Alpii Transilvaniei - pentru ca "trebuie"







Anul acesta, 1 noiembrie ne-a prins sus in creasta, spre cel mai inalt pisc de pe teritoriul Romaniei, acel moldovean sistos de 2544m, pana la care am indurat vantul puternic si deranjant ce ne izbea necontenit dinspre vale.

Prieteni de drumetie au fost Clara, Alin si Rares, colegi alaturi de care am insemnat aceasta tura printre "plimbarile" binemeritate, in urma careia ne intoarcem acasa cu noi amintiri, noi subiecte ce ne starnesc amuzamentul si, mai ales, bucuria reusitei de a ajunge, in sfarsit, pe cel mai inalt varf de la noi.

In linii mari traseul a fost urmatorul:
Cabana Valea Sambetei - Fereastra Mare a Portitei - Vf. Slaninii - Vf. Galasescu Mic - Saua Vistea Portitei - Vf. Vistea Mare - Vf. Moldoveanu si retur
Durata: aprox. 10 ore (mers bine si in graba pentru ca in aceasta perioada ziua e scurta. NU recomand traseul percurs in aceasta perioada a anului celor care nu au rezistenta la efort si nu au echipament montan adecvat. ATENTIE in lunile in care exista si zapada! )






De la Complexul Turistic Sambata, unde credeam ca putem lasa masina, aflam de la dl. cabanier faptul ca mai avem posibilitatea sa inaintam inca 4-5 km cu ea, pe un drum de exploatare forestiera, astfel ca cele 2-2,5 ore de mers cu rucsacii in spate pana la Cabana Valea Sambetei s-au transformat in doar o ora. Pana sa reconfiguram bagajele si sa gasim un loc in siguranta pentru masina(adica nu sub un furnicular ce transporta lemne de pe o parte pe alta a Vaii Sambetei) se insereaza si pornim cu frontalele, ce-i drept putin cam chioare, prin padure. Am trecut printr-o zona despre care am tot auzind vorbindu-se in Fagaras, unde se taie mult si peisajul ramane dezolant. Partea rezonabila a fost ca era noapte si nu vedeam prea mult din dezastrul de la picioarele muntelui. Urmarim triunghiul rosu si intr-o ora, asa cum ni s-a spus, ajungem la Cabana Valea Sambetei, iar strajeri ai acesteia fiind cativa dulai si o pisica, cea din urma devenind mare prietena cu noi in timp ce mancam.

Seara de Halloween se termina pentru mine cum nu se poate mai frumos si cum ii sta bine unui iubitor de munte si de harti, la cabana, cu focul trosnind in soba, cu harta in brate si cu urechile ciulite la Clara, cea care ne citea despre Fagaras. Hohotele de ras si glumele cu tot felul de conotatii dintre ele mai ingenioase au fost, evident, nelipsite intr-o astfel de echipa.










Dimineata urmatoare la 7:15 iesim din cabana si pasim spre creasta masivului in lumina crepusculara a diminetii. Era frig, acel frig de dimineata ce parca nu-ti da chef sa mergi la munte, dar care parca te scutura bine si te impinge sa-ti spui "trebuie!". De ce trebuie? Poate multi dintre cei care au ajuns intamplator pe blog sunt multumiti de ceea ce vad aici, de locurile prin care am umblat, de cate si mai cate. Ei bine, daca la fiecare drumetie si fiecare trezit de dimineata si fiecare moft si confort pe care nu il aveam atunci cand eram la munte nu mi-as fi spus "trebuie", atunci multe articole, poate dintre cele mai reusite, nu ar mai fi existat... si nu as mai fi avut eu amintiri din locuri unde fiinta se contopeste cu zarea.

Urcarea pana sus in Fereastra Mare a Sambetei ne-a trezit in totalitate daca mai eram cumva buimaci. Urci si atat! Vantul nu se oprea si speram ca de indata ce trecem de partea cealalta a crestei se va opri... a fost doar o iluzie! Nu zabovim deloc si incepem sa inaintam spre vest, pe creasta, urmarind acum banda rosie, marcajul ce traverseaza toti carpatii tarii, in lungul crestelor. Abia dupa Varful Slaninii, de care personal am fost teribil amuzata datorita noilor mele achizitii facem un scurt popas cand reusesc sa scot aparatul foto. Vantul nu contenea sa ne crute, motiv pentru care nici nu-ti prea venea sa te opresti. Acolo am vazut lunga poteca ce aveam sa o urmam pentru a ajunge pe Moldoveanu. Inca trei varfuri si trei vai mai aveam sa urcam si toate pareau si mai mari decat Vf. Slaninii pe care-l trecuseram pana atunci. Din nou mi-am spus "trebuie"... si am pornit.









Comparam mereu traseul cu cel de pe Negoiu facut anul trecut cam tot pe vremea aceasta, poate cu 1-2 saptamani inainte. Concluzia la finalul turei a fost ca nu se compara, insa in timp ce urcam cred ca fiecare dintre noi isi spunea ca e mai usor, mai scurt, mai altfel, doar ca vantul puternic ne taie noua din elan. Cand ajungem in dreptul Ferestrei Mici a Sambetei stiu sigur ca ma tineam cu greu pe picioare si-mi infigeam cat puteam de strategic betele pentru a inainta cat mai normal. Stiti senzatia aceea cand te ametesti si... centrul tau de greutate nu mai tine cu tine? Ei bine, cam asa eram in unele momente cand vantul ma impingea dinspre vale si ma inclina spre partea-mi dreapta. Dar l-am razbit, cu toate ca uneori simteam cum ma impingeam contra lui.







Ocolim Varfurile Galasescu Mic, Galasescu Mare, Galbenele(toate peste 2400m) si ajungem la Refugiul Vistea. Intram putin inauntru pentru a ne mai adaposti de vant. Deja devenise enervant si sfidator... Cand iesim din refugiu intram parca din nou in aceeasi stare. Parea ca de acolo mai avem o vesnicie pana sa urcam pe Vistea Mare, pe o poteca ce catara aproape de muchia crestei. Insa panta s-a dovedit a fi usor abordabila si asta poate pentru ca aveam nerabdarea de a ajunge cat mai repede pe al treilea varf ca altitudine din tara, Vistea Mare, de 2527m. Aviz amatorilor, dascalilor si celor ce au invatat in scoala faptul ca Varful Parangul Mare(2519m) este al treilea varf ca altitudine din Romania. Total eronat, Varful Vistea Mare face parte din imensul trapez din sist cristalin orientat nord-sud ce are la capetele bazei mici cele doua varfuri de peste 2500m, Vistea Mare(2527m) si Moldoveanu(2544m).
De pe Vistea mai aveam 15 min pe creasta pana pe Moldoveanu. Zapada nu mai era decat in doua sau trei petece, motiv pentru care inaintam usor si... am ajuns la 2544m!








Chiar cand pasim pe piscul cel mai inalt din Fagaras, din Meridionali si din toti Carpatii de pe teritoriul tarii se aud doua trageri de pusca ca un sincron. Am zabovit cateva minute pentru a citi toate placutele si memoriile, stickerele de pe marcaj pe care, apropo, nu imi place de nici o culoare sa le vad prin refugii si marcaje, facem repede cateva poze si... ramanem in tihna cateva minute.
Am considerat atunci rasplata muntelui faptul ca vantul ne lasase in pace ca pentru o clipa de eternitate. Nu ne mai izbea, ne lasa sa privim zarea, jocul norilor, dansul catorva soimi care pluteau pe curentii alpini, ne lasa sa admiram cat vedeam cu ochii stancaria, creasta, vaile si lacurile, uscaciunea pajistilor, stralucirea cerului. Gandurile lui Blaga, regasite pe varf si purtate cu minte in gand de cativa ani, descriu perfect biostazia peisagistica transpusa in perceptia mea despre tot ce are sens si noima cat timp mai avem rasuflare: "Oprese Doamne clipa, cu care masori eternitatea..."










Ne intoarcem cu picioarele pe pamant, pe acelasi traseu, insa de data aceasta fiind izbiti pe partea dreapta de vant. Mai in gluma, mai in serios acceptam faptul ca trebuia din nou sa urcam si sa coboram cele patru varfuri traversate pana sa ajungem pe Moldoveanu.
In aproape trei ore suntem din nou in Fereastra Mare a Sambetei, locul de unde aveam sa parasim creasta. In alte doua ore eram jos in vale, la cabana. Ultima portiune o parcurgem cu frontalele, caci intunericul hibernal si-a intrat in atributii.





Ajunsi la cabana reintregim bagajele cu echipamentul lasat acolo si pornim spre masina. Intr-o ora ajungem la ea si pornim direct spre Cluj, obositi mai mult de vant si cu gandul la ceva bun de mancare. Noaptea la 12 eram deja acasa, dupa ce la 13 intalneam pentru prima data cel mai mare si semet moldovean al tarii, sus, in tinuturile alpine ale Fagarasilor.

Recomandare: nu incercati acest traseu in lunile in care ziua e scurta, intrucat va trebui sa va grabiti destul de tare daca nu vreti sa folositi frontalele. De asemenea mergeti pregatiti cu multa rabdare si sa luati cu voi si dorinta de a ajunge pe varf, altfel nu veti putea savura o tura destul de lunga si ce-i drept monotona in peisaj.

Si pentru ca ati avut rabdare sa cititi pana aici, bunus un video cu filmari si cateva poze din tura noastra din Alpii Transilvaniei, asa cum ii numea geograful Emmanuel de Martonne.




Va doresc sa aveti de cat mai multe ori norocul si bucuria de a va repeta in minte acel "trebuie", de a avea posibilitatea sa ajungeti la munte ori de cate ori va e dor de acea clipa de eternitate si, mai ales, sa pastrati cu voi mereu, in minte, gand si stare, locurile binecuvantate in care ati pasit.

Poteci insorite!


Comentarii

  1. Baaaai, cand mai veniti in Fagaras da-mi si mie un semn!! :)
    Bine, recunosc ca de data asta nu cred ca veneam, pentru ca dupa experienta avuta la Cabana V. Samb. vara asta, am zis ca nu mai calc pe acolo...

    RăspundețiȘtergere
  2. Cu mare placere! Ca de cativa ani tot zicem ca ne vedem prin munti!
    La noi tura a fost cam... marti vorbim ipotetic sa mergem in "weekend in Fagaras", miercuri dupamasa il convingem si pe colegul din Satu Mare sa vina la Cluj sa mergem in Fagaras, miercuri noaptea petrecem la o seara folk finalizata pe la 5 dimineata, joi pe la amiaz pornim intr-un final spre munte, deci a fost repede, repede stabilita tura. Mai interesant a fost la intoarcere ca dupa Moldoveanu vroiam sa facem urmatoarea zi un traseu aproape la fel de lung si solicitant pana pe Vf,Dara, da' de unde... la ce vant si vreme era nici sa ma platesti nu mergeam(nu-i un munte bogat din punct de vedere peisagistic, iar traseul spre Dara era "tentant" doar pentru ca erau doua varfuri peste 2500m, ceea ce nu ne tragea cu ochiul) si asa, daca la ora 13 eram pe Moldoveanu, la ora 12 noaptea eram inapoi in Cluj, dupa ce ne-am hotarat la intoarcere sa nu mai dormim la Cabana si sa mergem acasa.

    Cine stie ce camera v-au dat, poate era ceva nefolosit, de asta a fost cum a fost. Noi am stat in camera de 4 si era ok, evident ca ne-am dus sacii si a fost chiar placut, foc, lectura despre Fagaras la lumina frontalei si o gramada de glume care sigur ti-ar fi placut!
    Nu uit si-ti scriu cand se iveste o alta iesire!


    Acum citeam un articol de-al tau despre prima intalnire cu ursu', super tare! Eu inca nu l-am intalnit decat departe, pe creasta, dar cred ca mi-as spune si eu toate rugaciunile:)) Intrebai acolo de ce e zapada asa sau de ce era acea gramada de pamant... e podzol clar, adica soluri regasite in zonele montane(ii poti recunoaste culoarea si atunci cand sunt poteci mult erodate, unde nu mai exista vegetatie) si a fost adus acolo in urma curgerilor de zapada, a avalanselor(de mici dimensiuni acolo daca a fost depus asa frumos) si din cate observ in poza in care era pe mijlocul scocului movila de pamant, are forma alungita, de-a lungul vaii, practic zapada cantonata pe versantii din jur(dreapta si stanga) atunci cand s-a topit sau cand s-a deplasat inspre aval a inglobat si granule de sol, chiar si bucati mici de pietre, si a depus-o in scoc, o parde din versantul stang, o parte din versantul drept si uite-asa a aparut pe mijloc.

    Mai ai o poza in care zapada are culoare mai negricioasa, chiar maro, de obicei apare de mai multe ori astfel atunci cand se topeste, cand ies la suprafata toate depozitele de sol si roca angrenate pe toata perioada depunerii in strate, cu atat mai mult atunci cand au loc avalanse si coboara cu tone de zapada si bucati de roca, sol, resturi vegetale(am vazut si avalansa de culoare galbena, gri-filmari si poze, evident, n-am avut asa noroc inca).
    Ai o poza in care se vad bine de tot bucatile de roca la suprafata zapezii, acelea sunt aduse de avalanse, mai ales ca din imagini pare o zona perfecta pentru asa procese, daca-mi spui si ce orientare era nu mai plec la curs si intru in lumea avalanselor:)) Na, asta in 2-3 cuvinte la o analiza sumara si rapida a unor imagini, pe teren, la fata locului, e mai explicit totul.

    Toate bune, Alexandra!

    RăspundețiȘtergere
  3. Wow! Mersi din suflet pentru explicatii! In sfarsit elucideaza cineva misterul movilei :))) Habar nu aveam ca natura singura poate sa arajeze ceva atat de bine incat sa para facut de mana omului.E ca o lectie de geografie ce mi-ai spus tu. Tare mi-ar fi placut sa fi facut si eu facultatea de geografie, ca sa inteleg chestiile astea cand le vad pe munte... Asa ca iti multumesc mult de tot!!!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ma bucur ca a fost de folos, daca citeam mai repede articolul raspundeam mai repede.
    Din pacate eu nu invat la facultate chestii de astea, de geomorfologie dinamica sa-i zicem, studiez Cartografia, geografie tehnica, dar pasiunea pentru tot ceea ce ne inconjoara si noptile petrecute in liceu citind tot ce-mi cadea in mana ma ajuta acum sa inteleg fenomene. Din pacate multi, multi studenti nu au nici macar notiunile elementare, daramite sa deduca anumite procese si spun asta asumandu-mi mesajul pe blog.

    Astept oricand si alte intrebari!

    RăspundețiȘtergere
  5. Ah, ok, am inteles, inseamna ca parerea mea despre educatia din facultate se poate aplica la toate facultatile, nu doar la unele. Din pacate se pare ca asa e peste tot, daca inveti doar ce ti se preda in facultate nu stii mai nimic.

    Felicitari atunci! Te apreciez cu atat mai mult! Asta inseamna pasiune!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu