miercuri, 1 octombrie 2014

Nordica Pietrei Craiului, septembrie 2014 - povestea merge mai departe







Septembrie 2014 si povestea merge mai departe.
Asa cum mi-am promis si cum mi-am dorit de cateva luni bune, primul weekend din septembrie l-am petrecut parcurgand una din cele mai frumoase creste montane ale tarii, creasta nordica a muntilor Piatra Craiului.
Dupa o oprire scurta la Posta din Zarnesti pentru a ne achizitiona biletele reprezentand taxa de vizitare a Parcului National Piatra Craiului, oprim masinile la Fantana lui Botorog, finalizam impachetarea rucsacurilor si pornim spre Cabana Curmatura care se afla cam la doua ore de mers. Pana in Poiana Zanoaga urcam mare parte a diferentei de nivel, combinand sesiunile de urcare cu pauzele de bancuri ce-au facut urcarea mai scurta si mai frumoasa. Urmand banda galbena, iesim la un moment dat din padure intr-o poiana larga, dupa cum indica si toponimia, Poiana Zanoaga, unde alegem sa facem o pauza binemeritata de odihna, baut apa sau... fotografiat. Am avut bucuria sa impart acelasi studio foto sub luna plina cu Marcel Neag, un fotograf si un profesionist de la care am avut si am tare multe de invatat. A fost pentru prima data intr-o tura la munte cand am avut in sfarsit timp sa pozez in voie luna, sa privesc umbrele si sa ma las asteptata de camarazii de drumetie.
In timp ce urcam spre cabana alegem sa stingem frontalele si sa inaintam in afara padurii la lumina lunii. Daca acele momente si acea companie ar putea fi descrisa indeajuns de frumos in cuvinte si vanduta unor miliardari la o licitatie le-as spune ca unele lucruri in viata sunt de nepretuit. Si asa a fost acea seara in Crai, cu luna plina, suierat de vant, racoare numai buna pentru o seara de un milion de stele...











Ajungem pe la zece seara la Cabana Curmatura. Fiind sambata seara, sala de mese era plina de turisti... oameni faini, zambitori, povestitori si destinsi. Pentru mine, revenirea la Curmatura a fost o imensa bucurie. Ma leaga amintiri si trairi sublime de acel loc din Carpati incat rarele, mult prea rarele mele vizite in Crai si, implicit la Curmatura, devin un fel de zile de sarbatoare ale muntelui. Zile de sarbatoare la care visasem inca din luna mai, apoi in iunie cand invatam pentru licenta, apoi in iulie cand finalizam partea de hartogareala cu admiterea, apoi in august cand numaram zilele de vara in Trascau... iar asteptarea a meritat pe deplin!
Comandam repede o mancare calda si, evident, desertul cabanei, dupa care montam repede corturile. In cateva minute ne reintoarcem inauntru si facem planurile pentru urmatoarea zi. Simplu: nordica Pietrei Craiului, integrala, din Saua Crapaturii, pe la Vf. Turnu, pana la Vf. La Om si intoarcere, tot in aceeasi zi, pe sub creasta, pe la Refugiul Grind, poiana Martoiu pana la Cabana Curmatura.
Dimineata evident ca pierdem timpul(... nu dau nume!) si pornim cu o intarziere de mai bine de o ora, timp foarte, foarte pretios care daca l-am fi manageriat asa cum trebuia, seara la intoarcere am fi ajuns la Curmatura inaintea orei de inchidere. Sper ca din fiecare experienta cei ce sunt la inceput in ale muntelui sa invete si sa foloseasca experienta in viitoarele iesiri.










Dimineata e racoare asa ca pana sa ajungem pe creasta facem pauze putine si scurte, doar pentru poze si admirat peisajul. Traversam scurta portiune de lanturi unde eu ma incumet de aceasta data sa o parcurg cu aparatul foto la gat. Mai incet si mai cu grija, dar am reusit, astfel, sa parcurg toata creasta cu Nikonul meu drag(si greu!). Apropo... daca e cineva interesat, il vand fiindca e prea greu pentru mine in turele la munte. Nikon D3000 de vanzare cu acumulatori( trei in total), trepied, genta foto, filtre( UV si Polarizare), pretul ca pentru oameni de munte, adica negociabil si rezonabil!
Ajunsi pe creasta ne oprim pentru a admira peisajul, dar si pentru a arunca o privire departe, tare departe, spre catena calcaroasa ce urma sa o parcurgem. Eu abia asteptam sa ajungem la Vf. Ascutit unde am stabilit ca vom face o pauza de masa, insa... pana acolo a fost drum lung si-am avut de urcat si coborat cateva varfuri de peste 2000m. In sectorul de padure si jneapan am vazut si cateva capre negre care au traversat poteca, insa n-am mai reusit sa le surprind. Capra Neagra sau Garofita Pietrei Craiului, pe care-am intalnit-o de foarte multe ori in apropierea potecii, spre entuziasmul meu, sunt elementele emblematice ale Pietrei Craiului.
La Ascutit facem pauza de masa, de povesti si de contemplat Bucegii, nu inainte de a face o inspectie refugiului de pe varful cu acelasi nume. Spre dezamagirea mea, il gasesc murdar, inspre jegos, mirosind a urina( ultima data cand am fost mirosea a bere) si din pacate cu un aspect derizoriu pentru numarul de turisti care trec pe acolo si nu neaparat care dorm in el( la nevoie), ci pentru strainii care poate au si ei curiozitatea mea de a arunca o privire. Pacat, mare pacat! Le-as da peste picioare( nu, nu e o expresie dura!) celor care deterioreaza refugiile si le aduc la starea in care sunt...
De la Vf. Ascutit mai aveam de parcurs mai bine de jumatate din drumul de pe creasta asa ca incepem o numaratoare si o inventariere a tuturor varfurilor pe care le urcam si, evident, le si coboram. De data aceasta ma asista si baietii cu aparatura bazata pe tehnologie GPS, fie cu telefonul a carui semnal este transmis prin TRANSFER DE DATE(AVIZ AMATORILOR!), fie cu un receptor GPS folosit pentru activitatile outdoor. Pe creasta ne deplasam incet si stam la poze sau la povesti de toate felurile. Ne intalnim cu ceva turisti, unii bine echipati si pregatiti de Crai, altii obositi, truditi si chinuiti de un traseu cu mult peste puterile lor. Aleg sa ii ajut pe toti asa cum pot... cu o vorba, un zambet, cativa ml de apa sau cateva indicatii pe harta(abia asteptam sa o scot din rucsac si sa promovez utilizarea hartilor la munte, ca un cartograf cu diploma ce sunt!)


















Pana sa ajungem pe cel mai inalt varf al crestei, locul de unde aveam sa coboram de pe creasta, imi exersez spiritul de observatie, iar rezultatele nu inceteaza sa apara. De cateva ori zaresc fie care o capra neagra cocotata pe un turn sau pe o brana, fie asociatii de 4-5 stand la pascut la sute de metri sub creasta, plictisite parca de atatia turisti ce misuna deasupra lor.
Cat despre vreme, pot spune ca intreaga traversare pe creasta s-a desfasurat in conditii meteo exceptionale. A fost o zi perfecta pentru drumetie, fara vant, cu toate ca eram pe creasta expusa, cu temperaturi numai bune ca sa nu transpiri, dar nici sa nu iti fie frig, cu atmosfera curata si vizibilitate buna, cu nori frumosi pentru poze si ceata de efect. Pe varf lansez o adevarata sesiune foto cu tare multe pretentii, scot super-telefonul pentru o filmare, dupa care aducem in obiectiv piesa de rezistenta a turei. La 2238m, pe creasta Pietrei Craiului, am facut o poza pe care scrie "cu dedicatie" prietenilor mei alaturi de care am facut primele drumetii la munte si alaturi de care am petrecut sute de zile in munti.
Cine nu stie despre ce este vorba este rugat sa se abtina de la comentarii!











Dupa ultimele poze de grup ne retragem spre Refugiul Grind, aflat chiar sub creasta Pietrei Craiului, de unde se deschide o panorama impresionanta asupra Bucegilor, dar si asupra intregii creste a Pietrei Craiului, nordica si sudica. Coborarea de pe creasta pe acea parte nu e atat de spectaculoasa precum pe la lanturi, din contra, prima portiune de grohotis si roci dezagregate iti incetinesc teribil coborarea.  Iar ultima parte, fara prea mult grohotis, devine obositor de lunga, findca urmeaza dupa portiunea solicitanta ce tocmai fusese traversata. Din punctul meu de vedere o ora si jumatate de coborare de pe creasta, timp in care iti soliciti foarte tare genunchii si articulatiile picioarelor, pot fi mai obositoare decat cele 10 ore de mers pe creasta, toate acestea pe fondul unei solicitari deja existente dupa parcurgerea crestei. Solutia? Bete folosite corespunzator si putina graba pentru a scapa cat mai repede de portiunea in care iti soliciti genunchii. Solutia mea in fiecare an pe acea portiune este alergarea... astfel, am salvat 35min de coborare, timp in care i-am asteptat pe baieti sa ajunga jos la refugiu. S-a dovedit ca tehnica mea este folositoare, fiindca dupa toata tura nu mi-a scartait nici un genunchi.
Dupa ce am ajuns la Refugiul Grind am urmarit triunghiul rosu, mergand de aceasta data pe sub creasta, in sensul invers al parcurgerii ei. Ajungem La Table, locul de unde luam apa, dupa care ne indreptam spre cabana, in speranta ca vom prinde totusi ultima servire(ora 22) si vom apuca sa mai ramanem inca o ora sa mancam ceva cald, inainte de inchidere. Insa ora pierduta dimineata si-a spus cuvantul, iar pe la jumatatea drumului de intoarcere ne-am dat seama ca nu mai ajungem la timp. Ok... asta este, dar ce sa facem cu Pepsiul de dupa traseu si berea binemeritata? Ei bine... la primul semn ca am avea semnal, dupa indelungi incercari si opriri pentru a cauta macar o liniuta valida, am reusit sa sunam la cabana si am rugat-o pe dna. Reta sa ne puna de-o parte niste sucuri fiindca noi ajungeam abia dupa ce vor inchide. Zis si facut, ospitalitatea cabanierilor de la Curmatura si-a spus din nou cuvantul, iar cand am ajuns la cabana aveam sucurile pregatite in locul indicat. A fost o adevarata bucurie! Si de asta iubesc si recomand de fiecare data frumoasa Cabana Curmatura!








Ultima parte a traseului, pana la cabana, am parcurs-o pe drumul care urca dinspre Prapastiile Zarnestilor si duce spre cabana. Luna era din nou pe cer, mai mare si mai luminoasa, motiv pentru care, o data ce am iesit din padure ne-am lasat ghidati de lumina selenara.
Seara s-a terminat frumos, fiind cu totii multumiti de tura care am reusit sa o facem. Cateva povesti pe terasa cabanei si soapta muntelui au incheiat una din cele mai frumoase zile petrecute la munte, intr-o companie tare placuta, Horatiu si Florin, timisorenii alaturi de care voi reveni an de an, in septembrie, in Crai.
Dimineata contemplam muntele, ne bucuram de locul frumos in care e amplasata cabana si locul de campare, luam linistiti micul dejun, mai conversam cu putinii muntomani care-au mai ramas si in timpul saptamanii la cabana si, cu parare de rau, strangem cortul si ne pregatim rucsacul de plecare.
Vremea era buna in prima parte a zilei asa ca, la intoarcere, am mai zabozit la Fantana lui Botorog pentru facut poze, stat la soare si odihna.








Astfel, am incheiat o veritabila tura in Crai de povestit nepotilor. Si asta pentru ca am avut o companie deosebita si un munte formidabil sub bocanci. Unde mai pui ca am renuntat sa mai particip la un super interviu pentru un super job, doar pentru ca am ales sa fiu in primul weekend din septembrie in Crai... asta inseamna sa fii dependent de altitudine sau... atitudine?

Sa faceti mereu, tot timpul, de fiecare data, ori de cate ori aveti ocazia ceea ce va place si va produce amintiri sublime!
Poteci insorite!

Internship platit cu biroul la munte

Bine v-am regasit!  Acum 11 luni scriam pentru ultima data pe blogul personal. Au fost de atunci zile in care mi-am cautat dori...