Chamonix, Alpii Francezi, unde visurile sunt la ele acasa






S-a intamplat sa te simti vreodata ca ai ajuns intr-un loc unde visuri si dorinte se indeplinesc intr-o insiruire desavarsita? Ai trait o zi in care sa stergi de pe wish list doua randuri deodata?
Se face aproape o luna de cand m-am intors dintr-o mult dorita si ravnita calatorie pe meleaguri frantuzesti, in Chamonix, orasul de la poalele Mont Blancului, binecunoscut printre iubitorii de munte pentru posibilitatile de petrecere a timpului liber si pentru posibilitatile de practicare a diferitelor activitati sportive.

Chamonix este supranumit Mecca alpinismului si, pe buna dreptate, in ceea ce inseamna infrastructura turistica si montana de care se bucura atat localitatea cat si amenajarile turistice din toata valea isi merita fara doar si poate comparatia.
Fiindca internetul abunda de nenumarate descrieri ale zonei, voi creiona doar cateva ganduri si sentimente care sa ramana ca amintire scrisa peste ani. Pentru orice fel de informatii geografice, cartografice sau chestiuni despre toponimia zonei, va stau cu placere la dispozitie... ne-am infructat direct de la sursa.

Ex abrupto, despra vacanta care a ramas restanta din 2015 si care a fost posibila abia in 2016.
Am zburat spre Geneva, dupa care am luat microbusele pana in centrul Chamonixului. Acolo, am cazut direct in cada, in valtoarea iubitorilor de sporturi montane. Era plin de schiori a caror lejeritate si naturalete e greu de imaginat in Romania. Evident, nu incape comparatie, dar te bucuri sa vezi oameni ca tine si te bucuri mai ales cand ii vezi in numar atat de mare. In tara iti par pe cale de disparitie, greu de gasit, iar acolo ii aveai peste tot.
In Chamonix mijloacele de transport in comun ( electrice sau pe combustibil) sunt pline ochi de schiori cu echipamentul dupa ei. Tranziteaza spre domeniile schiabile in apropierea carora exista cate o statie sau un capat de linie. Asa am calatorit si noi aproape toata sederea in Chamonix. Ma trezeam dimineata si stateam in statie cu schiurile dupa mine. Urcam in autobus si dadeam buna ziua celorlalti schiori, dupa care asteptam debarcarea direct la baza pistei. E firesc!















In cei peste 250 de ani de existenta turistica a statiunii Chamonix s-au dezvoltat in jurul nucleului, de-a lungul Vaii Arve, care traverseaza localitatea, si alte mini statiuni care suporta cele peste 5 milioane de turisti care vin anual in zona. In noptile de weekend strazile sunt condimentate cu oameni euforici, unii din ei inca avand schiurile in spinare, altii fiind inca entuziasmati dupa ”happy hour” (ora/ orele cu reducere la alcool).

E frumoas, orasul e ca intr-o sarbatoare studenteasca pe o strada aglomerata si animata de strigate si cantece de voie buna. In rest, pe timp de noapte, in timpul saptamanii, raman in oras doar vitrinele cu echipament sportiv care iti ia ochii.  Daca pentru unele domnisoare Milano sau Dubaiul reprezinta destinatii de shopping, pentru mine cu siguranta Chamonixul satisface orice dorinta si placere de shopping. Tot ce vrei si ce nu vrei gasesti acolo in materie de echipament montan si sportiv... bani sa fie...






















Revenind la schi, pot spune faptul ca au cu ce... au cu ce si au si de ce. Prima zi am schiat in Masivul Aiguilles Rouges, la domeniul Brevent - Flegere. Locul e foarte interesant, iar panorama care ti-o ofera pistele e impresionanta. Vezi aproape toata Valea Chamonix, denumita acolo La Vallee de Chamonix, iar de partea cealalta a vaii ai tot Masivul Mont Blanc cu a lui dantela de creasta si ghetarii care se intind pe vai. Sentimentul e unic, mai ales daca ai putina cunostinta de insemnatatea muntilor pe care-i vezi. Si chiar daca nu-i cunosti, panorama impresionanta iti bucura ochii, mintea si sufletul. Duci cu tine inapoi acasa bucuria de a fi trait o astfel de experienta si, in zilele nu atat de bune din rutina orasului, iti amintesti de momentele frumoase de acolo.

Un alt domeniu schiabil pe care l-am incercat in urmatoarele zile care au urmat sederii noastre acolo a fost Les Hauches. Cu doar cateva zile inainte sa ajungem noi avusese loc acolo Cupa Mondiala de schi alpin la masculin. Panoramele oferite de partiile domeniului schiabil iti prezentau o pespectiva diferita asupra muntilor. Ce mi-a placut cel mai mult a fost panorama spre celebrele rute spre varful Mont Blanc, inspre binecunoscutele refugii Tete Rousse si Gouter. Ghetarul Bionnassay a fost si el privit de nenumarate ori in timpul coborarilor pe schiuri. In rest... aveam de ales intre coborari prin padure sau pe partii, pante domoale sau abrupte. Erau atat de multe piste incat daca nu-ti intipareai bine in minte harta domeniului aveai adeseori senzatia ca te-ai pierdut, dar acest lucru era tare placut... atunci sesizam ca intr-adevar m-am relaxat si m-am rupt de tot cotidianul de acasa, lucru care din pacate se intampla foarte rar in ultimul timp...


















O zi nobila a fost aceea in care am sters de pe wish list dorinte mai vechi, fondate pe simbolistica locurilor si insemnatatea acelor munti. Am ajuns la Aiguille du Midi, refugiul de la 3842m pana la care te urca telecabina in numai cateva minute. Cu putin noroc, ziua a continuat si cu o vizita la Mer de Glace, cel mai mare ghetar de pe teritoriul Frantei. Initial aveam de asteptat pe platforma de imbarcare la telecabina o ora, insa dupa o modificare in program neasteptata aveam de stat aproape doua ore. Astfel, cu putina bafta ce cred ca o au toti calatorii care-si doresc din adancul sufletului sa descopere locuri noi, am reusit sa schimbam cardurile pentru urcare si sa prindem gondola care tocmai pornea din oras. Urcarea e fascinanta. Iti vine sa pozezi orice si sa surprinzi spre amintire fragmente din munte. Nu-ti imaginezi insa unde vei ajunge. Refugiul e absolut impresionant. Terasele si panorama din jur te fac sa-ti doresti sa opresti timpul. Am spus atunci ca, daca as avea doua vieti, tot nu m-as satura.

Ultima atractie a refugiului este camera de sticla suspendata la 1000m altitudine, Step into the void cum e numita. Nu-i chiar asa cum se crede de extrem, am facut lucruri cu mult mai multa adrenalina, doar ca iti pui niste semne de intrebare atunci cand ai haul sub tine...
Ceea ce e acolo la 3800m ar putea fi luat ca un Decalog al turismului montan. Asa se face, fara prea multe detalii. De la imbarcare la debarcare, de la servirea din restaurant si impartire a spatiului, personal angajat si informatii oferite. A fost o zi extraordinara pentru a ne incarca pozitiv cu panorame de care ne va fi dor pana la urmatoarea revenire. Sunt recunoscatoare ca am avut posibilitatea sa muncesc, sa invat, sa imi sacrific timp si, intr-o zi cu soare, sa fructific astfel tot efortul depus de-a lungul timpului. Pana la urma, fiecare isi alege propriile fericiri. Si le face cu mana sa... atunci te bucuri cu adevarat de ele.





















Timpul trece repede acolo sus, iar noi trebuia sa ajungem si la Mer de Glace, respectiv la gara de unde aveam sa luam trenul cu cremaliera pana la ghetar.

Dupa ce am strabatut aproape in alergare cateva stradute si am prins la limita un microbus electric a carui stationare era si la gara, am rasuflat cu usurare fiindca am ajuns in sfarsit la faimoasa gara din Chamonix. Insa peripetiile nu se opresc aici. Cand ajunge faimosul tren Montenvers - Mer de Glace in gara, aflam ca tichetele cu care urcasem la Aiguille du Midi nu sunt bune. Mi-am exersat inca o data sprintul pana la caserie, am rezolvat problema si ne-am vazut in legendarul tren rosu care urca incet in zig-zag spre 1900m. Aflam ca sus, la ghetar, va fi ultima gondola care coboara la grota aflata in maruntaiele ghetarului asa ca, dupa ce ne-am dat jos din tren am grabit pasul spre gondola.
Si am avut noroc sa patrundem si in maruntaiele ghetarului care, din 1960 si-a redus suprafata drastic. Defapt, punctul unde ne lasa astazi gondola era chiar pe marginea ghetarului in anii 50 - 60, iar astazi mai aveam de coborat inca 400 de scari pentru a ajunge la baza acestuia. Coborand, gasesti inscrise nivelurile la care era gheata in diferite perioade de timp si... nu-ti ramane decat sa-ti pui semne de intrebare incotro ne indreptam cu adevarat?














Interiorul ghetarului era putin cam antropizat pe gustul meu, insa ma bucur de peisaj fiindca vara anumite panze care il acopera si structuri care opresc topirea ghetii il fac sa arate si mai antropizat. Panorama spre ghetar, cu toate elementele lui ce apareau acum ca la manual m-a bucurat mult. Intreaga zi a fost un exemplu care sustine afirmatia mea ca, o calatorie inseamna o forma de educatie... intevi multe si, mai ales, ii poti invata si pe altii.



















O alta zi cu spirit de wanderlust in noi, respectiv dorul de duca la cote maxime, a fost atunci cand am calatorit spre Lacul Annecy, o frumoasa suprafata lacustra considera una din cele mai curate din Europa. Am descoperit un oras de munte integrat perfect in peisajul de poveste, oglindit in luciul apei si strajuit de creste de munte. Am pasit printre picurii de ploaie care scriau pe gecile noastre povestea unui oras a carui canaluri si arhitectura i-a adus numele de ”Venetia Mont Blancului”. Pe timp de vara, localitatile din jurul lacului se transforma in veritabile si luxoase statiuni turistice, iar pasionatii sporturilor nautice, montane sau ai sporturilor de aer gasesc aici locul potrivit pentru a imbina experienta turistica si cea sportiva. Orasul mi-a lasat un gust aparte si, sper, ca la proxima ocazie sa revin intr-o zi cu soare printre zidurile Castelului d'Annecy, o frumoasa fortificatie de secol XII.










A trecut o luna de cand ne-am intors dintr-un loc unde mi-as fi dorit ca timpul sa se poata dilata sau chiar sa se opreasca pentru cateva momente. Am adus acasa amintiri deosebite... imi aduc satisfactii enorme momentele calatoriilor atunci cand simt ca tineretea imi sade pe umeri, cand imi permit sa rad, sa glumesc si sa privesc intr-un mod ludic toate lucrurile, oamenii si situatiile. E atmosfera din calatorii de care mi-e dor tot timpul cand ma intorc acasa... glume, rasete, reactii si priviri intelese doar de oamenii alaturi de care calatoresti te aproapie de persoanele dragi.





Voi reveni in acele locuri, fie cu gandul de a-mi mai indeplini inca un vis - simplu, Mont Blanc, fie alaturi de grupuri de turisti.
Legea atractiei functioneaza, iar visurile devin realitate. Trebuie doar sa avem rabdare, sa ne detasam. Si... da, sa credem si sa muncim pentru tot ce ne dorim!

Multumesc tuturor celor care au facut sa fie posibila aceasta experienta!
Fericire!



Daca iti place sa calatoresti dar nu ai cu cine, daca vrei aventura in fiecare excursie si daca iti doresti sa intalnesti oameni noi, te invit cu placere sa calatoresti alaturi de mine si prietenii mei!

Comentarii

  1. OAUUUUUUUUUUU... Ce frumuseti de locuri, ce imi par cunoscute. Iar avand in vedere ca stiu cum este sa parcurgi un traseu de la Tete Rousse pana la 4810m, ma bag al inca o tura pe acolo.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu