Despre weekenduri si plecatul de acasa

Weekendul trecut am amanat orice activitate care in mod normal s-ar fi prelungit si peste cele doua zile de weekend si am ales sa mergem la munte, undeva aproape de Cluj.
Sambata am pus schiurile in masina si am pornit spre partia de la Buscat. Se schia, dar nu prea bine, motiv pentru care nici nu am mai pus echipamentul la bataie. Ne-am bucurat de o zi calduta la final de (oficial) iarna si am urcat pana deasupra partiei sa ne bucuram de privelistea muntilor din jur.
Fagarasii si Retezatul, Trascaul si Muntele Mare faceau parte din uriasii care compuneau zarea.

Uneori de afundam atat de mult in treburile cotidiene incat uitam sa mai punem pauza. Teaba de facut va fi tot timpul si problemele de rezolvat devin aproape interminabile, dar... zilele pe munte ar trebui sa fie un "must have".

Muntele Mare

Abrupturile Masivului Bedeleu si Creasta Fagarasului

Ultima zi de weekend a fost sub forma unei invitatii la drumetie pentru oameni faini in Muntii Trascau, zona Cheilor Rametului. Inainte sa plecam de acasa evident ca am consultat si siteurile cu prognoza vremii si totul arata ok. Cand am ajuns in zona Cheilor Manastirii prognozele erau schimbate. Evident, cum am coborat din masina a inceput ploaia. Cu toate acestea am continuat plimbarea, insa am reconfigurat traseul. Ne-am fi dorit sa traversam Cheila Rametului si sa ne intoarcem prin Bradesti si sa parcurgem DJ107I pana la masina care am lasat-o deasupra Cheilor Manastirii. Am refacut numaidecat traseul si ne-am hotarat sa coboram la Manastirea Ramet pe serpentine ( marcaj punct rosu), dupa care sa traversam catena calcaroasa strapunsa de apa si sa urcam pe Valea Uzei (banda rosie) inapoi la drum. Zis si facut!

Inainte sa incepem drumetia am urcat putin pe versantul stang al Cheilor Manastirii, chiar pe culme. Am traversat vegetatia spinoasa si am ajuns intr-un final pe calcarele cheilor de unde se deschidea o panorama larga inspre Cheile Rametului si catunele din jur. Ne intoarcem la masina dupa care incepem coborarea pe serpentine prin Ramet. Noroi, tina, noroi, tina si iar noroi. Dupa cateva minute de la coborare ne-am umplut de noroi, dar parca bocancii ingreunati de tina imi dadeau satisfactia ca m-am indepartat de betoanele orasului. In tot acest timp, ploua mocaneste.
Ajungem la Manastirea Ramet si ne bucuram de linistea de acolo si de frumusetea locului. Vestea locasului de rugaciune s-a dus chiar si in Moldova, unde fete monahale de acolo cunosc buna randuiala a acestui loc frumos pe care l-am adus in discutie cu acestia cand am vizitat si acele zone pitoresti. Bisericii noi i se mai spune Catedrala Muntilor Apuseni. Ce m-a uimit a fost stilul arhitectural moldovenesc specific edificiului, lucru inedit intr-o zona incarcata de autenticitatea  Muntilor Apuseni, la care se adauga si arhitectura specifica Muntilor Trascau. Cu urmatoarea ocazie voi cauta mai multe despre originea inedita a stilului arhitectural.

Traversam Cheile Manastirii admirand verticalele calcaroase si o luam pe firul apei, inspre amonte, pe langa Valea Geoagiului, paraul ce strapunge catenele calcaroase si formeaza frumoase spintecaturi in piatra. Ajungem la Cabana Cheile Rametului de unde intram pe marcajul banda rosie si urcam pe Valea Uzei. Parcurgem primul sector prin padure, pe langa firul apei de unde puteam observa cateva repezisuri si cascade formate la rupturile de panta. Traversam apoi catunul rasfirat, prin ulitele satului, prin curtile localnicilor si gradinile lor, fara a mai tine cont de marcaj. Ne-am localizat pe harta si ne-am punctat reperele unde voiam sa ajungem. Din cand in cand, ne intersectam cu marcajul.

Urcarea prin sat a fost una inedita... paseai prin trecutul acelor oameni si case, priveai intrebator spre fiecare acoperis de paie care statea sa se darame, priveai uneltele agricole atarnate de barnele caselor si-ti imaginai vremurile care-au fost. La un moment dat ajungem si la biserica din sat, o constructie mica, pe care o observaseram de deasupra Cheilor Manastirii. Nu zabovim prea mult si urcam din nou prin gradinile oamenilor. Doar cativa caini disturbati de prezenta noastra sparg monotonia momentului.

La un moment dat iesim deasupra satului, abatandu-ne in dreapta de la poteca pentru a ajunge cat mai aproape de masina. Luandu-ne repere constant si aruncand cate o privire pe harta din cand in cand pentru a fi siguri ca inca pastram loalizarea corecta, poteca ce o alegem prin vegetatia uscata ne scoate chiar la masina, deasupra Cheilor Manastirii, la troita din piatra. Ploaia parca a inceput si mai tare, iar racoarea serii se lasa peste Trascaul amortit. Cativa fulgi isi fac aparitia prin lumina farurilor, iar noi speram ca va ninge, dar... anotimpurile ne joaca feste si anul acesta.

Care a fost concluzia weekendului trecut?

Ca avem nevoie de pauza si de momente in care sa ne crestem pasiunile, oricat de fara timp am parea ca suntem. Ploaia e mai frumoasa in natura decat pe Facebook, bocanci sunt mai comozi pe munte decat pe asfalt, iar cateva ore departe de rutina orasului te energizeaza cat pentru toata saptamana.
Weekendul bate la usa din nou. Ce e de facut?
Pornim din nou in calatorie!

Fericire!