In linii mari traseul a fost urmatorul:
Cabana Curmatura - Saua Crapaturii - Vf. Turnu - Vf. Ascutit - Vf. La Om - Refugiul Grind - La Table - Poiana Martoiu - Cabana Curmatura
Un traseu lung, extrem de frumos, obositor pentru cine nu are conditie fizica si chinuitor pentru aceia care isi supraestimeaza limitele si organismul. Si anul trecut, asa cum se intamplase si in 2012 cand am urcat pe creasta, mi s-a confirmat inca o data ca Piatra Craiului nu e pentru toata lumea! Trebuie sa te pregatesti putin daca activitatile de zi cu zi nu iti pun in miscare picioarele, trebuie sa ai incredere in tine si sa te simti sigur la fiecare pas( nu ca ar fi mare lucru, dar...) si trebuie sa te documentezi inainte foarte bine despre traseu. Asadar, NU RECOMAND parcurgerea integrala a crestei fara echipamentul adecvat, fara o conditie fizica si experienta de a mai fi ajuns macar o data pe orice creasta! Repet, de doua ori am fost in Crai si de fiecare data am vazut camarazi de drumetie chinuindu-se, daca nu pe creasta, la intoarcere. Asta a fost naspa, asa-i? Dar mai bine sunt naspa si, asa cum am scris amintiri de la fiecare tura, asa scriu si acum... fara a ascunde ca totul a fost perfect si toata lumea era cu zambetul pe buze dupa traseu.
Sa aveti la voi apa, atat cat va cunoasteti si stiti ca beti intr-un traseu de 10-15 ore, alimente energizante, ciocolata, batoane proteice etc., frontala cu baterii de rezerva, un windstopper sau softshell fiindca sunt putine zilele din an cand nu bate vantul pe creasta si, neaparat, harta!
In articolele anterioare scriam despre prima parte a turei in Crai, editia 2013: Scoala romana de explorare "Emil Racovita" modulul III - aici si continuarea zilelor in Crai, cand am parcurs Piatra Mica si-am intrat in vorba cu Florin si Horatiu, doi timisoreni alaturi de care aveam sa parcurg nordica. Despre Piatra Mica si cum e sa pleci singur de acasa, aici.
Asadar, luni dimineata pornim de la cea mai draga mie cabana, Curmatura, inspre Saua Crapaturii, alaturi de Florin si Horatiu, timisorenii pe care ii abordasem cu o zi inainte si alaturi de care m-am alipit pentru a nu parcurge chiar singura nordica. Intr-o ora suntem in Saua Crapaturii, dupa care o luam din nou pe poteca, urcand in creasta. Pana acolo am traversat o portiune scurta, insa deloc dificila de lanturi, dupa care am dat de etajul subalpin cu jnepeni. Partea de nord a crestei e acoperita de vegetatie, stancile golase aproape ca lipsesc din peisaj, spre deosebire de sectorul central al crestei cand urci si cobori catena calcaroasa a Pietrei Craiului.
Pana in Saua Padinei Inchise, 1936m, echipa de muntomani era formata din Horatiu, Florin si cu mine, insa de acolo, datorita unor probleme medicale, Florin a luat cea mai buna si rationala decizie de a se intoarce la cabana si a se odihni dupa zilele solicitante pe care le avusese intr-o tura grea in Fagaras. Era o vorba care-mi place tare mult si care o aplic, incontestabil, atat la munte cat si in viata de zi cu zi: sa mergi mai departe inseamna sa stii cand sa te opresti. Zis si facut, Florin coboara pe drumul lui Carol Lehman inapoi la Cabana Curmatura, ne mai da din rucsacul lui cateva bunataturi cum ar fi o ciocolata tare buna si fructe uscate, dupa care ne uram drum bun si continui alaturi de Horatiu parcurgerea crestei.
Pe principiul "graba strica treaba", mergem incet spre Vf. Ascutit unde facem o pauza de masa. Era in jur de ora 13 cand am ajuns acolo. Continuam spre Timbale, ne cocotam pe Claia Vladuscai, urcam si Vf. Sbirii, Caldarea Ocolita si, intr-un final, dupa ce aproape ca ne pierduseram rabdarea sa tot urcam cate un varf pentru ca mai apoi sa il coboram, ajungem si la cea mai inalta altutidine din Piatra Craiului, Vf. La Om, 2238m.
De acolo coboram de pe creasta spre Refugiul Grind, pe banda rosie. Pana atunci urmariseram punctul rosu, marcajul ce strabate integral creasta, de la nord la sud. Pe la jumatatea coborarii de pe creasta spre Refugiul Grind o iau la fuga, fiindca trecuseram de zona de grohotis si nu mai riscam sa trag o tranta daca grabeam pasul. Am ales sa ii dau viteza fiindca altfel riscam sa-mi obosesc mult prea tare genunchii, iar asta se intampla cu cateva ore inainte de a ajunge la destinatie, fiindca de acolo mai aveam in jur de trei ore pana la cabana. Ne indreptam spre zona numita "La Table", aflata cam la jumatate de ora de mers de la Refugiul Grind, urmarind pana acolo banda rosie. De La Table schimbam marcajul si urmarim pana la cabana triunghiul rosu, care trece pe langa doua stane, pe sub creasta, traverseaza sectoare de padure si ajunge, intr-un final, in sectorul de drum pe unde se face aprovizionarea la Curmatura.
In Poiana Martoiu, la bancuta, facem pauza de masa si ne revigoram putin la izvorul aflat la cativa metri de locul pentru popas, dupa care continuam traseul urmarind acelasi marcaj, triunghi rosu. De acolo insa poteca intalneste si triunghiul galben ce vine dinspre satul Pestera. Ne intoarcem pe intuneric, insa intr-o atmosfera tare placuta, cu povesti despre munte, ture prin diferite masive si intamplari hazlii de prin zone montane.
Florin ne astepta pe terasa cabanei, luminand in departare cu super-frontala lui care se facea vazuta din poiana aflata la cateva sute de metri in fata cabanei, aproximativ la aceeasi altitudine. Ajunsi la cabana servim o ciorba calda, povestim pe scurt frumosul traseu pe care tocmai il terminaseram, dupa care ne punem caseta cu vise si somn!
A doua zi am lasat in urma cea mai frumoasa creasta din tara, promitandu-ne ca anul urmator, adica in 2014, vom reveni din nou.
Asa a fost, weekendul trecut am reintregit echipa si am refacut traseul crestei nordice, de data aceasta in formula magica de trei: Florin, Horatiu si cu mine!
Poze si impresii din editia 2014 in curand.
 |
| Piatra Craiului, septembrie 2014 - fiindca promisiunile facute la munte devin realitate |
Vreme buna si sanatate sa urcati muntii!
Comentarii
Trimiteți un comentariu