marți, 22 septembrie 2009

SPUNE DA GEOGRAFIEI!


Am crescut cu harta în mână, m-am maturizat cu atlasul în gheozdan...m-a plouat în probele practice, am răbdat frig, căldură sau vânt puternic pentru a înţelege "geografia aplicată"; am pierdut nopţi citind, învăţând sau pur şi simplu descoperind lumea!
Am învăţat geografia de la 0 şi am ajuns că îmi dezvolt anumite abilităţi prin intermediul ei!
Am ajuns să cunosc toata lumea virtual, am descoperit obiceiuri, tradiţii... am găsit răspuns la mult prea multe întrebări; geografia mi-a format un mod de a gândi şi de a privi natura şi tot ceea ce mă inconjoară; m-a învăţat să trăiesc frumos...să înţeleg diferenţele de mentalitate sau pur şi simplu stilul de viaţă atat de diferit dintre un popor şi un altul, ca să nu mai vorbesc de geomorfologia care pur şi simplu mi-a deschis mintea!
Am acumulat un bagaj bogat de cunoştinţe! Simplu...cultură generală! Şi aşa...nu văd de ce am introduce incultura în şcoli, nu văd de ce nu am spune da pentru prezenţa Geografiei la examenele de referinţă de la încheierea ciclurilor şcolare gimnazial şi liceal.


SEMNEAZĂ PETIŢIA



http://www.petitieonline.ro/petitie-p37644052.html

"Geografia şi istoria sunt ştiinţe esenţiale, fără ele nu se poate ajunge la deplina înţelegere a lumii"
(Im. Kant)


luni, 7 septembrie 2009

Cheile Turului


În sfârşit am fost şi eu în Cheile Turului! Mi-am pus în gând ca până la sfârşitul vacanţei să merg in Chei si în sfârsit am ajuns!


Săpate de către Pârâul Racilor, undeva în Culmea Petreştilor, aceeasi în care au fost săpate de apă şi Cheile Turzii, Cheile Turenilor ascund un peisaj sălbatic, specific carstului cu multe peşteri si pereţi verticali de până la 100-150m. Sunt chei tinere, cu multe praguri şi repezişuri, cu ceva bulboane şi doua cascade, iar versanţii abrupti şi foarte apropiaţi în care apa a scobit peşteri şi marmite de eroziune sunt evident nelipsiţi.


Într-un relief cu pante domoale, cheile apar brusc desfăşurându-se pe o lungime de 1850m, îndeajuns de mult pentru a satisface privirile drumeţilor(fie ei şi amatori) sau pe căţărătorii porniţi în căutarea unui traseu bun.



Datorită diversităţii faunei, pe o suprafaţă de 25ha se întinde şi o rezervaţie naturală floristică.
Relieful oferă ocazia de a avea o panoramă asupra cheilor nu doar de jos, de langă Pârâul Racilor, din mijlocul pereţilor verticali ci şi de sus, de pe o parte şi pe alta a versanţilor. De acolo puteam observa foarte clar cum cheile apar brusc, cum apa şi-a croit cursul şi a săpat în calcare de-a lungul timpului. Spre uimirea mea, Pârâul Racilor este nici mai mult, nici mai puţin decât un fir de apă îngust, a cărui acţiune asupra reliefului părea inofensivă.


Totuşi, nu a fost aşa! Iar pentru asta carstul este mereu atât de fermecător. Mereu şlefuieste şi modelează pe unde nu te aştepti câte un versant, câte o grotă mică sau imense şi întunecate peşteri care uimesc prin pereţii lor ornaţi cu formaţiuni specifice.


Despre cele 29 de peşteri care se găsesc în chei nu am să vorbesc, doar pentru că am intrat în numai una, şi aceea nu a fost nici Peştera cu Silex de 64m şi nici Peştera de sub grohotiş, una dintre cele mai cunoscute din Cheile Turului.
Se anunţă o altă tură în chei, prilej bun să iau frontala cu mine şi să trezesc iar întunericul peşterilor! Va urma şi partea a2-a! Când??? Nu ştiu...când mă mai cheamă Anda să facem o excursie şi studiu geografic!


P.S. dacă ai bicicletă şi ceva timp liber dă o pedală-două până în Tureni(dacă eşti din Cluj) sau până în Copăceni(dacă esti din Turda) şi de acolo rămâne doar să descoperi salbăticia şi frumuseţea Cheilor Turului.

vineri, 4 septembrie 2009

Retezatul, speranţa dintre ape !



Am păşit iar spre infinit.
Am fost în Retezat - am văzut „muntele apă“! Am simţit încă o dată bucuria de a urca pe munte alături de prieteni şi mi-am reamintit de veselia „ce mereu pe munte ne-a chemat“. A fost săptămâna în care nu doar am cunoscut frumuseţile ascunse ale muntelui, ci a fost şi săptămâna în care m-am cunoscut mai bine pe mine.

Auzeam mereu vorbindu-se despre Retezat, despre Colţii Pelegii, despre cele peste 80 de lacuri glaciare cantonate în masiv sau pur şi simplu despre extremele Bucura şi Zănoaga. Şi în cele din urmă am ajuns să cunosc, să văd şi să simt bucuria de a fi ajuns măcar o dată în legendarul, grandiosul, dar în acelaşi timp simplul Retezat. În sfârşit scăpam iar de oraşul cufundat în prea multă monotonie şi ipocrizie şi evadam la munte!


Evadam în locul în care totul e atât de frumos, atât de linistit şi de pur. Eram printre oameni buni, simpli, care duceau în spate adevarate poveşti de viată, oameni care încă mai cred că “lumea asta cu iubire va scăpa”; oameni care iubesc natura, iubesc drumeţiile şi iubesc cântecul muntelui! Iubesc să fie mereu tineri... adoră să aibă speranţe! Şi ei ne-au învăţat şi pe noi să ne bucurăm de fiecare apus văzut la munte, de fiecare pas urcat pe munte, de fiecare centimetru mai aproape de cer...

Fiindcă am fost în Retezat, am văzut extrema de 8,9 ha. Da, am văzut Bucura, de undeva de sus, de pe Curmatura Bucurei. De acolo unde Vf. Custura sărută cerul mult prea albastru, iar vântul bate prieteneşte pe umăr fiecare drumeţ care a contenit să urce puţin câte puţin, până la 2200m! Vedeam lacul glaciar - un ochi de apa exagerat de albastru, atât de impozant, atât de fermecator. De acolo, aveam fiecare dintre noi propria viziune spre lume; aveam propriile trăiri şi propriile bucurii! Eram acolo sus, mai aproape de Soarele care nu avea milă de noi şi ne topea în faţa măreţiei muntelui.

Dar pentru că tot ce e frumos se termină repede, am făcut cale întoarsa spre a noastră dragă Cabană - Lolaia! Râsetele, buna dispozitie şi cântecele de munte erau nelipsite din drumul noastru! Coboram cântând Şaua Bucurei, făceam popas la L. Pietrele cântând, stăteam la Genţiana şi aveam mereu versuri în minte, străbăteam câmpul de grohotiş şi tunelul de jnepeni murmurând cântecele nemuritoate, cântecele de munte fredonate noaptea târziu, la focul de tabără!
Mirosul de brad, corzile ciupite cu măiestrie sau pur şi simplu doza de bere ne reuneau în jurul focului şi ne îndemnau să visăm! Era un spectacol de lumină şi foc – văpaie jucăuşe ne furau privirile...urmăream scânteile focului. Le pândeam încet, încet până se pierdeau în întunericul nopţii aşa cum se pierdeau şi privirile noastre spre cer, atunci când priveam cu speranţă spre cea mai luminată stea. Şi aşa cum m-am obişnuit până acum, la munte, noaptea mi-a oferit un adevărat spectacol de lumini!

Puncte strălucitoare apăreau pe cer într-o fugă nebună, dupa care dispăreau subit, lăsându-ne pe noi cufundaţi într-un ocean de ganduri, de vise, de cugetări...erau doar Perseidele care mi-au încântat mereu privirile în nopţile lungi de august...era doar “praf de stele”. Dâra luminoasă şi abundenţa de stele care amintea de Calea Lactee, Cassiopeia, Ursa Mare, Ursa Mică, Jupiter...toate erau la locul lor bine cunoscut şi ne ofereau acelaşi spectacol veşnic, acompaniat de aceeaşi magică chitară.


Cascada Lolaia, Tăul dintre Brazi, L. Galeşu şi L. Pietrele,marele L. Bucura, Valea Pietrele, Lolala, Nucşoara, pâraiele efemere ce sclipeau în bătaia blândă a Soarelui dis de dimineaţă, micile cascadele care îşi făceau apariţia de dupa stânci, zecile de ochiuri de apă care şedeau ascunse bine în ale lor eterne căldări singuratice m-au împins să cred că Retezatul este “speranţa dintre ape”.

Este într-adevar o minune a lumii, care trebuie păstrată şi pentru copiii noştri şi pentru nepoţii noştri şi pentru toţi cei ce vor vrea să evadeze măcar o dată într-un loc în care noi toţi, cei ce “Nu vom ştii uita nicicând,să traim sperante,să avem vacanţe, să culegem pentru fete flori” suntem la noi acasă.

Caprele negre, “Sângele Voinicului”, murele coapte şi atât de bune, apa rece de izvor, adrenalina de la tiroliană,cerul înstelat, susurul apei şi acordurile de chitară, traseele începute la 6 dimineaţa, fiorul simţit atunci când vedeam o târâtoare, fericirea deplină simţită pe creastă, atunci când stăteam cu harta în faţă, vântul care se juca în părul meu, Soarele care storcea din mine măcar un picur de suroare, pictatul pe lemn, lecţia de orientare, mirosul de brad, răşina lipicioasă, aerul curat şi umed respirat
dimineaţa, primul meu filat, ciocolata primită dupa fiecare masă, sunetul naturii, vocea pădurii, poteca de pe creastă, poveştile spuse pe varf de munte, liniştea naturii, podul îngust de peste apă, precum cel din basmele copilariei mele, muşchiul uscat şi moale, mâna întinsă la coborarea potecii abrupte, ciupercile de toate formele şi culorile, florile firave migălos colorate, susurul apei, râsetele şi buna dispoziţie, focul sacru al speranţelor, jocul înălţat spre stele al văpăilor, răcoarea pădurii, chiuitul marmotelor, salutul prietenesc dintre drumeţi, ceaiul cald şi aromat, stânca rece, veselia de la început de drum şi multe altele sunt lucruri simple, pe care am învăţat să le preţuiesc, să ma bucur de ele şi să le împărtăşesc cu ceilalţi! Toate acestea mi-au potolit setea de infinit - setea de Retezat - şi mă împing să afirm că, am văzut Retezatul în toată simplitatea, sălbăticia şi complexitatea lui. ..în toată candoarea lui!




Programul de vară "Retezat, muntele apă"

miercuri, 2 septembrie 2009

8,9 ha de apă - Lacul Bucura


Paşii ne-au purtat din nou pe cărări de munte spre cel mai mare şi mai întins lag glaciar nu doar din Retezat, ci şi din Romania. Am mers la Bucura - am urcat încet, încet şi cu sufletul la gură Şaua Bucurei, ne-am lăsat prinşi de farmecul muntelui pe Curmatura Bucurei şi în acelaşi ritm vrăjit ne-am întors spre cabana noastră dragă.


Porneam din nou la 6 dimineaţa; urmăream iar banda albastră şi poteca şerpuită care urcă şi tot urca încet printre jnepenii reci şi umezi...era acelaşi şir indian, iar eu eram aceeasi codaşă a lui! de acolo, din spate(spuneam eu) vedeam parcă şi mai bine măreţia muntelui - crestele stâncoase, Bucura I şi Bucura II, Vf. Custura sau pur şi simplu poteca lăsată în urmă prin pădure.


Popasul de la Genţiana a fost poate unul dintre cele mai frumoase - Cabana, care a apărut subit în poieniţă, părea adapostul perfect pentru orice drumeţ. Era dimineaţă, ne era frig, iar ceaiul cald şi aromat avea să fie porţia noastră de energie primită dimineaţa devreme!


Urmărim iar poteca, trecem peste pârâuri de munte şi ajungem la Pietrele - un lac pierdut parcă între jnepeni, grohotiş şi înălţimea culmilor. Ne tragem sufletul şi pornim cu mult curaj spre Curmătura Bucurei...puţina "distractie" timp de 10 min la urcare şi ajungem sus, pe Curmatură!


Acolo: un peisaj demn de poveste! În faţa, în caldarea complexă vedeam Bucura şi undeva ascuns, aproape de neobservat şi Refugiul care părea atât de mic în comparaţie cu imensul Lac Bucura.


Ne-a întâmpinat chiuitul marmotelor şi ceva strigăte fericite ale montaniarzilor care urcau pe Custura. Câteva poze, o ciocolată mâncată cu multă poftă, ceva priviri curioase aruncate în zare şi în sfârşit a urmat poza de grup!



Harta era iar cu mine şi o privire aruncată pe "hârtia lucioasă" mi-a dat iar aceeaşi satisfacţie; aceeaşi mulţumire deplină simţită acum un an, în Parâng, pe Vf. Cîrja! Vedeam cu ochii mei ceea ce pe hartă era doar o bulina albastră, ceea ce pe hartă erau câteva curbe de nivel mult prea apropiate sau ceea ce era doar o pată de culoare gri! Acolo, totul era altfel: geneza părea alta - geografia prindea noi dimensiuni, iar eu eram aceea care le descopeream!



Din nou timpul a fugit pe lângă noi, aşa că am facut cale întoarsă, nu înainte de a lua cu mine amintirea şi bucuria simţită pe creastă, atunci când fericirea pură mă copleşea ! Totuşi, mi-aş fi dorit să stau mai mult acolo unde cerul părea mult mai aproape de noi, acolo unde totul părea atât de simplu...acolo unde fericirea noastră era eternă!


Atunci, pe înalţimi, mi-am amintit că..."n-ai nevoie de foarte multe ca să fii fericit - e de ajuns o mână de prieteni în asfintit; e de ajuns un cântec şi puţin infinit!". Iar eu am avut cu mine prietenii alaturi de care am cântat întreg treseul, iar înfinitul...l-am regasit acolo sus, la 2200m, pe creastă!

marți, 1 septembrie 2009

Lacul Galeş şi Tăul dintre Brazi


Pronim voiniceste de la Cabana Lolaia şi urmărim marcajul. Banda albastră, dupa care triunghiul roşu şi...în 3/4 ore am ajuns, cu tot cu popasul de dimineaţă, când am luat micul dejul pe murşchiul fraged şi călduros.

Ce am vazut pe traseu?


Multe, multe momâi ciudate care apareau continuu în drumul nostru, ciuperci colorate, podulete peste ape efemere, floricele singuratice, colorate atent, tufişuri de jnepeni cu care m-am obisnuit deja, ceva grohotiş si evident - crestele stâncoase.


Urmărim şi punctul roşu care ne duce la Tău dintre Brazi - singurul lac care nu e glaciar din masiv! Apare subit, din adancul pădurii, fiind creionat în nuanţe aprinse, în umbre şi contraste puternice.

Am auzit spunanda-se că ar fi unul dintre cele mai stranii locuri din ţara, dar nu pare deloc a fi aşa...
Lacul, precum o oglindă strălucitoare reflectă natura şi întreg cerul, formând o simetrie negreşită între imaginea copacilor regăsită pe pojghiţa apei şi forma lor reală. Ici colo mai văd câte un trunchi de copac căzut în tăul plictisit. Liniştea e deplină - totuşi, acolo, tăcerea vorbea pentru mine!


Urcam încet, fascinată de perfecţiunea peisajului, spre căldare. Deodată, se vede de după un jneapăn un pârâiaş; mă uit mai bine şi îmi dau seama că izvora chiar din lac. Erau lacul si pârâul Galeşu!


Căldarea, mărginită în stânga de Culmea Galeşul, iar în dreapta de Valea Rea a fost locul de unde am văzut pentru prima dată mândrele şi legendarele Capre Negre. Un grup compus din 5-6 capre zvelte ne-au încantat privirile pentru câteva minute! La un moment dat, pozau de acolo de pe culme chiar pentru noi...s-au aliniat atent una după alta şi stăteau neclintite, asteptând ca noi să le admirăm în toată splendoarea şi sălbăticia lor.


La întoarcere, urmărim doar triunghiul rosu, ocolim Tău dintre Brazi, trecem pe lângă aceleaşi momâi ciudate şi traversăm aceleaşi 3 podulete peste ape.


Ne grăbeam la cabană... simţeam cum foamea striga în noi!
Totuşi, rămâneam cufundaţi într-o îngândurare profundă...refăceam traseul în minte, încercam să îmi întipăresc în minte imaginile panoramice ale muntelui, ale orizontului pierdut undeva departe, printre crestele bătute de atâtea şi atâtea priviri pierdute...

Internship platit cu biroul la munte

Bine v-am regasit!  Acum 11 luni scriam pentru ultima data pe blogul personal. Au fost de atunci zile in care mi-am cautat dori...