Modulul III - Scoala romana de explorare "Emil Racovita", Piatra Craiului 2013

Au trecut fix trei luni de la ultima postare pe ArtGeo Life. Trei luni din care una a fost petrecuta pe fagasul pregatirilor pentru sustinerea examenelor de absolvire, iar alte doua luni au fost petrecute la munte, cu activitati ce imbina programul de tabere pentru tinerii entuziasti ajunsi in Trascau.

Despre iesirea din septembrie anul trecut in Piatra Craiului am amanat si tot amanat sa scriu fiindca m-au incercat multa vreme sentimente si amintiri mult prea placute despre care nu voiam sa scriu pe-atunci, cu intentia de a nu le altera intensitatea si insemnatatea. Nu voiam sa scriu fiindca au fost cateva zile la munte dupa care am tanjit mult prea mult si care imi vor ramane vesnic in amintire peste zeci si sute de ani.
Septembrie 2013... se facea ca era din nou dupa doua luni si jumatate petrecute la munte, tot cu aceleasi activitati ca anul acesta( tabere), motiv pentru care simteam nevoia sa plec si sa las toate gandurile si ideile si cele intamplate peste vara undeva intr-un rucsac care avea sa fie dus in Crai. Zis si facut! Asa am acceptat provocarea de a participa la Modulul III al Scolii de explorare "Emil Racovita", activitate la care am avut bucuria sa particip facand parte din comitetul membrilor fondatori ai APECS Romania( Association of Polar Early Career Scientists). Scopul scolii este acela de a forma noi generatii de tineri cercetatori si exploratori care sa puna in valoare si sa imbogateasca zestrea mostenirii ilustrului Emil Racovita.
Mai multe despre scoala si obiectivele modulului III, aici.

Cluj-Napoca - Brasov - Zarnesti, taxi Gara - Prapastiile Zarnestilor, iar de acolo cu rucsacul in spinare pana in zona Martoiu... cam acesta a fost, schitat, traseul pana in locul unde aveam tabara si unde aveam sa petrec primele zile in Crai. In Brasov ma intalnesc cu o veche prietenara, de pe vremea cand petreceam cu toti olimpicii si elevii de elita din toata tara la etapele nationale ale concursurilor scolare. Asadar, pana sa vina trenul spre Zarnesti am depanat amintiri in Brasov, alaturi de Anca, pe care nu o mai vazusem de ceva vreme. Din Zarnesti ori mergi cu taxi pana in Prapastii ori cu doiul... eu am ales varianta mai comoda, taxi si de acolo cu rucsacul in spate timp de o ora pana la locul de corturi.
O zi am petrecut-o in tabara, o alta a fost la explorare prin zona Politele Martoiului( din ce-mi dau seama acum pe harta), alta zi am stat in tabara si am pregatit merindele pentru cand aveau sa se intoarca speologii dupa o zi plina de munca si o alta zi a fost inceputul unei alte si mai altfel ture in Crai, cu tabara stramutata la Cabana Curmatura si despre care episod si poze voi posta curand.

Tabara din zona Martoiu, respectiv locul unde aveam corturile si pregateam toate cele pentru buna desfasurare a activitatilor fusese, inainte sa ajung eu, la propriu luata pe sus de furtuna care a avut loc inainte cu o noapte, motiv pentru care unele "anexe" erau ancorate inginereste. Totusi, utilitatea lor a ramas aceeasi: de a forma un spatiu tare fain pentru a pune tara la cale si a ordona toate cele cate-au fost nevoie ca sa petrecem zile memorabile in muntele drag mie, Piatra Craiului. Cu aprobari si instiintari la administratia parcului, am avut bucuria de a parcurge trasee prin zone nemarcate, cu buni cunoscatori ai locului, lucruri care astazi starnesc polemici si comentarii despre care nici nu ma gandesc sa amintesc pe blog. Cert este ca, din acest punct de vedere, am fost o norocoasa participand la tabara de explorare.

Foarte multe vorbe despre traseul facut nu pot spune prea multe, fiindca in linii mari ne-a purtat prin tot felul de cotloane interesante de pe la baza crestei si ceva mai sus de mijloc. Cu riscul de a ma repeta, nu recomand nimanui sa parcurga zonele nemarcate in Crai fara a fi insotit de oameni cu experienta si fara a anunta si primi acceptul P.N.P.C., situatii pe care eu le-am bifat favorabil in cazul participarii la actiunea de mai sus. Lipsa echipamentului, a experientei si circumstantele au facut ca, deocamdata, sa spun pas explorarii subpamantene propriu-zise, motiv pentru care nu am coborat nici o verticala pe coarda si nu am zarit "gheata primordiala" din subteranele Muntilor Piatra Craiului. Insa timpul lucreaza pentru noi, iar experientele acumulate an de an nu ma fac decat sa visez la o continuare a actiunilor intreprinse acolo de cei cu mai multa experienta.

Ultima seara in tabara am petrecut-o la focul de tabara, in compania unor oameni alaturi de care, pentru mine ca geograf sau cartograf sau iubitor de natura, nu imi ramane decat sa-mi doresc sa petrec multe seri unde aflu si invat lucruri cat dintr-o biblioteca. Fiindca adevaratul cercetator e cel care il intalnesti si in teren, nu doar in biblioteci. Am abuzat in acea seara de oamenii plini de experienta din jurul focului si-am inceput cu intrebarii de tot felul, pana am elucidat multe din curiozitatile mele.
Urmatoarea zi, pe la amiaza am strans tabara, am lasat locul curat, asa cum ar trebui sa ramana dupa orice "iubitor de natura" si-am pornit spre Cabana Curmatura, singura, cu rucsacul in spate si dorinta de a mai petrece cateva zile in Piatra Craiului fiindca aveam mare, mare nevoie de cateva zile linistite, dupa o vara agitata si obositoare petrecuta, culmea, tot la munte!
Cobor putin spre aval, inspre Prapastiile Zarnestilor, dupa care o iau spre nord, pe Paraul Suchelnitei, urmarind de la un moment dat triunghiul rosu si triunghiul galben. Era pentru prima data cand aveam sa stau singura la munte, fara a cunoaste pe cineva si fara sa-mi fac planuri pentru ce avea sa fie. Da, stiu regulile de aur ale muntelui! Aveam nevoie ca de apa de o tura pe creasta, pentru a-mi pune gandurile si sentimentele in ordine, motiv pentru care mi-am amintit ca orice regula e facuta ca sa o incalci, iar in vremea studentiei fiind, de la ce altceva sa te astepti? Au fost, poate, trei din cele mai neobisnuite si frumoase si norocoase zile pentru mine, timp bun pentru a-mi gasi motivatia pentru noi inceputuri, pe toate planurile.

Despre parcurgerea crestei si oamenii faini pe care i-am intalnit la Cabana Curmatura, de care ma leaga trairi selecte, voi scrie intr-o postare viitoare .
Pana una-alta, daca nu apare curand scrierea despre Crai, editia cu parcurgerea integrala a crestei nordice, sa stiti ca m-am intors din nou la acele locuri speciale, fiindca e nevoie din nou de ore petrecute sus, printre Piatra Mica si Vf. La Om.

Poteci insorite si sanatate sa le urcati!

Cu dor de scris din amintiri,
aceeasi iubitoare de infinit regasit sus la munte