marți, 4 martie 2014

Scarita Belioara in luna lui martie





Primul weekend din martie l-am petrecut in totalitate in natura. Daca sambata, 1 Marie am ales sa organizam alaturi de EGEA Cluj-Napoca(European Geography Association for students and young geographers) o iesire in aer liber in zona Padurii Faget pentru cateva activitati recreative si socializare, duminica m-am delectat cu o drumetie pitoreasca alaturi de colegii din CAR Sectia Universitara Cluj, un circuit al rezervatiei botanice Scarita Belioara - Sesu Craiului. A fost o tura infrumusetata de prelungirea traseului pe dealurile marginase ale verticalelor calcaroase si o buna ocazie pentru cautarea de solutii si variante pentru aducerea unei note de noutate a tronsoanelor 2 si 3 pentru Maratonul Apuseni, editia de anul viitor.
Aproximativ 12 km ne-au purtat pasii in jurul stancariei calcaroase ale Scaritei Belioare, pe dealurile marginase si platoul relict al Sesului Craiului. Alegem sa abordam traseul prin partea dreapta a versansilor stancosi, pe Valea Rastoaca, dupa care urcam Dealul Bradatel, un loc de unde se deschidea in fata noastra o panorama deosebita a imprejurimilor. Pana sa ajungem pe pantele deschise ale Bradatelului urmarim cateva minute punctul rosu, marcajul ce se identifica prin circuitul Belioarei, dupa care o cotim in dreapta prin padure pe o poteca nemarcata. Ne luam un reper de pe peretele de stanca pentru a nu rata intrarea in poteca data viitoare si continuam urcarea prin padure pret de cateva minute. Fara sa ne dam seama ajungem pe o pajiste presarata cu salase si case traditionale partii Apusenilor, delimitata de mestecenii tineri si dezgoliti. Din pacate vremea de afara nu a fost atat de darnica in materie de poze reusite, insa pe vreme buna Dealul Bradatel reprezinta cu siguranta un templu al fotografiilor montane din Apuseni.








Privind in stanga, inspre nord, aveam peretii Scaritei Belioara, cu imensul amfiteatru stancos al Gropii Mari sau Pestera Cosul Boului, vazuta din departare cocotata la mijlocul peretilor de piatra. In dreapta se desfasura domol Culmea Muncelului, cea care face legatura intre calcarele Belioarei si catena in care apar Cheile Posegii, Vulturesele, Cheile Pociovalistei si Runcului. O privire fugara inapoi avea sa ne descrie o panorama cu un plan ceva mai incepartat, spre Muntele Mare, iar in plan apropiat aveam Dealul Bili, pe care urma sa coboram la intoarcere.
Ajunsi pe coama Bradatelului intram din nou in padurea de foioase, traversam cateva poieni, unele naturale altele... antropice, dupa care ajungem sa intersectam poteca marcata. Noi urmarim punctul rosu, insa mai intersectam si triunghiul albastru care vine dinspre Cheile Pociovalistei si valea cu acelasi nume si triunghiul rosu, marcaj ce mai demult mergea de-a lungul Culmii Muncelului spre abrupturile Vulturesei.









Pe masura ce urcam ne dam seama de urmele si ravagiile incendiului de acum doi ani ce a mistuit si a dus la degradarea componentei egafice si vegetale. L-as numi un hazard natural, o lectie(de geografie, evident :) ) ce o avem in fata, o marturie a furiei uneia din cele patru elemente primordiale. Vechea poteca e acum acoperita de trunchiuri imense cazute la pamant, crengi ravasite si resturi lemnoase. Traverseaza acum rezervatia o alta poteca, usor de urmarit - dupa mine! (uita-ti-va la poze... daca simtiti ca e riscul sa va pierdeti... nu mergeti fara cineva care a mai fost inainte). A urmat acolo un fel de portiune de "5m trunchiuri". 
Fiind in padure, litiera groasa de cativa cm, respectiv frunzele cazute si uscate au favorizat aprinderea focului deasupra solului. Altfel, tot stratul edafic a fost supus unor temperaturi imense, pietrele au fost incalzite si au favorizat, astfel, arderea mohnita a focului, iar acesta a patruns pe sub radacinile copacilor, arzandu-le atat pe cele de la suprafata cat si pe cele din sol. A fost necesar un vant puternic sau o furtuna serioasa care sa-i puna la pamant. Si acum vezi radacini carbonizate si trunchiuri scobite de foc. La cum arata zona, atat din punct de vedere natural, cat si antropic, in urmatorii ani peisajul va suferi si alte modificari.











Continuam apoi pe marginea amfiteatrelor stancoase, o serpuire ce mie mi se pare fantastic de frumoasa. Pauza de cateva minute de deasupra stancariei Scaritei Belioare a fost binevenita pentru a admira peisajul ce parca nu se mai oprea din a-ti oferi surprize de ordin vizual. 
Continuam spre pajistea platoului de la Sesul Craiului, aflat in extremitatea vestica a Scaritei Belioara. Aici peisajul se deschide si avem priveliste pana spre Muntele Baisorii, iar spre sud zaream abrupturile si aspectul de platou al Bedeleului si Muntii Detunatelor. Urmarim in continuoare marcajul care se departeaza la un moment dat de abrupturi pentru a ocoli o catena stancoasa, dupa care revine inspre sud si intra in padure unde urmeaza o coborare prin patul gros de frunze uscate. Trecem pe langa izvorul de "La Mateoaie", care la  maraton este aranjat pentru ca alergatorii sa-l foloseasca. Continuand coborarea prin padure ajungem si la o zona putin, putin mai expusa, cu roca la zi si putin grohotis. Aici ne oprim de mai multe ori sa fotografiem Dediteii(Pulsatilla montana) aparuti in poteca. La un moment dat parasim traseul marcat( punct rosu si cruce rosie) care continua inspre Valea Garliciu, o vale stinsa de la poalele vestice ale abrupturilor stancoase.












Dupa ce coboram de pe platoul Sesu Craiului aveam sa urcam si sa parcurgem o portiune la fel de frumoasa din traseu, pe Dealul Bili. Aveam de acolo o perspectiva inversa a celor admirate la inceput de drumetie, caci noi eram acum de partea dreapta a vaii Belioarei. Parcurgem poteca ce urmarea fidel curba de nivel de sub coama dealului. Intalnim si un om gospodar intr-o zi obisnuita, cu mioarele la pascut, intr-o liniste monumentala si un peisaj rupt din povestile epice, de demult. Omul gospodar era o adevarata sursa de toponime si hidronime ale zonei, un GPS si o harta vie pe picioare, actualizat pana la ultima editie, ce-ti enumera toti muntii si dealurile si vaile si padurile cat vedeai cu ochii.







Continuam sa urmarim poteca batuta si incepem sa scadem in altitudine, coborand inspre vale. Intalnim din nou case de lemn, acoperisuri de paie, anexe atat de mici si de autentice locului incat iti venea sa te asezi langa ele si sa le privesti zile in sir. Poteca ne duce in drumul forestier ce urca din Belioara, dinspre Posaga, in dreptul Coltului lui Balmos, un turn de stanca ce atrage inevitabil privirea drumetilor. De acolo mai facem cateva minute pana la masini, unde incheiem tura intr-un mod frumos si autentic iesirilor clubului, asezandu-ne cu totii in cerc si aratandu-ne recunostinta pentru frumoasa zi de inceput de martie petrecuta in natura.
Compania a fost si de aceasta data una placuta, presarata cu oameni iubitori de munte si de natura, de frumos... de locuri care daca nu ar mai exista am putea spune cu adevarat ca "lumea asta se duce de rapa". Pana atunci insa... ele exista, pentru noi toti.





Pentru a nu ma repeta cu informatiile pe blog, va recomand un articol de acum doi ani ce contine informatii geografice si botanice despre Rezervatia geobotanica "Sesu Craiului  - Scarita Belioara". Articolul aici.

In weekend urmeaza o iesire in unul din masivele de suflet - Retezat.

Vreme buna,
Andreea



Internship platit cu biroul la munte

Bine v-am regasit!  Acum 11 luni scriam pentru ultima data pe blogul personal. Au fost de atunci zile in care mi-am cautat dori...