rămânem doar o noapte.







Conglomerate de Ceahlău




Am petrecut timp de calitate în compania cabanierului și a lui Ioan Stoenică, realizatorul emisiunii ”Pe poteci, spre inima ta”, venit în zonă pentru a filma un nou episod. Seara aceea am mâncat tochitură moldovenească, o mâncare binecunoscută în Moldova, o delicatese a bucătăriei tradiționale. Tot în acea seară, aflăm de la cabanier mai multe informații despre Schitul Schimbarea la Față, o mănăstire construită în 1993 în vârf de munte, de altfel singurul ”munte stânt” din țară ( fiindcă are hramul pe data de 6 august, când creștinii ortodocși celebrează sărbătoarea cu același nume). Hotărâm să mergem până acolo, în plină noapte, fiindcă exista posibilitatea să prindem și una din slijbele specifice de noapte de la mănăstiri. Am găsit cu greu schitul, ne-am învârtit pe acolo câteva minute, după care ne-am întors la cabană fără a deranja rânduiala oamenilor care au ales o viață în rugăciune, simplitate și departe de lumea de la poalele muntelui.

Următoarea dimineață ne trezim la ora 6, cu planuri mari, reziliate însă de vremea care se înrăutățise și mai tare. Ploua, bătea vântul și era foarte, foarte frig. Mergem de dimineață la schit și participăm la slujbă, după care ne întoarcel la cabană și alegem să nu ne grăbim să coborâm. Rămânem să mâncăm ceva cald, ne pregătim rucsacurile și abia pe la amiaz, după ce ploaia s-a oprit, am luat-o spre stațiunea Dochia, nu înainte de a ne lua rămas bun de la gazdele foarte primitoare de la cabană.



Schitul Schimbarea la Față


Tochitura moldovenească

Am ales pentru coborâre traseul care trece pe la Cabana Fântânele, banda roșie, o altă potecă ce pornește din stațiune și ajunge pe platou. Am insistat să nu mai urcăm pe Vf. Toaca fiindcă vizibilitate nu aveam deloc, iar gesturi care urmăresc doar bifarea unor vârfuri și înălțimi am început să nu mai am de mult... Din fericire i-am convins de acelați lucru și pe colegii de drumeție, promițându-ne că vom reveni în Ceahlău și vom urca într-o zi cu vizibilitate și pe vârf.

Trecem pe lângă unele din cele mai cunoscute turnuri și stânci din masiv, dar nu apucăm să le admirăm la adevarata frumusețe datorită ceții care nu ne-a oferit bucuria unui peisaj lizibil. Coborârea e una plăcută, mare parte traversând o pădure foarte fotogenică de conifere. Pe traseu găsim și câteva panouri de informare despre flora și fauna muntelui, despre formele de relief și martorii de eroziune ai părții de nord a masivului.
De la cabană am făcut maxim 2h 30min până la mașină, în stațiunea Durău. Am ales să coborâm fără prea multe opriri, fiindca aveam planuri mari pentru ziua care urma și zilele în care aveam să rămânem în Ținutul Neamțului.

Panaghia









Cabana Fântânele
Cu toate că vremea nu a fost așa cum mi-aș fi dorit, scurta ieșire pe munte a venit numai bine după o vară încărcată, stresantă și obositoare, care m-a stors de puteri, iar acele câteva ore în natură, alături de oameni frumoși, mi-au reîncărcat bateriile pentru o altă perioadă plină de activități.

O mai spun încă o dată: mare parte din frumusețea unei ture la munte e dată de oamenii alături de care împarți potecile, de camarazii de drumeție, de cei alături de care împarți ciocolata, mâncarea, proviziile de apă. Iar atunci când îți ”corupi” prietenii să investească în echipament montan, să ți se alăture în drumeții și să fie interesați de sporturile montane, mulțumirea e de două ori mai mare.


Despre continuarea călătoriei noastre după ce am coborât din Ceahlău: Ținutul Neamțului - între realitatea locurilor și necunoscut.

Fericire!