duminică, 22 noiembrie 2009

Legende ascunse în întuneric - Peştera Bolii


Peştera Bolii aparţine ariei protejate a Parcului Natural Grădiştea Muncelului- Cioclovina cuprinzând 8 rezervaţii şi monumente ale naturii, dar şi monumente istorice precum: Cetatea Dacică Bolii sau Castrul de a Crivadia. Ca rezervaţii şi monumente naturale trebuie amintite şi : Complexul carstic Ponorici- Cioclovina(Peştera Valea Stânii), Cheia şi Peştera Şura Mare, Peştera Tecuri, fâneţele Pui, locul fosolifer Ohaba Ponor, Cheile Crivadiei şi dealul şi Peştera Bolii.


Se găseşte undeva în Sudul Ţării Haţegului, aproape de locul unde se întalnesc Mţii. Retezat cu Mţii. Sebeşului, la câţiva km de oraşul Petroşani.

Se spune că numele provine de la familia Bolia care, în Evul Mediu, ar fi avut proprietăţi întinse în jurul peşterii. Numele acestei familii apare pentru prima dată într-o atestare documentară într-un act de donaţie al regelui Sigismund în sec. XV (1404).


Peştera este una dintre cele mai mari din Transilvania, fiind săpată de către pârâul Jupâneasa în calcare jurasice. Lungimea acesteia este de aprox. 455m, iar înălţimea tavanului se păstrează undeva la 10-12m, în trecut grota fiind traversată călare. Diferenţa de nivel este mica, de 2-3 m, dar formaţiunile carstice satisfac privirile simplului vizitator.


Este singura peşteră din ţară unde se poate observa străpungerea în totalitate de către o apă curgătoare a obstacolului din roca calcaroasă. Intrarea în peşteră se face printr-o deschidere mare, cu înălţimea de 10m, iar lăţimea de 20m, golul subteran având lărgimea maximă la o distanţă de 75 m de insurgenţă.


În galeriile largi, unde în perioada interbelică aveau loc concerte de muzică(concerte care mai au loc uneori şi astăzi), s-au găsit urme de locuire încă din paleozoic. Pereţii calcaroşi încă mai păstrează urmele locuirii umane, şi anume picturile murale care uimesc prin perfecţiunea formelor şi complexitatea acestora, în ciuda perioadei vechi în care au fost realizate. Se spune că aici se găseşte cel mai vechi calendar din lume, datând cu mult înaintea erei noastre( ar fi frumos să fie adevarat, eu una nu cred asta).


O colonie de lilieci agăţaţi de tavanul grotei hibernau nemişcaţi în întunericul subteran, întuneric trezit de forfota vizitatorilor speriaţi de eventualitatea ca un liliac să li se puna pe cap(mit cu care părinţii ne chemau când eram mici în casă). Ce am aflat nou la vizitarea peşterii? Faptul că excrementele de liliac se numesc guano, fiind bogat în nitraţi şi potasiu, iar ca fertilizator pentru legume sau plante fiind cel mai bun.


Fie că istoria şi legendele par să înăbuşe valoarea geologică, naturală a peşterii, o data ce ai vizitat monumentul naturii descoperi frumuseţea zonei, frumuseţea peisajelor, dar mai ales farmecul întunericului subteran. Pârâul Jupâneasa ce intră nestingherit în imensa deschidere a peşterii se pierde încet în întuneric transformându-se într-un pârâu subteran ce sapă continuu în carstul jurasic. Apa modelează încă o dată pereţi cu forme neregulate, adevărate sculpturi milenare.


Datorita golului subteran generos din interiorul grotei, germanii au ales filmarea câtorva scene pentru documentarul „Legenda Nibelungilor” şi, chiar ieri am observat câteva cadre filmate în pesteră la sfârşitul unei reclame care promovează o marcă de bere cunoscută. Dacă nu valorificăm valoarea geologică şi istorică a peşterii, măcar să o folosim ca un platou de filmare...


Internship platit cu biroul la munte

Bine v-am regasit!  Acum 11 luni scriam pentru ultima data pe blogul personal. Au fost de atunci zile in care mi-am cautat dori...