Weekendul acesta, 19-20 Mai, a avut loc prima editie a Simpozionului Tinerilor Geografi, eveniment organizat de EGEA Cluj-Napoca in colaborare cu Facultatea de Geografie, UBB Cluj-Napoca.
Manifestarea studenteasca a strans la un loc studenti si masteranzi din Iasi, Timisoara, Sighetu Marmatiei si Cluj-Napoca. Preocuparea si pasiunea acestora pentru disciplinele geografice a facut ca, in cadrul simpozionului studentesc, sa fie prezentate diverse teme si lucrari cu specific geografic, incarcate cu o puternica tenta de individualitate, in functie de autor si tendintele de abordare alese.
Pe parcursul celor trei sesiuni de comunicari, studentii au prezentat in fata auditoriului lucrarea propusa timp de 15 minute, urmand ca in urmatoarele 10 minute sa fie o sesiune deschisa de intrebari si comentarii.
Impinsa de la spate si cu foarte multe emotii, cat pentru locuitorii unui megalopolis, m-am lasat convinsa sa particip la intaiul simpozion studentesc, inca din anul I. Am ales sa prezint o lucrare despre ceea cu ce-mi place sa-mi ocup timpul liber si anume turismul de aventura. "Educatie pentru tineret prin prisma turismului de aventura in zona turistica Salciua" e lucrarea care nu as fi putut sa o realizez fara sprijinul si sustinerea colegului mai mare, master an II, Sima Andrei, alaturi de care am realizat si intaile mele harti si componente cartografice. De asemenea trebuie sa multumesc si Asociatiei de Turism pentru Tineret ADEONA intrucat reprezinta un exemplu de buna practica a turismului de aventura pentru tineret si totodata un element fundamental in conceperea lucrarii mai sus amintita.
Dupa terminarea sesiunii de prezentare a lucrarilor a urmat premierea si trecerea in revista a celor mai bune prezentari:
Locul I - "Analiza vulnerabilitatii la inzapezire pentru judetul Botosani"
Locul II - "Educatie pentru tineret prin prisma turismului de aventura in zona turistica Salciua"
Locul III - "Evaluarea poluarii pe raul Cuejdi utilizand indicele de calitate a apei"
Mentiune - "Metode de identificare a arealelor optime pentru parcuri eoliene prin analiza G.I.S. Studiu de caz Depresiunea Moldova - Noua"
Mentiune -"Distributia spatiala a supermarketurilor pe teritoriul judetului Maramures"
Mentiune - "Efectele incalzirii globale asupra Ghetarului Chiperazau din zona Caucaz - studiu de teledetectie si observatie satelitara"
Pe langa ierarhia pana la urma necesara, dar dupa parerea mea nu atat de importanta precum participarea in sine, doresc sa amintesc ca lucrarile prezentate in cadrul simpozionului mi-au depasit asteptarile. Am ramas placut impresionata sa intalnesc tineri geografi preocupati de cercetare si munca de teren, extrem de bine pregatiti si documentati, preocupati sa gaseasca concepte noi in geografie si moduri inedite de abordare a acestora.
Ziua a doua a simpozionului ne-a adus pe noi, tinerii geografi, in mediul caracteristic si anume intr-o aplicatie pe teren. Traseul a constat in vizitatea Manastirii Feleacul, Lacurile sarate de la Durgau, Turda, Castrul roman Potaissa, Valea Ariesului, Cascada Sipote Jos, Cascada si Dolina-Ponor de la Vanatara( Muntii Trascau), Complex ADEONA Apuseni si Lacul Tarnita.
In ceea ce priveste aplicatia de duminica pot spune ca am fost mai mult decat entuziasmata, intrucat aveam sa-i ghidez pe tinerii geografi prin unele locuri despre care vorbisem cu o zi inainte. Am regasit Trascaul pitoresc intr-o zi de primavara splendida, perfecta pentru o drumetie in natura. Cascada de la Vanatara avea sa-i incante pe oaspetii nou-veniti, iar peretele de calcar peste care apa a pictat nuante vinetii oferea un plus pitorescului peisajului montan.
Ca si impresie a primei editii a simpozionului organizat de EGEA Cluj-Napoca, in linii mari totul s-a desfasurat conform planului, insa oricand se poate si mai bine! Asa ca, la anul, promitem sa fim mai buni organizatori si, de ce nu, mai buni in drumul nostru spre performanta geografica.
Nu pot incheia fara a aminti ca premiul obtinut la simpozion vine ca o confirmare a faptului ca am ales bine ce am ales, ca locul meu este printre geografi si cel mai usor reusesti atunci cand faci ceea ce-ti place. Asadar, doresc sa impart bucuria obtinerii premiului cu aceia care au avut si au incredere in mine in ceea ce priveste performanta-mi geografica si in facultate!
Comentarii
Trimiteți un comentariu